miercuri, 16 noiembrie 2016

IPS Athanasie de Limassol despre Părintele Sofronie de Saharov: "un om desăvârșit"

Ceea ce pot spune este că, cu siguranță, este vorba despre un mare Sfant contemporan al Bisericii noastre, un om harismatic, un teolog care avea experiența îndumnezeirii și a lumii necreate.
Gheron Sofronie cred că este unul dintre acei mari Sfinți care, în epoca noastră, a dat mărturie că omul se poate îndumnezei cu adevărat și că Hristos S-a făcut cu adevărat Om, iar Sfânta noastră Biserica este locul mântuirii omului.


"Părintele Sofronie Saharov - un sfânt contemporan al Bisericii noastre"


De tânăr copil citisem cărțile Părintelui Sofronie Saharov și, mai ales, ale Sfântului Siluan, cărți care apăruseră când eram încă la gimnaziu. Auzisem foarte multe despre acest Sfânt Stareț de la multi studenți ciprioți din Anglia, studenți care-l avuseseră ca Părinte duhovnicesc.

In continuare, în Sfântul Munte Athos, când am mers în 1976, și mai ales la Nea Skiti, unde eram pe atunci, am cunoscut foarte mulți Părinți care-l avuseseră ca Părinte duhovnicesc pe Gheronda Sofronie Saharov, mai ales Gheron Teofilact, care mergea și-l ajuta pe Părintele Sofronie atunci când liturghisea în peștera Sfintei Treimi, în vremea când locuia acolo. Gheron Teofilact, pentru că era în obștea chiliei noastre, foarte des, aproape zilnic, ne povestea întâmplări și cuvinte pe cale i le spunea duhovnicul lui, Gheron Sofronie. La fel și Gheron Iosif Vatopedinul, când eram încă la Nea Skiti, îl lauda mult și ne spunea cele mai bune cuvinte despre Părintele Sofronie și, desigur, despre Sfântul Siluan.

Mai pe urmă, când eram în Sfânta Mănăstire Vatoped, Gheron Iosif a hotărât să meargă în Anglia pentru a-l vizita pe Gheron Sofronie. In anul 1990 am mers împreună cu Părintele Iosif în Anglia, unde l-am întâlnit pe Gheron Sofronie, și am rămas lângă el câteva zile.


Ceea ce pot spune este că, cu siguranță, este vorba despre un mare Sfânt contemporan al Bisericii noastre, un om harismatic, un teolog care avea experiența îndumnezeirii și a lumii necreate. Si, așa cum spunea și Gheron Iosif, mulți sfinți au existat în Biserică, dar sfinți care au scris, au explicat și au exprimat trăirea patristică a îndumnezeirii personale în cadrul Bisericii, în decursul veacurilor, sunt puțini, pentru că acest har al teologiei și al exprimării a fost dat puținor sfinți ai Bisericii - pot spune. Si, astfel, foarte rar apare câte un om ca Gheron Sofronie, oameni care în epocile lor, după pronia lui Dumnezeu, au suferit martiriu pentru această experiență.

Gheron Sofronie cred că este unul dintre acei mari Sfinți care, în epoca noastră, a dat mărturie că omul se poate îndumnezei cu adevărat și că Hristos S-a făcut cu adevărat Om, iar Sfânta noastră Biserica este locul mântuirii omului.

Impresia pe care mi-a făcut-o acest Sfânt om, în puținele zile cât am stat alături de el, și când am avut destule întâlniri cu acesta, a fost că este vorba despre un om desăvârșit. Cu alte cuvinte, dacă vroiam să spun unui oarecare om: "Cum poate Hristos să-l facă pe om?" și "Ce înseamnă om desăvârșit în Hristos?", l-aș fi arătat pe Gheron Sofronie. Aceasta este desigur, concepția mea, subiectivă, dar este ceva ce am trăit și o mărturisesc oriunde m-aș afla și m-ar întreba cineva despre acest om sfânt.           

LEGATURI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu