joi, 31 decembrie 2015

La bucurie suntem chemaţi acum... În fiecare om este o lumină, dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire



Puţine cuvinte sunt atât de mult folosite în Sfânta Scriptură ca acela de „bucurie". Viața e bucurie. La bucurie suntem chemaţi acum, imediat ce am urmat lui Hristos. Omul care se bucură nu are ce să-şi reproşeze, nu-i este ruşine de el însuşi şi nu se teme de nimeni.

Bucuria creştină e viguroasă, molipsitoare, polarizantă. Ea provine din adevăr şi virtute, dar şi din natură, din cunoaştere, din bine şi frumos. Conştiinţa că eşti om este prilej de bucurie. Spectacolul lumii prilejuieşte bucurie. Pocăinţa însăşi este un izvor de bucurie. Până şi în lacrimi ori într-o altă formă de tristețe, creştinul gustă bucuria. Bucuria desăvârşită este comuniunea cu Dumnezeu.

(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, p. 459)

Sursa: Doxologia, Despre bucurie


 ***


Părinţii ortodocşi, cum au fost Sfinţii Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Serafim din Sarov, au vorbit despre această experienţă pe care au recunoscut-o ca fiind cea a Duhului Sfânt. 
 "Această comuniune este o lu­crare a Duhului. El ne leagă de Hristos şi de ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de altul înseamnă a avea comuniune, şi a avea comuniune înseamnă a comunica lumină. Fiecare are o lumină, dar această lumină se actualizează numai în comunicare. De aceea, Dumnezeul Treime este comparat cu un sfeşnic cu trei braţe.
În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul. Pe Dumnezeu Îl avem în ceilalţi şi Îl avem în El Însuşi. Pustnicii Îl cunosc pe Dumnezeu ca lumină în iubi­rea Sa; şi sunt plini de iubire pentru toţi oamenii şi pentru toate făpturile; chiar dacă nu văd alţi oameni, ei se roagă pentru ei şi primesc luminarea în rugăciunea lor pentru lume.
Această lumină e sensul inepuizabil al existenţei înrădăcinate în Dumnezeu. Sunt lucruri negrăite... Dar cei care trăiesc această experienţă sunt nerăbdători să o împărtă­şească. Vieţile sfinţilor ne arată făpturi de lumină: făptura dezvoltată duhovniceşte e un om adevărat, de un farmec, de o frumuseţe, de o armonie extraordinară; sfinţii sunt de o blândeţe şi o delicateţe nespusă. Avem nevoie să cu­noaştem viaţa unor astfel de făpturi pentru a şti ce cale trebuie să urmăm."  
Scopul rugăciunii este acela de a deveni sfinţi în unire cu Dumnezeu.

(Marc-Antoine Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, dialoguri la Cernica, Editura Deisis, p. 207-208)




LEGATURI:


miercuri, 23 decembrie 2015

Sus la naltul cerului, cu Byzantion - colinde cantate unul din cele mai minunate coruri de muzica psaltica

Membrii corului academic „Byzantion” au bucuria de a vă anunța apariția primului lor album de colinde tradiționale românești, atent selectate din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei.
Intervențiile solistice, în dialog dinamic cu grupurile de flăcăi, secondate de sonorități timbrale ancestrale oferite de instrumentele tradiționale ale satului românesc, vă invită la o călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice.

Albumul poate fi achiziționat de AICI!
[...] Noul material discografic al corului psaltic ieșean cuprinde 25 de colinde selectate cu atenție din tezaurul folcloric ocazional al Maramureșului, Moldovei, Transilvaniei, dar și al Munteniei și Basarabiei, invitând ascultătorii la o „călătorie sonoră în negura timpului, în lumea colindelor creștine și laice”, după cum a mărturisit Adrian Sîrbu, dirijorul corului și cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.

Am lansat acest album de colinde în încercarea de a valorifica un tezaur al folclorului ocazional. Monodiile au fost ușor prelucrate, fără să altereze izul arhaic cu sonorități ancestrale arhetipale și au fost acompaniate cu mici inserții de percuție, dar și de sunetele inconfundabile ale buciumului de sub Rarău. Izul monodiei folclorice s-a îmbinat cu izul psaltic prin colindul bizantin, dacă luăm ca exemplu compoziția lui Anton Pann. Colindul reprezintă o chemare a tineretului de toate vârstele ‒  așa cum spunea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ‒ de a vesti atât Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cât și spiritualitatea abisală a poporului nostru român”, a mai adăugat acesta.

Aplauzele din finalul fiecărei piese muzicale au constituit atât o răsplată a efortului artistic, cât și mărturia faptului că mesajul „colindului sfânt şi bun” a ajuns la inima fiecărui spectator.

Înfiinţat în anul 1997, pe vremea când membrii fondatori erau elevi ai Seminarului Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași, corul „Byzantion” are ca scop promovarea valorilor muzicale ortodoxe, desfășurându-și activitatea sub ascultarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, și sub patronajul Universității de Arte „George Enescu” din Iași.

luni, 14 decembrie 2015

Colindele, cununa traditiilor noastre crestine de Craciun


REZUMAT:

Acum, cand se pune accentul pe cantitate si nu pe valoare, multe din vechile noastre obiceiuri s-au pastrat sub forma lor exterioara, pierzandu-si miezul. Si, astfel, unii prefera sa le cosmetizeze dupa gustul epocii, sa le numeasca oricum, numai traditii crestine nu. Aceasta nu face decat sa altereze valoarea si puterea traditiei pe care poporul nostru s-a straduit sa o pastreze inca de la inceputurile sale. De aceea ne revine datoria sa inlaturam zgura pe care a asternut-o vremurile si sa scoatem la iveala aurul curat al frumusetii si autenticitatii traditiilor crestine care, de Craciun, sunt incununate de colinde.

Cuvantul colinde, din punct de vedere etimologic, are o radacina indo-europeana care este "col", si care inseamna inconjurare, sau rotund, sau calatorie dintr-o destinatie prin mai multe locuri, ca sa te intorci inapoi la destinatia initiala. Asadar, dupa cum vedem, in limba romana s-a pastrat in forma lui originala, colindul fiind nu numai un cantec sau o ceremonie, ci este efectiv un mers, o calatorie, o actiune propiu-zisa, o inconjurare, ceva care se duce si se intoarce.

Mergand pe semnificatia crestina a colindului, noi trebuie sa stim ca reprezinta unul dintre cele mai vechi documente nescrise, dar la fel de valoroase ca si cele scrise, ale vechimii crestinismului nostru, ale originilor noastre crestine. In textele colindelor gasim referiri din perioada baptismama, de dinaintea secolului al IV-lea, cand Craciunul se sarbatorea in acelasi timp cu Boboteaza, pe 25 decembrie, si cand se obisnuia sa fie botezati catehetii. Vedem aceasta si dintr-un stravechi colind, cu sens catehetic, care se incheie astfel:
Maica iți va mai dare cheile Raiului
Tu Raiul când descuiară
Si în Rai când vei intrară
Si pe scaun vei ședeară
Si începea-i a botezară
Din păgâni făcând creștini
Din creștini oamenii buni.

Asadar, mai inainte de toate colindul are o semnificatie misionara, cu rosturi profunde, sanatoase si de mare putere spirituala. Colindatorii plecau din tinda bisericii si colindau toate casele satului inca din zori de ziua. Conducatorul cetei de colindatori primea din mana preotului un toiag in forma de cruce, numit colindet, si cu acesta intra in casa in timpul colindatului, si risipea jarul din vatra, iar gazda se ducea imediat si facea foc nou. Acesta prefigura focul nou al crestinismului care risipirea jarului vechi al paganismului. Colindatul pleca de la biserica, de acolo de unde cuvantul ia trup si se naste, de acolo de unde pleaca vestea cea noua, stirea cea sanatoasa care mai apoi inconjura poporul, il ajuta cum poate, si-l intoarce la biserica. In unele locuri s-a mai pastrat inca obiceiul ca preotul sa insoteasca ceata de colindatori si sa intre in casele oamenilor pentru a predica cuvantul lui Dumnezeu, de aceea putem gasi in colind si un gest liturgic.

