vineri, 17 februarie 2017

Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul


Basilica: Fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae a trecut la Domnul


Lidia Stăniloae, fiica Părintelui profesor Dumitru Stăniloae, a trecut la Domnul, în această dimineață la ora 7:40, la vârsta de 83 ani. Slujba înmormântării va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, la Mănăstirea Cernica, la orele 12:00 pm.

miercuri, 15 februarie 2017

Părintele Ciprian Grădinaru: "la temelia vieţii în parohie stă conştiinţa de familie"


Citeam într-o carte a Părintelui Sofronie (Saharov) că, la un moment dat, Sfântului Siluan i-a scris o rusoaică stabilită în Franţa. Îi cerea să se roage pentru ea, să nu fie nevoită să lucreze în vreun oraş unde să nu poată să ajungă la biserică. Îi mărturisea Sfântului Siluan că nu ştia ce e iadul, căci nu citise prea multe, dar şi-l închipuia ca pe viaţa modernă: plin de confort, doar că fără rugăciuni şi Biserică. Citind acestea, m-am gândit că şi compatrioţii noştri din Occident trăiesc în iadul necredinţei celor din jur. Şi atunci mi-am amintit de povestea pe care acelaşi Părinte Sofronie o spunea adesea, a omului care, după moarte, ajuns în iad, a început să-şi construiască o biserică. La început, diavolilor nu le-a venit să creadă; apoi, convingându-se că omul era chiar serios şi voia să-şi împlinească ideea, au făcut consiliu şi l-au aruncat afară din iad, expediindu-l în Rai.

Aceste lucruri mi-au venit în minte atunci când gândurile mi s-au îndreptat către prietenii noştri din Belgia care au ctitorit acum şase ani o mănăstire, iar acum trebuie să facă iar planuri ca să construiască o nouă biserică: chiar îşi doresc Raiul! Aşa se face că l-am sunat iar pe Părintele Ciprian Grădinaru, şi am început să „analizăm” împreună planurile lor…

– Aşa e. Mi-e drag să vorbesc despre parohie pentru că, aş putea spune, mi-e dragă Biserica lui Hristos. Şi am înţeles că realitatea fundamentală a Bisericii este reprezentată de parohia (sau obştea monahală, dacă e vorba de monahi) din care fac parte, de „biserica locală”, cum i se spune – adică acea comunitate de creştini care ne adunăm într-un anume loc Duminică de Duminică, Liturghie de Liturghie, ca să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, unindu-ne cu El, devenind noi înşine Trupul Lui. Nu pot trăi Biserica în abstract, ci doar fiind bine integrat în parohia mea, asumând-o, înţelegând importanţa acestei apartenenţe. Când fac cu adevărat parte dintr-o anume parohie, fac cu adevărat parte din Biserica Ortodoxă. Parohia mea reprezintă expresia esenţială a Bisericii, şi e identică cu toate celelalte Biserici locale, datorită faptului că parohia-obştea mea mărturiseşte credinţa episcopului meu, iar episcopul meu se găseşte în comuniune de credinţă cu ceilalţi episcopi ai celorlalte Biserici locale. Pentru asta, e foarte important ca parohia din care fac parte să fie autentică.

Tentativa de asasinare a Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, a fost confirmată în mod oficial. Evitând o operație la Tbilisi, de la care nu se dorea să scape viu, Patriarhul, aflat în Germania, nu a putut fi nici otrăvit de către unul dintre apropiați

 
Parchetul georgian a confirmat oficial informația conform căreia a fost o tentativă de asasinare a mai marelui Bisericii Ortodoxe Georgiene, Catholicos-Patriarhul Ilia al II-lea. După cum s-a dovedit, părintele Gheorghe Mamaladze, directorul gestionarii proprietăților Patriarhiei, intenționa să-l otrăvească cu cianură pe Patriarh. În acest scop, el a luat cu el otrava pentru a ajunge la Berlin, unde Întâistătătorul este în prezent pentru tratament medical. Preotul a fost arestat la aeroportul din Tbilisi

Procurorul-șef al Georgiei, Irakli Shotadzé, a declarat la un briefing:
"Gheorghe Mamaladze avea relații sistematice cu  Catholicos-Patriarhul și anturajul său. S-a stabilit la anchetă că el pregătea uciderea unei persoane și, tocmai în acest scop, a achiziționat o substanță toxică de la un necunoscut".
S-a comunicat că investigațiile au început după o declarație la Parchet, care a fost semnalată la data de 2 februarie 2017. Un bărbat, al cărui nume nu este cunoscut, a revelat că Părintele Gheorghe a vorbit cu el, în scopul de a-l ajuta să obțină cianură în schimbul unei recompense. Totuși, Mamaladze a reușit să obțină substanța toxică. Otrava a fost găsit asupra lui când a fost cercetat la aeroport. In plus, arme de foc de fabricație artizanală precum și muniție au fost găsite la domiciliul suspectului

Postul de televiziune "Rustavi-2", afiliat fostului președinte georgian Saakașvili, a anunțat atacul eșuat împotriva Patriarhului (referindu-se la surse anonime) cu câteva ore înainte ca această informație să fie confirmată de către poliție. 

Impresia generală care se desprinde din acest caz este faptul că mulți oameni suspectau în Georgia posibilitatea unui atac împotriva Patriarhului Ilia al II-lea

Pe 8 februarie, de exemplu, analistul politic Archil Gamzdaria a scris pe Facebook că Patriarhul Georgiei Ilia al II-lea este în mod serios amenințat. Autorul nu a dezvăluit sursele sale, dar a spus că, în cazul în care intervenția chirurgicală care ar fi trebui să o sufere Întâistătătorul, ar fi fost programată la Tbilisi (cum era planificat inițial), aceasta ar fi fost pentru el mandatul său pentru moarte. Dar, în cele din urmă, s-a decis să se facă operația în Germania, deși  aceasta n-ar fi garant securitatea Patriarhului.
"Cred că au fost frecușuri serioase în acest caz. Este posibil ca autorii să nu fi fost în măsură să-și realizeze planul lor", 
a scris Gamzardia, care crede că, conform planului conspiratorilor, Patriarhul nu ar fi trebuit să se întoarcă în viață de la Berlin

Traducere de Român Ortodox în Franța după Orthodoxie.com,  Le catholicos-patriarche Élie II a échappé à une tentative d’empoisonnement
LEGATURI:

marți, 14 februarie 2017

Răstignirea Părintelui între cei doi tâlhari: egoismul lumesc și egoismul duhovnicesc. Biserica și lumea religioasă. "Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr"

Icoana de Mihai Coman

Oameni și demoni: EU-L RISIPITOR (o simțire a Evangheliei de azi)


Nu știu voi cu ce ați rămas din Evanghelia de azi, dar mie mi s-a părut că-L văd, în tatăl din Pildă, pe Hristos răstignit între cei doi tâlhari...

Căci cei doi fii ai Tatălui sunt, evident, doi tâlhari.

Fiul Risipitor vrea partea lui: frate-su, mai bolnav, vrea toată averea. De aceea, îl doare partea cheltuită de fratele său, nu plecarea și nici decăderea fizică și morală a acestuia. Și nu se îndură, pentru a nu-și diminua moștenirea, să taie un miel ca să petreacă împreună cu prietenii săi, altă dovadă că nu iubea pe nimeni.

Avem un fiu care pleacă să-și facă pofta. Și altul, care pentru același lucru, rămâne. Amândoi sunt niște egoiști. Nici unul nu-și iubește părintele. Amândoi se iubesc, cu pasiune, doar pe ei înșiși.

Iar egoismul este cea mai gravă boală a sufletului, pentru că risipește esența vieții, sămânța vieții veșnice din noi: capacitatea de a iubi.

Toți oamenii se nasc cu bobul de grâu al iubirii în ei: dar cei care nu-l îngroapă în pământul dragostei de Dumnezeu și aproapele, adică în pământul Bisericii, ci îl păstrează pentru ei înșiși, îl fac să nu dea rod, să se usuce și să moară. Și odată cu el, moare sufletul...

În cei doi frați din pildă, avem două feluri de egoism, ilustrat în istorie de neamuri și Israel: egoismul trupesc și egoismul duhovnicesc, Sau, altfel formulat, egoismul lumesc și cel religios.

Egoismul lumesc reprezentat de Fiul Risipitor: vrea un loc plăcut în lume, vrea un loc în Rai dar a greșit direcția și metoda, pentru că și-a greșit învățătorul. Dar când va înțelege asta, se va întoarce și se va corecta.

Egoismul duhovnicesc este cel care nu vrea, ca fratele său risipitor, un loc în Rai, ”o parte din averea Tatălui”: ci vrea tot Raiul doar pentru sine. Vrea, și acesta e întunecatul secret pe care încearcă să-l ascundă sub asceza și ascultarea lui, locul Tatălui. Dacă egoismul Fiului Risipitor este omenesc, cel al fratelui său este demonic.

În Pilda Fiului Risipitor Îl văd pe Dumnezeu răstignit, cu mâinile întinse către cei doi tâlhari de lângă El: ca să-i apuce și să-i ducă, în Rai, pe amândoi. Dar, din nefericire, doar unul singur a vrut asta... Doar cel care și-a dat seama că adevărata iubire nu era cea ”predicată” de pofta sa, nici de femeile sau prietenii cu care își mâncase averea, ci iubirea Tatălui, iubirea plină de înțelegere și iertare, care îmbrățișează necondiționat....

De pe Cruce Viața veșnică ne întinde, zi și noapte, mâinile Sale. Dar noi vrem, cu o încăpățânare tragică, mereu hrănită de această lume, să ne trăim viețile noastre.

Iar viața mea nu e decât drumul meu către moarte... Privită atent și de aproape, viața mea nu înseamnă de fapt decât păcatele mele și moartea mea...

Există o singură Viață pentru noi toți. Vă rog, nu încercați să vă luați partea sau să o luați toată pentru voi: nu veți face decât să vă risipiți și să vă pierdeți. Și să lăsăm această Viață mai rănită și mai slăbită următoarei generații, copiilor noștri...

Cred că morala acestei pilde poate fi formulată și așa:

Haideți să ne oprim! Haideți să ne dezintoxicăm de această otravă, de acestă cultură, de această școală a morții veșnice care este egoismul.

Haideți să învățăm iubirea Tatălui de la Domnul Iisus Hristos prin Duhul Sfânt.

Haideți la Biserică. Haideți să învățăm, împreună, să fim fii și frați.


Oameni și demoni: BISERICA și LUMEA RELIGIOASĂ


Într-una din întâlnirile sale cu obștile monahale din Rusia, schiarhimandritul Ioachim Parr spunea:
Rusia moare, înghițită de lumesc. Și nimeni nu-i întinde o mână de ajutor de care ar putea să se sprijine. Iată, noi, cei ce ne-am adunat aici, suntem gata să ne aducem jertfa?”
Citind aceste cuvinte, mi s-a părut că aud, în sfârșit, strigătul Bisericii dintr-o țară, expresia patriotismului ei specific: Patria noastră moare, înghițită de lumesc!! 

Nu de imoralitate sau interese politice oculte; nu de consumerism sau epidemii; nu de globalizare și jaf economic organizat; nu de corupție sau dependențe. Nu. De toate acestea se ocupă sau ar trebui să se ocupe alte instituții. Ale acestei lumi. Lumești.

Biserica este în lume, dar nelumească. Și este aici, în lume, cu misiunea izbăvirea oamenilor, de lumesc.

Adică, de fapt, Biserica nu se ocupă de morală sau cultură, economie ori sănătate. Desigur, poate face gesturi care pot fi catalogate de un ochi profan ca economice sau culturale. Dar, dacă ele nu sunt făcute ca să scoată oamenii din lumesc, nu sunt ale Bisericii, ci ale lumii religioase. Iar lumea religioasă nu este Biserica.

Dacă e greu să înțelegem cele scrise mai sus e în primul rând pentru că Ortodoxia românească, de pildă, constă dintr-o covârșitor de multă lume religioasă și, foarte puțină Biserică.

Diferența dintre lumea religioasă și Biserică e simplă, extrem de vizibilă, pentru cei care vor să vadă: lumea religioasă e acel segment al populației care a ales religia pentru a-și atinge scopurile din lume, pentru a ocupa locul dorit în lume. Biserica, e adunarea celor care vor să învingă lumea, să răzbească, nu la sfârșitul vieții, ci în tot ce fac, din lume.

De exemplu, filantropia lumii religioase, rezolvă o problemă economică neacoperită de instituțiile lumești abilitate. Pe când milostenia Bisericii, este o parte din Liturghie, folosește materia și ritualul milosteniei, pentru ca omul să simtă harul, lumina și aerul Împărăției nelumești pe care o reprezintă.

Altfel spus, milostenia lumii religioase este o parte din faptele prin care să răzbești în viață, o parte a schimbului cu Dumnezeu: eu fac milostenie cu un flămând, iar Dumnezeu îmi va da ceea ce Îi cer din lume. De aceea, milostenia lumii religioase este, în realitate, desacralizată. Adică, lumească. De aici.

Pe când cea a Bisericii este făcută tocmai în scopul sacralizării vieții, mărturiei nelumești a sfințeniei, a prezenței lui Dumnezeu; și prin acesta, a ieșirii din lume, care la nivelul persoanei este o ieșire din sine....

Ieșirea din lumesc nu înseamnă ieșirea din viața cotidiană, din aspectele ei formale, economice, culturale, civice sau politice. Ci toate acestea trăite cu altă intenție fundamentală. Cu intenția, mereu prezentă ca fundament și vector tainic, ca, indiferent de activitatea în care suntem prinși, ea să continue Liturghia, lucrarea Liturghiei, de a scoate lumea din lumesc, de a o înălța permanent din tenebrele egoismului, în care a prăbușit-o păcatul, spre lumina nepieritoare a iubirii curate, pe care a răsărit-o în lume, Crucea.  De exemplu, pot merge la serviciu doar ca să câștig bani și să mă perfecționez în meseria mea. Omul religios rămâne la aceste scopuri, singura deosebire față de omul profan, de omul care se bazează pe puterile proprii, este că omul religios cere și ajutorul lui Dumnezeu pentru împlinirea acestor deziderate. Pe când omul Bisericii, vine la serviciu ca, în primul rând, să se desăvârșească (și acolo) în practicarea iubirii creștine, care e nelumească.

Ca să spun așa, Biserica învinge lumescul, pe când lumea religioasă, doar îl administrează religios.

Dar Dumnezeu nu s-a întrupat ca să creeze o lume religioasă. Tocmai lumea religioasă L-a răstignit.

Israelul din vremea Mântuitorului era o lume religioasă preocupată de locul său în lume. Și L-a ucis pe Dumnezeu pentru că nu Se întrupase pentru asta, pentru așezarea Israelului pe locul său măreț din lume, ci pentru scoaterea Israelului din lume. Iar pentru omul religios, ca și pentru omul profan, ieșirea din lume este echivalentă cu moartea. O acceptă ca inevitabilă la sfârșitul vieții; dar, acum și aici, ca intenție și lucrare permanentă a Adevărului în lume, nu.

Ca să luăm un exemplu recent și dureros:, atât Sinodul din Creta, cât și contestarea lui, sunt evenimente ale lumii religioase, nu ale Bisericii. Acest Sinod nu s-a făcut pentru că Duhul Sfânt a vrut să comunice ceva Bisericii prin el; ci la comandă politică. Iar reacția la Sinod, nu e nici ea a Duhului Sfânt, ci a lumii religioase, pentru că a fost morală, nu duhovnicească.

Atât pentru a schimba, cât și pentru a apăra Adevărul, trebuie să te situezi în afara Lui.
Cei care au Adevărul în lăuntrul lor, sunt neîncetat schimbați și apărați de Adevăr. Si astfel sunt purtați de lucrarea Adevărului tot mai departe de lume: sunt oameni tot mai nelumești... 
Și sunt oamenii care nu lasă o țară să piară în lumesc. Sunt acei puțini pentru care Dumnezeu ține o țară, așa cum ar fi ținut Sodoma și Gomora dacă ar fi fost acolo 5 drepți.. 
Sunt Biserica.

duminică, 5 februarie 2017

Ioan Ianolide, misticul închisorilor comuniste/ Interviu cu Constanța Ianolide (Video noiembrie 2016)


Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe Ioan Ianolide, mărturisitor și memorialist al temnițelor comuniste, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 31 de ani. Destinul martiric al lui Ioan Ianolide, închis pentru aproape 23 de ani, se confundă cu drama României din a doua jumătate a veacului trecut, pentru care experiența comunistă a însemnat transformarea țării într-un imens gulag.

marți, 31 ianuarie 2017

Părintele Proclu Nicău a trecut la cele vesnice. Înmormântarea Părintelui la Sihăstria Putnei. In memoriam, cuvinte de la Părintele Proclu Nicău

(postarea se va actualiza)

Sihastria Putnei: Părintele Proclu va fi înmormântat marți


Părintele Proclu (1928-2017) a trecut la cele veșnice.

După o viață închinată în întregime Domnului, Părintele Proclu (Nicău) a trecut la cele veșnice sâmbătă, 28 ianuarie 2017. Așa cum i-a fost dorința, exprimată inclusiv în testamentul scris, el va fi înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei, unde și-a pregătit din timp locul de veci. Slujba de înmormântare va avea loc marți, 31 ianuarie, începând cu orele 10.30, după ce, mai intâi, se va oficia slujba Sfintei Liturghii.

În perioada de până la înmormântare se va citi Psaltirea la căpătâiul părintelui, după cum este tradiția monahală. Deși părintele Proclu a trăit în desăvârșită smerenie și nu și-a dorit o slujbă de înmormântare impunătoare, credem că părintele se va bucura de toți aceia care, cu discreție, vor veni și vor aduce recunoștința lor în rugăciune către Dumnezeu pentru sufletul său.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Mesajul "Către popor" al Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei referitor la Sfântul și Marele Sinod. "Documentele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe reprezintă un obiect de aprofundare și de studiu ulterior"


În cadrul ședințelor de lucru din 23-24 noiembrie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei a luat decizii privitoare la Sfântul și Marele Sinod. O hotărâre presupunea informarea, după datoria pastorală, a plenitudinii (pleromei) Bisericii Greciei prin publicarea unei enciclice concise, cu limbaj inteligibil, după cum a făcut deja Biserica Ciprului, în vederea edificării și informării responsabile. (Publicarea, cu purtarea de grijă a Sfântului Sinod Permanent, a unei broșuri informative „Către popor”).

Mesajul Către popor al Sinodului Bisericii Greciei a fost publicat și cuprinde aspecte importante referitoare la Sfântul și Marele Sinod. De menționat că în mesaj se reafirmă faptul că documentele Sinodului din Creta vor reprezenta obiectul unui studiu ulterior. De asemenea, este condamnată orice tentativă de schismă și depărtare de la Biserică din motive imaginare de rigoare (acrivie) dogmatică.

Redăm în continuare traducerea în limba română a Mesajului Către popor al Sinodului Bisericii Ortodoxe a Greciei referitor la Sfântul și Marele Sinod.

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei se adresează tuturor credincioșilor pentru a-i informa cu privire la Sfântul și Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe, care s-a întrunit în luna iunie 2016, în insula Creta.

Principalul obiectiv al Sfântului și Marelui Sinod a fost întărirea și manifestarea unității tuturor Bisericilor Ortodoxe, dar și abordarea a diferite aspecte pastorale actuale.

Pe baza concluziilor Sfântului și Marelui Sinod:
  • Biserica Ortodoxă își exprimă unitatea și sobornicitatea prin Sfintele Taine. Sinodalitatea slujește unității și insuflă organizarea Bisericii, modul în care aceasta ia deciziile și îi determină cursul. Merită menționat de asemenea că Sfântul Sinod nu a făcut referire doar la autoritatea Sinoadelor Ecumenice cunoscute, ci pentru prima dată în cadrul lui s-au recunoscut ca Sinoade „de autoritate universală”, adică asemenea celor Ecumenice, Marele Sinod din timpul Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (879-880), Marile Sinoade din timpul Sfântului Grigorie Palama (1341, 1351, 1368) și Marile și Sfintele Sinoade din Constantinopol pentru respingerea conciliului unionist din Florența (1438-1439), a învățăturilor protestante (1638, 1642, 1672, 1691) și a etnofiletismului ca erezii ecleziologice (1872).

  • Bisericile Ortodoxe Autocefale nu constituie o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. În privința Diasporei Ortodoxe din diferite țări ale lumii s-a hotărât continuarea funcționării Adunărilor Episcopale cu reprezentanți ai Bisericilor Autocefale pentru a asigura principiul sinodalității până la aplicarea rigorii (acriviei) canonice.

  • Pentru Biserica Ortodoxă, familia reprezintă un rod al unirii tainice „în Hristos și în Biserică” dintre un bărbat și o femeie și este singurul garant pentru nașterea și creșterea copiilor.

  • Biserica subliniază constant valoarea înfrânării, a ascezei creștine. Asceza creștină nu întrerupe legătura omului cu viața și cu semenii, ci îl leagă de viața tainică a Bisericii. Ea nu îi privește doar pe monahi. Etosul ascetic este caracteristica vieții creștine.

  • Biserica Ortodoxă condamnă persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor comunităților religioase, convertirile forțate, traficul cu refugiați, răpirile, torturile, execuțiile inumane și distrugerile materiale. Biserica își exprimă compasiunea în special față de situația creștinilor și tuturor minorităților persecutate din Orientul Mijlociu și din alte părți ale lumii.

  • O lucrare fundamentală a Bisericii este misiunea, adică efortul ei de a da în mod continuu o mărturie de credință și de a propovădui Evanghelia fie credincioșilor care trăiesc în societățile contemporane secularizate, fie tuturor celor care nu L-au cunoscut încă pe Hristos.

  • Dialogul în special cu creștinii eterodocși (de alte confesiuni creștine – erezii) se realizează având ca bază datoria Bisericii de a mărturisi în toate direcțiile adevărul și credința apostolică. Astfel se face cunoscută și altora autenticitatea tradiției ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și credința ortodocșilor. Dialogurile nu presupun și nici nu vor presupune niciodată vreun compromis în materie de credință.

  • Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, după cum se mărturisește în Simbolul de Credință. Nu poate fi concepută sfințenia omului în afara Trupului lui Hristos, adică în afara Bisericii (Efeseni 1, 23). Sfințenia este participarea la taina Bisericii și la Sfintele ei Taine având ca centru Sfânta Euharistie. Sfinții închipuiesc Împărăția lui Dumnezeu.

  • Biserica este una, cea Ortodoxă. Conform Sfântului Vasile cel Mare, „un popor sunt toți cei care cred în Hristos și o singură Biserică sunt acum chiar dacă se adresează din diferite locuri lui Hristos”. Biserica așteaptă întotdeauna întoarcerea tuturor oamenilor, eterodocșilor și celor de alte credințe la ea.

  • Documentele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe reprezintă un obiect de aprofundare și de studiu ulterior. Acest lucru este valabil pentru toate Sinoadele Bisericii. Dialogul teologic nu se întrerupe. O condiție necesară este desigur păstrarea intactă a adevărului teologic și realizarea dialogului fără fanatism sau diviziuni, fără conventicule (adunări secrete) și schisme, care rănesc unitatea Bisericii. Schismele sunt boli spirituale greu de vindecat. După Sfântul Ioan Gură de Aur: „să destrami Biserica, să fii dispus la rivală, să creezi disensiune, să te lipsești pe sine în continuu de adunare, acestea sunt de neiertat și vrednice de mustrare și multă le este pedeapsa(PG 48, 872). De aceea sunt îndemnați credincioșii să nu confere greutate cuvintelor celor care îi îndeamnă să se depărteze de la Ea pentru a forma un grup separat în afara plenitudinii (pleromei) Bisericii, invocând motive imaginare de rigoare (acrivie) dogmatică.

  • Încheind acest mesaj, dorim să vă încredințăm că toți episcopii Bisericii Greciei priveghem și rămânem neclintiți în credința ortodoxă și dedicați Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget, trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi. (2 Corinteni 13, 11).
LEGATURI: 


miercuri, 25 ianuarie 2017

"Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire"

Oameni și demoni: CALVARUL IUBIRII


Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.(I Petru 4, 8)

Așa spunea Apostolul Petru. Asta era credința apostolică. Iubirea lui Hristos era, în vremea apostolilor, dogma cea mai presus de toate. Așa spunea cel repus în treapta de apostol, nu în urma unui examen la dreptul canonic, ci pentru că Îl iubea pe Hristos... Și de aceea strălucea dumnezeiește Biserica Primară, pentru că dragostea dintâi nu era decât dragostea dintre frați pusă mai presus de toate...

Azi, dragostea a ajuns mai prejos de toate. Darul lui Hristos, darul pentru care S-a întrupat și S-a răstignit ca să ni-l dea, darul de a putea iubi nelimitat, dumnezeiește, nu mai interesează aproape pe nimeni în creștinismul de azi.Din pricina înmulțirii fărădelegilor, dragostea celor mai mulți se va răci.”(Matei 24, 12). Citind argumentele celor care vor să rupă azi Biserica n-am putut să le analizez pertinența pentru că mi-a degerat mintea....

Ce au făcut evreii de acum două milenii cu Hristos, asta facem noi, majoritatea creștinilor, de aproape două milenii, cu iubirea lui Hristos. Am acuzat-o de blasfemie, pentru că susține că ea este creștinismul, așa cum Hristos afirma că El e Dumnezeu. Am urât-o pentru că, așa cum Hristos ”scotea sufletul” din evrei cu învățătura Lui, așa scoate dragostea ”sufletul” din creștini cu cerințele ei de a ne lărgi inimile, nu capetele...

I-am legat mâinile ca nu cumva să ne atingă cu nebunia ei luminoasă și caldă și să ne vindece, accidental, de nebunia noastră calculată și rece. Am dezbrăcat-o de virtuțile ei și le jucăm, de două milenii, la zarurile speculației teologice. Apoi am dat-o Rațiunii ”încreștinate” s-o răstignească pe crucea egoismului botezat, miruns, spovedit și împărtășit.

Și iată-ne ajunși pe Via Crucis a iubirii la stația: Sinodul din Creta.

Scandalul legat de Sinod arată ceva ce puțini vor sau îndrăznesc să vadă: că aproape nimeni nu mai știe să iubească în Biserică, că suntem analfabeți în iubire. Că ne lipsește  o elementară cultură și educație a iubirii lui Hristos. Cultură pe care numai Biserica o poate avea și da unei țări. Fără de care ora de religie devine cea mai plictisitoare și fără de sens din orar.... Și Ortodoxia, preocuparea cea mai străină vieții...

Am ajuns să apărăm credința, pentru că nu am apărat iubirea. Am ajuns să apărăm slovele, pentru că am părăsit Duhul. Am ajuns să apărăm credința într-un mod care vădește limpede absența unui minim drag de oameni...

Credința se trăiește, se mărturisește și se apără doar prin iubire.

Altfel, părinților și fraților, nimeni nu va crede vreodată că Adevărul e o Persoană!

Fraților, se lucrează continuu la ruperea și sfărâmarea acestei țări! Iar temelia acestei țări a fost, este și va fi Biserica. Și cei ce ne vor pieirea ca neam, știu că dacă vor să rupă țara pentru totdeauna, trebuie să rupă Biserica. Iar ruperea Bisericii nu se poate face decât cu mâinile creștinilor. Și creștinii nu vor face aceasta decât dacă va avea aspectul celei mai mari virtuți a momentului, al celei mai duhovnicești, ortodoxe și, mai ales, urgente, misiuni!

Nepomenirea ierarhilor nu este rezultatul unui silogism teologic, ci al unei ierni lăuntrice, a cărei temperatură a ajuns să înghețe în noi și ultima scânteie de iubire... Toate argumentele ”nepomenitorilor” sunt pline de promoroacă...