Dupa cum identifica Profesorul Ilie Moldovan, dar si alti cercetatori de la noi, colindul are trei sensuri importante. Primul sens este acela de a exorciza. Prin colind se alunga duhurile necurate, se face mai intai o curatire. In unele parti din nordul Moldovei si nordul Transilvaniei, in limba romaneasca veche, se spune chiar nu colindat ci descolindat. Aceasta pentru ca si Satana are colindul lui, dupa cum vedem in cartea lui Iov, unde la Dumnezeu vin toti ingerii inaintea Lui, ca de altfel si cel rau, si pe care Dumnezeu il intreaba:  "De unde vii?", iar Satan răspunde Domnului: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".(Iov 1, 7). Adica a ocolit pamantul, asa cum face tot timpul, dand ocol intregii creatii, si cautand hibe, neputinte, barfe. Asadar, noi descolindam ce a colindat Satana si colindam cu colindul lui Hristos. Regasim, mai departe, al doilea sens al colindului acela de a pune in armonie lumea de aici cu lumea de dincolo, de a le aseaza din nou pe fagasul firesc, in conlucrare. Si, in al treilea rand, colindul apropie cele doua lumi, lumea lui Dumnezeu de lumea omului.

Colindul nu se facea altfel decat cu pregatire anterioara. Toti posteau, se spovedeau si se impartaseau inainte de a merge cu colindul caci, in lupta cu fortele intunericului si pentru a duce marturia lui Hristos in lume este nevoie de curatire, de inarmare cu armele lui Hristos. Asadar, nu numai gazdele isi primeneau casa, ci cu totii se grijeau, mai inainte de toate, de casa sufletului pentru a putea primi pe Pruncul Sfant.

Colindul nu poate fi inteles in sens individual, ci este un eveniment de familie. El aduce aminte tuturor familiilor crestine ca sunt chemate sa reactualizeze sensul edenic al rudeniei, ca trebuie sa reactualizeze Paradisul, viata in comuniune. Colindul este primiea lui Dumnezeu in sanul familiei, este primiea lui Dumnezeu ca Prunc, incalzit de suflul animalelor nevinovate, de privirea duioasa a Maicii, de suava cantare a pastorilor si a ingerilor, care intregesc acest tablou deosebit, de inchinarea, de ocolul magilor - primul colind al lumii vechi, dat de inteleptii ei- , de frumusetea stelei si participarea intregului cosmosului.

In colind adeseori auzim "lerui ler". Aceasta expresie este forma veche romaneasca a cuvantului Aliluia. El se gaseste in Sfanta Scriptura in cartea Apocalipsei. Acolo ingerii canta Aliluia lui Dumnzeu. Practic, prin aceasta colindul este si o profetie. El include in el si o profetie despre ceea ce va veni. Nu este numai o forma statica, o rememorare a trecutului nostru baptismal si din alte epoci ale crestinismului, ci ne arunca in mod liturgic si in viitorul nostru. Permanent: lerui ler! Cat de frumos!

joi, 10 decembrie 2015

Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti, conferinta Parintelui Arhim. Zaharia Zaharou la Iasi (text si video)


Cele trei perioade ale vieții duhovnicești,

conferința Părintelui Zaharia Zaharou 

susținută la Iași, pe 22 octombrie 2015


 *

Cateva spicuiri din conferinta


Călătoria fiecărui creștin spre desăvârșire, spre dobândirea asemănării cu Dumnezeu, începe cu cercetarea harului celui dintâi. Cu toții am trăit harul primei perioade, fie ca prunci în Sfântul Botez, fie mai târziu, în chip conștient ca monahi, sau la tunderea în monahism, ori ca preoți la hirotonie, sau pur și simplu în actul pocăinței noastre, atunci când ne-am întors în sânul Bisericii. Insă, cu toții am pierdut acest har minunat trăind în deșertăciunea lumii acesteia.