Din această iarnă menită a ne îngheța ca neam ca să putem fi sparți în bucăți transportabile, nu putem ieși decât mărind flacăra iubirii din altarul neamului, din Biserică.

Nu putem ieși decât punând mai presus de toate unitatea noastră, dată numai de iubirea lui Hristos, singura care, în fața căderilor noastre nu micșorează, ci mărește harul.

Nu respinge, ci iubește cu și mai multă durere....

Azi, ori începem să iubim și să punem iubirea dintre noi, românii ortodocși, mai presus de toate, ori pierim...

Și apărându-ne prin dezbinare credința, nu vom face altceva, decât să-i ajutăm pe străini să ne îngroape neamul, în cel mai ortodox dintre sicrie...

Are Sinodul din Creta păcatele lui. Dar unde e dragostea dintre noi care poate să le acopere, așa cum acoperă focul, gunoaiele? Căci dragostea e foc mistuitor și, de aceea, numai ea ne poate ține curată credința...



LEGATURI:

marți, 24 ianuarie 2017

Doua emisiuni minunate, despre unitate, cu Pr. Mircea-Cristian Pricop : "Unitatea Duhului în Hristos" si "Biserica și unitatea neamului românesc"


Emisiunea “Dileme ale mileniului 3″  - 23 ian. 2017-

Unitatea Duhului în Hristos

Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop; Realizator: Pr. Valentin Berechet


Pr. Valentin Berechet:  [...] Practic, orice unitate are un duh. Acuma sa vedem care este duhul care ne duce la Hristos, unde unitatea respectiva este sanatoasa, rodnica, aduce plinatate, bucurie, adica sa simta omul ca s-a regasit. Ca, asa ispite, sau tentatii de unitati sunt foarte multe in lume. Istoria este saturata si, practic, nu se mai poate misca de ele, dar nu toate s-au aratat functionale.

Pr. Mircea-Cristian Prcop: Pai, Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca nu intotdeauna unirea este binecuvantata de Dumnezeu, pentru ca si hotii si criminalii se unesc intre ei, isi fac planul dinainte. Deci, unitatea pe care o doreste Dumnezeu este cea exprimata in Sfanta Scriptura si confirmata in experienta Bisericii, de mii de ani pana acuma, si care s-a dovedit durabila, in ciuda tuturor vicisitudinilor, a tradarilor, a mizeriilor istorice care s-au petrecut si pe care le stim.

duminică, 22 ianuarie 2017

Biserica Ortodoxă Bulgară este nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru salvarea a 48.000 de evrei bulgari din lagărele de exterminare naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial


Biserica Ortodoxă din Bulgaria a publicat următorul comunicat:
"Biserica Ortodoxă Bulgară este nominalizată pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru salvarea a 48.000 de evrei bulgari din lagărele de exterminare naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nominalizarea a fost depusă în mod oficial Comitetului Nobel la începutul lunii ianuarie a acestui an, la inițiativa generalului Efraim Sneh, fost ministru al sănătății și parlamentar israelian, a lui Moshe Keshet, profesor de drept la Universitatea din Haifa și a lui Moshe Aloni, avocat, având sprijinul a 200 de semnături ale descendenților evreilor bulgari care au fost salvați.

În sine, această nominalizare este recunoașterea faptului că Biserica Ortodoxă Bulgară a fost întotdeauna locuită de idealuri creștine înalte și a dovedit dragostea de frate, indiferent de dificultatea circumstanțelor și a timpului. "În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica" ​​(1 Ioan 4:18).

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, persoane individuale și-au riscat viața și au salvat în mod eroic evreii bulgari de la moarte sigură și de la persecuții, dar Biserica Ortodoxă Bulgară a fost singura instituție religioasă, într-un teritoriu controlat de Hitler, care a declarat în mod deschis și oficial poziția sa.

Gratie determinării și aderării consecvente la idealurile evanghelice morale, Biserica, care a fost condusă de Exarhul Ștefan și de ierarhii Sfântului Sinod, inclusiv Mitropolitul de Vidin, Neofit, Mitropolit de Vratchane, Paisie și Mitropolitul de Plovdiv, Chiril (viitor patriarh) a jucat un rol important în salvarea evreilor bulgari în eparhiile lor. Ei au încurajat societatea bulgară să se opună punerii în aplicare a legilor discriminatorii împotriva evreilor.

Laureatul premiului va fi anunțat în luna octombrie. Aceasta este a doua oară când Biserica [Ortodoxa Bulgara n.tr.fr.] a fost nominalizată pentru Premiul Nobel, după propunerea din 2013, de către Luchezar Toshev, membru de onoare al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Ceea ce trebuie menționat aici este faptul că această nominalizare vine din partea israeliană și are sprijinul puternic al comunității bulgare din Israel


sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Si eu semnez!!!


Oameni si demoni: impresie de iarnă

Am primit pe adresa de email un mesaj cu propunerea de a semna o cerere de înlocuire a Mitropolitului Teofan Savu...

L-am primit ca pe un cuțit înfipt în inimă până în prăsele. Și răsucit apoi, cu fiecare argument, tot mai adânc, în rană....

M-am uimit de lungimea scrisorii și de insistența și mulțimea argumentelor.

Până am înțeles că vârful cuțitului înfipt în inima mea,
caută inima lui Hristos....


LEGATURI:

luni, 16 ianuarie 2017

Predică mărturisitoare a Pr. Cristian Onea: "Sfânta și dumnezeiască Liturghie sparge sistemul!". Rugă albă. Să fim milostivi cu pruncii noștri în primul rand!


Predica de pe munte - iubirea vrăjmaşilor

Pr. Cristian Onea - Parohia Ceauș Radu, București


Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv. (Luca 6, 36)

Iubiți credincioși, ne aflăm în Duminica a XIX-a după Rusalii și Evanghelia de astăzi, chiar și textul Apostolului (*) - pentru că au mare legătură între ele - ne dau nouă mare nădejde de bine pentru viața aceasta și pentru cea veșnică. Dar, pentru a avea bucurie, bine este să fim ascultători față de Hristos Mântuitorul. Ascultarea de Hristos prin duhovnic te ajută să pășești, să depășești, să ocolești multe ispite - mai ales pentru tineri, că ne-am rugat pentru studenți. În Grozăvești e grozavă treaba, multe păcate și fărădelegi, dragi studenți! Dar, voi, care știți de Dumnezeu, să nu vă fie rușine să spuneți colegilor, fetelor și băieților, că poți să trăiești moral ca să te bucuri. Evanghelia de astăzi asta ne învață.