Dumnezeu îl vânează pe om, căutând orice prilej ca să-l miluiască și să-l mântuiască. Ținta căutării Sale este inima adâncă a omului, iar chemarea lui este darul bunăvoirii Sale, pe care Scriptura îl numește dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4)

Când primim harul cel dintâi, Domnul începe să zugrăvească primele trăsături ale chipului Sau în inima noastră.

După aceasta începe nevoința celei de-a doua perioade. Acum Dumnezeu îngăduie să trecem prin grele ispite și încercări, dându-ne astfel prilejul să ne dovedim credincioșia fată de El în împrejurări potrivnice și să ne exprimăm recunoștința pentru minunatele daruri ale harului Sau, ca să ne învrednicim de plinătatea vieții dumnezeiești, partea deplina a moștenirii noastre.

La vreme de încercare și de uscăciune duhovnicească, amintirea clipelor în care Dumnezeu ne-a cercetat cu harul Său, ne dă putere și ne ajută să ne reînnoim insuflarea.

Un alt chip de a ne reînnoi insuflarea este să ne aducem aminte de cuvintele dătătoare de viată ale Părinților noștri duhovnicești.

Multe sunt mijloacele prin care noi, creștinii ortodocși, putem reînvia înlăuntrul nostru harul lui Dumnezeu. Amintim printre altele: Taina Spovedaniei, Sfânta Liturghie, chemarea Sfântului Nume a lui Hristos și citirea Sfintei Scripturi. De fapt, tot ceea ce facem în numele Lui ne ajută să redobândim harul.

De-a lungul numeroaselor căderi și ridicări și a repetatelor experiențe ale pierderii harului învățam să nu deznădăjduim atunci când suntem zdrobiți, întrucât știm că, în marea Lui milostivire și dragoste, Dumnezeul nostru este "slab" și se pleacă degrabă spre strigatul nostru.

Duhul smereniei înnoiește inima omului, întărindu-i totodată și sufletul și trupul.

Alternarea clipelor de har cu cele de uscăciune duhovnicească, ne înzestrează cu darul discernământului, învățând să deosebim cele nezidite și veșnice de cele zidite și trecătoare care ne pot însoți dincolo de mormânt.

Dar, înainte de toate, această perioadă a retragerii harului este un imbold spre pocăință, spre a pătrunde tot mai mult adâncul judecăților lui Dumnezeu și a ne cerceta pe noi înșine în lumina poruncilor Sale.

Orice chip ar lua amenințarea morții: boala, prigoana, ori retragerea harului dumnezeiesc, dacă găsim puterea să stăm înaintea lui Dumnezeu și să mărturisim: "slava Tie, Doamne! Tie Ti se cuvine toată slava, iar mie rușinea pentru păcatele și fărădelegile mele", atunci Dumnezeu va face să biruiască credința noastră în El.

Cea de-a treia perioada a vieții duhovnicești, este în general scurtă, fiindcă se deschide spre sfârșitul vieții omului dar, spre deosebire de prima, e mult mai bogata în binecuvântările lui Dumnezeu. Trăsăturile ei sunt dragostea și statornicia precum și pacea adâncă ce urmează slobozirii de patimi.

Liturghia ne invata si mai mult, caci ea ne da un model de viata, de traire, pe care noi trebuie sa-l continuam si dupa ce se incheie Liturghia.

Parintii nostrii ne recomandau sa tinem seama de trei lucruri atunci cand ne apropiem de duhovnic: sa avem bunacuviinta fata de el, cinstire; sa avem teama si, de asemenea, smerita dragoste. Toate aceste trei lucruri trebuie sa coexiste armonios daca vrem sa dobandim roade de la actul spovedaniei. Daca nu avem dragoste smerita, inima nu se va deschide. Daca nu avem bunacuviinta care se cere, facem loc familiaritatii care va stanjeni cuvantul lui Dumnezeu. Si daca nu avem acea frica vom prefera lucrurile pieritoare si stricacioase in locul lucrurilor vesnice si nestricacioase.