Mântuitorul Hristos rostește predica de pe munte. Erau mulți acolo și ascultau cuvântul vieții de la Mântuitorul Hristos, pentru că nimeni până atunci nu i-a învățat. Cine să-i învețe? Învățătura nu se face prin teorie, ci prin faptă. Cine să-i învețe? Cei care slujeau la templu și erau formaliști? Cei care credeau în legea lui Moise, care devenise un amalgam de culturi și de religii? Pentru că în legea lui Moise se spunea: "ochi pentru ochi și dinte pentru dinte", îți dă unul o palmă, îi dai și tu o palmă. Iată că Dumnezeu vine și spune: la Mine, în Cer, nu este așa, iar cei care vreți să fiți cu Mine trebuie să fiți altfel. Cum? Si rostește Mântuitorul Evanghelia de astăzi, și așa începe: "ce voiţi să vă facă vouă oamenii,  faceţi-le şi voi asemenea" (Luca 6, 31). Si apoi spune: ce folos ai dacă iți vei chema și prietenii la masă, și unde îți este răsplata? Dacă daci cu împrumut uită că ai dat, chiar dacă nu ți se va întoarce înapoi, și veți fi fii Tatălui Meu din ceruri, Care este milostiv - indiferent de ceea ce facem noi.

Vedeți, pacea și bucuria din Sfânta Liturghie se răsfrâng în toată țara, chiar dacă am sluțit chipul țării. Arată jalnic chipul țarii noastre! Si, sperăm că aceasta este o formă de plată pentru păcatele noastre. Luați dragi străini, austrieci, nemți, suedezi, luați, furați tot, dar lăsați-ne credința, lăsați-ne în pace! Nu vă infiltrați și în Biserica noastră să ne stricați credința, să ne stricați și copiii! V-am dat tot ce e mai bun, v-am dat toate lemnele; nu ne otrăviți sufletele copiilor noștri! Măcar nu ne dați nimic, lăsați-ne așa cum suntem noi, dacă ăsta este prețul!

vineri, 13 ianuarie 2017

Gheorghe, Ioan si Vasile, trei japonezi care au descoperit dragostea lui Dum­­nezeu în România."Ortodoxia nu se ţine pentru tine. E o dovadă de iubire să îi arăţi şi altuia care e calea spre mântuire”."Dacă primeşti iubirea lui Dumnezeu, poţi sta în picioare, dacă nu, nu. Şi tu singur hotărăşti dacă vrei dragostea lui Dum­­nezeu sau nu"

Pr. Cristian Onea împreuna cu Nukina Nobuyuki – creştinat Gheorghe -, Ichiro Yuki – bo­tezat Ioan -, şi Takagi Yasuyuki – sau fratele Vasile

Claudiu Târziu: Trei japonezi L-au întâlnit pe Dumnezeu în România


Tot mai mulţi străini se convertesc la ortodoxie. Frumuseţea slujbelor şi ardoarea credinţei le dăruiesc iubirea după care tânjesc. Dacă lucrul acesta pare firesc, pentru creştini cu religii apropiate, când e vorba de „ortodocşi japonezi”, transformarea ţine şi de miracol.

Trei japonezi într-o ceainărie din Bucureşti. Chipuri solemne, pictate parcă pe-o stampă veche. Lipsesc kimonourile. La o privire gră­bită, cei trei bărbaţi par cam de aceeaşi vârstă, undeva pe la mijlocul vieţii. Sunt însoţiţi de un preot român, cu figură blajină şi zâmbitoare. Invitaţi ai revistei „Formula AS”, au acceptat să îi povestească reporterului miracolul vieţii lor: trecerea la ortodoxie.

Facem cunoştinţă. De la stânga la dreapta: Nukina Nobuyuki (42 de ani) – creştinat Gheorghe -, Ichiro Yuki (45 de ani) – bo­tezat Ioan -, şi Takagi Yasuyuki (63 de ani) – sau fratele Vasile. Că­rora li se adaugă duhov­nicul lor, Pr. Cristian Onea, parohul Bisericii „Ceauş Radu” din Bu­cu­reşti. Să le as­cultăm, împreună, poves­tea.

Sensei Nukina Nobuyuki (Gheorghe)


Născut la Nagoya, în Ja­ponia, este maestru în Wado-ryu, având cen­tura neagră cu 5 dan. Wado-ryu înseamnă „Ca­lea armoniei” şi este un stil de karate bazat pe tehnici de apărare non-violente. Nukina deţine o şcoală de arte marţiale în Bucureşti, al cărei scop este „perfec­ţio­na­rea spiritului şi caracte­rului prin karate”. A cu­noscut-o pe soţia lui, Georgiana, chiar la Nagoya, unde ea venise cu o bursă pentru a se perfecţiona în karate. S-au îndrăgostit şi au trăit şapte ani în Japo­nia.
 În acest timp, soţia mă ruga să o însoţesc du­minica la bi­serică, ea fiind foarte credin­cioa­să. Şi mergeam la o bi­serică protestantă, a­proape de casa noastră din Nagoya sau, când eram la Tokyo, la cate­drala ortodoxă rusă de acolo. La ortodocşi, mă im­presionau slujbele, întot­dea­una. La protestanţi se citea din Biblie, şi comen­tam tex­tul. Am citit şi eu, integral, Biblia şi mi-a plă­cut. Am con­siderat că este adevărul în ea, dar nu m-am gândit la botez. De fiecare dată când ne întorceam de la bise­rică, simţeam că soţia mea este şi mai puternică în interior. Avea un echi­libru de invi­diat. Ştiam că pute­rea îi vine de la cre­dinţa ei”, 
spune Nukina Nobuyuki. Pentru un luptător ca el, forţa sufletească este esen­ţială. Într-un târziu a înţeles că puterea ortodocşilor vine din iubire.
În Ja­ponia, lipsa de iubire îmbol­nă­veşte generaţiile tinere de depresie. Boala se tratează, pentru moment, în spi­tale, cu medicamente. Dar fun­damental se tratează nu­mai prin dragoste, pe care nu o găseşti nicăieri. În Româ­nia, dragostea vindecătoa­re începe la biserică. Vii la preot şi îţi dă leacul potri­vit. Să nu mă înţelegeţi gre­şit, şi japonezii iubesc, sunt generoşi, săritori cu semenii lor, dar nu au dragostea dumnezeiască. Pen­tru că ei trăiesc într-o comunitate desăvârşită, dar nu şi în comuniune. Dacă primeşti iubirea lui Dumnezeu, poţi sta în picioare, dacă nu, nu. Şi tu singur hotărăşti dacă vrei dragostea lui Dum­­nezeu sau nu.

joi, 12 ianuarie 2017

Părintele Octavian Dabija de la Paris, trecând de la actorie la preoție, a descoperit cum poate cineva să moară și să fie viu în același timp


 Valoarea Faptei. De la actorie, la preoție. „Teatrul trebuie să aibă un mesaj de mântuire” Trinitas TV 



Următorul invitat, membru şi el al comunităţii românilor de la Saint Sulpice a plecat din România pe vremea când era actor. Astăzi este preot şi slujeşte la Drancy, în apropiere de Paris. Când şi cum i s-a schimbat drumul în viaţă părintelui Octavian Dabija aflăm din următorul interviu:
Am sosit în Franţa acum 22 de ani şi am avut un parcurs, un desen al lui Dumnezeu, aşa, un pic mai diferit. Am fost actor, am făcut Academia de Teatru şi Cinema de la Bucureşti, clasa doamnei Sanda Manu. Vă zic care a fost pornirea mea spre actorie? Prin anii ’70, ca aproape 90% din femeile din România, mama era îndrăgostită de Alain Delon. Şi, într-o seară, au dat filmul Clanul sicilienilor. Respiraţia întregii Românii s-a oprit, toată lumea stătea şi se uita la film. În scena finală, Alain Delon este împuşcat. Încep să plâng: “Mama, a murit Alain Delon!“. “N-a murit, mamă, Alain Delon!” “Ba da, mamă, a murit Alain Delon, n-ai văzut?! L-au împuşcat!”N-a murit, mamă, Alain Delon!” “Ba da, n-ai văzut că s-a mai ridicat un pic şi au tras în el şi gata?! A căzut, e mort!” “Nu, mamă, a murit doar personajul! El juca pe cineva, dar el n-a murit! E viu!” Şi am zis: “Cum poate cineva să moară şi să fie viu în acelaşi timp?! M-a intrigat lucrul acesta. Şi a început să fie o mică pasiune pentru mine. Am dat la facultate, am intrat a doua oară.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Raportul Comisiei speciale a Sfintei Chinotite cu privire la Sinodul din Creta (traducere din greacă comparată și revizuită). "Unele aspecte ale documentului sinodal Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine fiind ambigue necesită o formulare mai clară".

Ca urmare a deciziei Dublei Sinaxe reunită pe 23 septembrie 2016, Sfânta Chinotita a Muntelui Athos a încredințat studiul documentelor Sinodului din Creta (16-27 iunie 2016) unei Comisii Speciale formată din Ierom. Hrisostom (M-rea Cutlumuş), Arhim. Iosif (Mănăstirea Xiropotamu), Arhim. Elisei (M-rea Simonopetra), Arhim. Tihon (M-rea Stavronikita), Ierom. Luca (M-rea Grigoriou).
Raportul acesteia, adresat celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte, a fost publicat în limba greacă în data de 13 dec. 2016 (adresa nr. 2722 din 13/26.11.2016) pe site-ul Orthodoxia.info și tradus în limba română de oficialul Patriarhiei Române, pe site-ul Basilica. Totodată a apărut și traducerea în limba franceză, pe site-ul Orthodoxie. com. Așadar am comparat traducerea în română cu cea în franceză, corectând pe alocuri și completând cu Notele de subsol - acestea apărând în paranteză și evidențiate prin culoarea maro - în textul de mai jos.

marți, 10 ianuarie 2017

Sfântul Porfirie: Traind intru iubirea lui Dumnezeu, traiti in libertate. Rabdarea inseamna iubire, si in lipsa iubirii nu poti avea rabdare. Sfanta smerenie este increderea desavarsita in Dumnezeu


Fata de toate sa dati dovada de iubire, bunatate, blandete, rabdare si smerenie


Se intampla adeseori sa va intristati peste masura din pricina starii lumii acesteia. Sa suferiti vazand ca voia lui Dumnezeu nu este implinita astazi nici de oameni, nici de voi insiva. Sa simtiti durerea trupeasca si sufleteasca a celorlalti. Sensibilitatea aceasta este un dar al lui Dumnezeu. La femei o intalnim mai des. Sufletele cu aceasta delicatete sunt deosebit de receptive la mesajele si la voia lui Dumnezeu. Aceste suflete sensibile au putinta de a spori mult in viata intru Hristos, fiindca iubesc pe Dumnezeu si nu vor sa-L intristeze. Dar daca nu-si vor incredinta cu totul viata lui Hristos exista primejdia ca duhul rau sa se foloseasca de delicatetea lor si sa le impinga spre intristare si deznadejde. 

Senisbilitatea nu poate fi indreptata, ci doar transformata, prefacuta, preschimbata, metamorfozata in iubire, bucurie, adorare dumnezeiasca. Cum? Indreptand-o spre cer. Sa indreptati fiecare intristare spre cunoasterea lui Hristos, catre iubirea Lui, catre inchinarea la El. Iar Hristos, Care asteapta totdeauna cu ardoare sa ne ajute, va va da harul si puterea Sa, si va preface intristarea in bucurie, in iubire fata de frati, in ardoare adusa Lui. Asa intunericul se va risipi. Sa va amintit de Apostolul Pavel. Ce spunea? "Acum ma bucur de suferintele mele"(Col. 1, 24).

Sufletul vostru sa se daruiasca rugaciunii "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!", pentru toate grijile voastre, pentru toti si pentru toate. Sa nu va uitati la ceea ce vi se intampla, ci la lumina, la Hristos, asa cum se uita copilul la mama cand i se intampla ceva. Pe toate sa le priviti fara neliniste, suparare, apasare, strangere de inima. Nu e nevoie de straduinta si de silire. Singura voastra straduinta sa fie aceea de a va atinti privirea spre lumina, de a castiga lumina. Astfel, in loc sa va lasati prada supararii, care nu apartine Duhului lui Dumnezeu, va veti preda rugaciunii, dand slava lui Dumnezeu. 

Toate neplacerile, care staruie si pricinuiesc neliniste sufletului, pot deveni un prilej de a aduce inchinare lui Dumnezeu, incetand astfel sa va chinuie. Sa aveti incredere in Dumnezeu, caci numai atunci scapati de griji si deveniti organe ale Lui. Supararea arata ca nu ne incredintam viata lui Hristos. Nu spune Apostolul Pavel: "In toate stramtorati, dar nelasandu-va striviti" (II Cor. 4, 8)?

vineri, 6 ianuarie 2017

Mesajul icoanei Botezului. Îndemnul la schimbarea şi înnoirea vieţii este adevăratul mesaj al Teofaniei


…trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh şi Aceştia trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel” (I In 5, 7-8)

Precum fiecare celulă deţine zestrea genetică a întregului organism, tot astfel fiecare dintre icoanele ce alcătuiesc coroana unui iconostas este în sine o teofanie care dezvăluie în mod diferit acelaşi conţinut al Revelaţiei şi reflectă – atât cât îi este rânduit – un moment din evenimentele de la „plinirea vremii” (Gal. 4, 4). Fie că ne priveşte cu „ochiul compus” al iconostasului, fie că este zugrăvită pe zid, icoana se situează mereu pe un hotar, pe o limită care însă nu limitează, ci uneşte două lumi, deschizându-le una către cealaltă.

Icoana „Arătării Domnului la Iordan” sau „Teofania” descrie tocmai această „deschidere a cerurilor” în dublu sens, ilustrând prima manifestare publică a lui Hristos ca revelaţie supremă a lui Dumnezeu. Născut din Sfânta Fecioară Măria într-o umilă peşteră, după discreta Sa intrare în lume, acum este mărturisit şi arătat tu­turor ca Fiu al lui Dumnezeu. Trebuie făcută o delimitare între mesajul iconic al scenei Botezului, care comprimă vizual şi cronologic o imagistică cu sensuri suprapuse, şi semnificaţia Teofaniei ca act şi eveniment în sine, cu toate consecinţele lui în iconomia mântuirii.

marți, 3 ianuarie 2017

File de istorie: "Cutremurul din 1977 - imagini nedifuzate până acum". "Ceauşescu dănţuieşte"


Cutremurul din 1977 - imagini nedifuzate până acum, din Arhiva TVR 



Octavian Cepraga: Toti cetatenii care erau pe strada, cu echipele de salvare, cu nu stiu ce, toti eram o singura persoana. Vezi, numai in momentele de tragedie lumea e unita. 