Asta este calea noastra in Biserica: suntem impinsi in sus de cei din jurul nostru si suntem trasi in sus de catre Sfintii din Biserica.

sâmbătă, 5 decembrie 2015

Inregistrari audio ale unor Sfinti Parinti contemporani: Porfirie, Paisie, Sofronie Saharov, Efrem Katunakiotul, Efrem Filotheitul, Tadei


Rugăciunea lui Iisus - Jesus Prayer - Иисусова Молитва



 Архимандрит Софроний Сахаров, Άγιος ΠΑΪΣΙΟΣ Αγιορείτης, Άγιος Πορφύριος Καυσοκαλυβίτης, Γέρων Εφραίμ Κατουνακιώτης, Elder Ephraim Philotheos, Părintele Teofil Paraianu, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, Rugăciunea inimii la Mănăstirea Sfânta Elisabeta Minsk

luni, 30 noiembrie 2015

Rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu



Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus ca cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit şi l-au jefuit, l-au vândut altor neamuri şi au călcat poruncile Tale, iar pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat. Dar poporul acesta Te slăveşte, Doamne, nu numai cu buzele ci şi cu inima.

     Adu-Ţi aminte de el pentru cei ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile care zilnic se roagă pentru el şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul! Ci încetează Doamne, bătaia Ta împotriva poporului românesc. 
Adu-Ţi aminte, Iisuse, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău. Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta. Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe mucenicii neamului nostru şi pe toţi mucenicii, sfinţii şi cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive. Auzi-ne Doamne întru îndurarea Ta! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat cu dreapta Ta cea mântuitoare. Şi trecând prin patimile toate, curăţaţi prin suferinţă, să ajungem şi la Sfânta Ta înviere Iisuse slăvindu-Te pe Tine împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin!



luni, 23 noiembrie 2015

O minuntata lectie de viata despre iertare de la un copil in care "vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul"



Trei dintre caracteristicile principale ale lui Dumnezeu sunt iubirea, smerenia si simplitatea. Doar un Dumnezeu Care este iubire, Care se manifesta smerit si cu simplitate putea sa randuiasca asa incat Fiul Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, sa Se intrupeze si sa Se nasca dintr-o fecioara care, prin simplitate si felul ei discret de a fi, a primit binecuvantarea cereasca. Binecuvantarea lui Dumnezeu se revarsa asupra omului atunci cand acesta traieste simplu, in normalitate. Normalitatea omului este vietuirea in comuniune cu Dumnezeu, adica starea de sfintenie. Un parinte din Pateric a spus: 
"Simplitatea naturala devine sfintenie in mod natural".
Din pacate, datorita faptului ca nu ne incredintam voii lui Dumnezeu si nu mergem pe caile aratate noua de Domnul, considerandu-le ca fiind "incurcate", cei mai multi dintre noi complicam lucrurile si, odata cu ele, ne complicam si viata.

Sociologul Ernest Bernea, fost detinut politic in perioada comunista, da ca exemplu de simplitate copiii. Iata ce spune el:
"Copilul este o faptura biblica originara. Copilul este o faptura a vietii neintinate, este o floare deschisa luminii, este un indemn la simplitate si frumusete. In el vorbeste frantura de cer data omului odata cu inceputul"[1]. 
Copiii sunt frumosi tocmai datorita simplitatii lor si usurintei de a privi si gandi lucrurile fara a le complica. Poate acesta este si motivul pentru care Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne atrage atentia asupra faptului ca, daca nu vom fi precum pruncii, nu vom intra in Imparatia Cerurilor

Lev Nicolaevici Tolstoi spunea ca 
"simplitatea este conditia principala a frumusetii morale",
iar "sfantul inchisorilor, Valeriu Gafencu, inchis fiind la Aiud, indemna:
"Traiti viata simpla si nu uitati: esentialul in viata este curatenia sufleteasca si trupeasca".[2]
Frumusetea morala, curatia sufleteasca si chair cea trupeasca isi au izvorul in simplitate, iar aceasta are ca sursa smerenia lui Hristos, pentru care s-a rugat necontenit Sfantul Siluan Athonitul. Omul este o fiinta duhovniceasca si se implineste doar atunci cand cauta si gaseste cele duhovnicesti. Daca scopul omului nu este dobandirea Duhului Sfant si cunoasterea lui Dumnezeu, acesta nu-si poate gasi linistea si nimic nu-l va odihni. Neimplinirea duhovniceasca il face pe om irascibil, nerabdator, ducandu-l pana la deznadejde. 