Adevăruri despre trecut: Ceauşescu dănţuieşte



- In discursul politic sovieticilor nu li s-a spus invingatori ci prietenii eliberatori.
- Prof. univ. Lavinia Betea: Dupa venirea comunistilor la putere, sarbatoarea s-a transformat in manifestare, distractiei nu i s-a mai spus distractie, ci timp liber organizat, evident ca nu in singuratate ci in colectiv, si nu dupa cum te duce capul, ci la comanda politica.
- Religia era decretata opiumul poporului.
- In pofida propagandei totalitariste, elitele comuniste nu si-au amestecat viata cu cetatenii. Intre fiii iubiti ai poporului si popor s-au interpus cordoanele de securisti.
- In 1977 a aparut Daciada, alta competitie de anvergura nationala pentru sportul de masa si pentru cel de performanta, distractile si hobbyurile oamenilor au devenit de acum obligatii, era ordin sa joci si sa canti. 
- Sarbatorile religioase: Pastele, Craciunul, Rusaliile... au fost scoase din discursul oficial si din calendarul public, dar nu au putut fi scoase si din viata romanilor.  

duminică, 1 ianuarie 2017

vineri, 30 decembrie 2016

După bulgari, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Georgia neagă caracterul Panortodox al Sinodului din Creta și consideră că principiul consensului nu a fost respectat. Georgienii cer corectarea și chiar înlocuirea unor documente ale Sinodului din Creta


Pe 22 decembrie 2016 a avut loc ședința ordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, sub președinția Catolicos-Patriarhului Georgiei, Ilia al II-lea. Mitropolitul de Zugididi și Tsaishi, Sharashenidze, a fost numit secretar. În timpul sesiunii a fost examinată, printre altele, chestiunea Sinodului din Creta. Sfântul Sinod a luat decizia următoare: 
"În ceea ce privește documentele adoptate în Creta, Mitropolitul de Gori și Ateni, Andrei Gvazava, a citit un raport în care se menționează:
"După cum se știe, între 17 și 26 iunie, în Creta, a avut loc Sinodul, la lucrările căruia au luat parte reprezentanții a zece Biserici Ortodoxe locale. Un astfel de Sinod a fost așteptat timp de mai multe decenii, iar ținerea lui constituie un fapt de mare importanță în viața Bisericii Ortodoxe. De la început, pregătirea Sinodului a fost prezidată de către Patriarhia Constantinopolului, și toate Bisericile oficiale au fost implicate în acest proces. Din 1961, delegații Patriarhiei Georgiei au participat, de asemenea, la întâlnirile lucrărilor presinodale. Este de la sine înțeles că contribuția adusă de clerul vechilor generații, de-a lungul mai multor decenii, este de neprețuit. Așa cum a fost menționat mai înainte, serioase obstacole de la ultima etapă a pregătirilor Sinodului au împiedicat mai multe Biserici locale să participe la Sinodul din Creta. De aceea, exprimăm din nou regretul nostru, considerând că întotdeauna se impune studiul și examinarea problemelor ridicate de toate Bisericile, ceea ce nu a fost pus în aplicare".
Sfântul Sinod a decretat despre subiectul în cauză că:
"Dat fiindcă reprezentanți a patru Biserici Ortodoxe locale nu au participat la lucrările Sinodului din Creta, aceasta nu poate fi numit Sinod general, Panortodox; în timpul pregătirilor și desfășurării Sinodului din Creta, principiul consensului, stabilit și recunoscut de Bisericile Ortodoxe, a fost încălcat. Din acest motiv, rezoluțiile Sinodului din Creta nu pot fi obligatorii pentru Biserica Ortodoxă din Georgia. În documentele confirmate de Sinodul din Creta nu sunt exprimate, în esență, observațiile fundamentale făcute de Biserici. Acesta este motivul pentru care remanierea și corectarea lor ulterioară este esențială. Nu este exclus, în anumite cazuri, să fie create noi documente. De asemenea, este indispensabil ca textele traduse și trimise de către secretariatul Sinodului din Creta să fie accesibile clerului Bisericii din Georgia, teologilor și mirenilor și, luând în considerare observațiile lor bazate, să fie conferit documentelor caracterului lor conform, dogmatic și canonic, al Bisericii Ortodoxe.
Reuniunea, care a avut loc între 17 iunie și 26 în Creta, poate fi văzută ca o etapă de cea mai mare importanță pentru ținerea Sfântului și Marelui Sinod care trebuie să permită luarea deciziilor pe baza învățăturii ortodoxe comune, Una, Sobornicească și Apostolică.
Sfântul Sinod al Bisericii din Georgia a decis să înființeze o comisie teologică constituită după cum urmează:
1) Mitropolitul Andrei Gvazava de Gori și Ateni - președinte,
2) Mitropolitul Grigol Berbitchachvili de Poti și Khobi,
3) Mitropolitul Chio Mudjiri de Senaki și Tchkhorotskhu 
4) Mitropolitul Ioan Gamrekeli de Rustavi și
5) Episcopul Melhisedec Khatchidzé de Markveti si Ubisa
6) Protopopul Georges Zviadadzé". 
Traducere de Român Ortodox în Franța după Orthodoxie.com, L’Église orthodoxe de Géorgie se prononce définitivement sur le Concile de Crète

LEGATURI:


cea mai tristă poveste de dragoste...



Oameni și demoni: orbirea 


când ninge
copilăria se întoarce puțin la mine
se uită de afară prin geam
cu ochii ei mulți și albi
mă caută
mă caută o vreme
cu disperarea unui miop
și pleacă...

de când nu mai sunt copil nu
mă mai vede...

Oameni și demoni : cea mai tristă poveste de dragoste


Mă uit la televizor și ea așteaptă, tăcută, undeva lângă mine....
Mă duc la bucătărie, îmi iau ceva de mâncare și de băut
și mă întorc în fața televizorului. Mereu uit să o întreb
dacă îi e sete sau foame și ei..

Zilnic merg la serviciu și stau opt ore în fața
unui calculator. Apoi scriu niște rapoarte și
mă întorc acasă. Ea mă așteaptă dar eu, mă descalț și
mă tolănesc pe canapea fără să-i spun nimic...

În fiecare seară adorm cu televizorul deschis...

Până când brusc
îmi dau seama că a plecat.
Nu știu de câtă vreme lipsește. Nici unde s-a dus;
încerc să-mi amintesc dar
timpul și spațiul și cei pe care i-aș fi putut întreba
toți au plecat
odată cu ea.

Cu viața mea.

Oameni și demoni : păcat


orașul e plin de oameni care mor
așteptând
la o fereastră sau la o masă
trenul
ce trece prin adâncul,
fără Iisus,  neștiut
al propriei inimi...