Inchei aceste ganduri cu indemnul Sfantului Paisie Aghioritul:
"simplificati-va viata ca sa se indeparteze stresul".

Episcopul Timotei al Spaniei si Portugaliei

[1] Ernest Bernea, Indemn la simplitate, Ed. Anastasia, 1995, pp. 108-109
[2] Valeriu Gafencu, Calea spre fericire, Ed. Agaton, Fagaras, 2006, p. 17

Sursa: Revista Apostolia nr. 92, Noiembrie 2015

***


 Fugind de ISIS, intr-o tabara de refugiati, Myriam, multumeste Domnului si ne da o adevarata lectie despre iertare. Urmariti povestea ei, dupa ce a plecat din Qaraqoush, Irak, si cantecul de multumire adus lui Dumnezeu pentru grija Lui.

În timpul vizitei noastre în tabăra [de refugiați], am fost surprinși să întâlnim această fetită care spune că urmărește programele noastre "Laysh Hayk". Numele ei este Myriam. 

- Ce mai faci Myriam?

- Bine. Și tu?

- Foarte bine! Într-adevăr urmărești programele noastre?

- Da.

- Iți place SAT-7 Kids?

- Da.

- De unde ești? Ești, de asemenea, din Qaraqoush?

- Da. Sunt din Qaraqoush.

- Ai zece ani, nu-i asa?

- Da.

- De cât timp ești în această tabără [de refugiați]?

- De patru luni.

- Ce iți lipsește mai mult din Qaraqoush și nu ai aicea?

- Aveam o casă în care aveam rostul nostru și care aicea nu mai este, dar, slavă Domnului!, Dumnezeu ne poartă de grijă.

- Ce vrei să spui prin faptul că Dumnezeu vă poartă de grijă?

- Dumnezeu ne iubește și nu vrea să lase ISIS să ne omoare.

- Ști cât de mult te iubește Dumnezeu, nu-i așa?

- Da, Dumnezeu ne iubește pe noi toți. Nu doar pe mine; Dumnezeu iubește pe fiecare.
- Crezi că Dumnezeu iubește și pe cei care ne prigonesc sau nu?

- Ii iubește, dar nu-l iubește pe Satan.

- Ce simți față de cei care te-au scos afară din casa ta și iți fac greutăți?

- Nu le doresc răul, ci doar Îl rog pe Dumnezeu să-i ierte.

- Și tu poți să-i ierți?

- Da.

- Dar este foarte greu, sau nu-i deloc ușor, să ierți pe cineva care te face să suferi. Nu-i asa?

- Nu vreau să moară. De ce să moară? Doar am spus că ne-au scos afară din casa noastră. De ce au făcut asta?

- Îți plăcea școala în Qaraqoush, nu-i așa?

- Da, eram prima în clasă.

- Aveai prieteni acolo?

- Da.

- Sunt aici cu tine sau nu sunt?

- Sunt, dar nu știu unde.

- Poate unii se uita acum la SAT-7 Kids. Ce ai vrea sa le spui?

- Aveam o prietena înainte sa vin aici. Numele ei este Sandra și obișnuiam sa fim toată ziua împreună. La școală eram tot timpul împreună și chiar și atunci când nu eram aproape una de alta ne iubeam foarte mult. Dacă una dintre noi greșea fața de cealaltă ne iertam una pe alta. Câteodată ne jucam și greșeam una fata de cealaltă, dar ne iubeam una pe alta. Acum doar as vrea sa o vad aicea.

- Nu ști unde este acuma, nu-i asa?

- Nu, nu știu unde este.

- Dacă Sandra ne privește acuma sunt sigur ca iți trimite urări de bine și sunt sigur ca te iubește.

- Ma iubește mult și eu o iubesc de asemenea și doresc sa o revăd într-o zi.

- Cu siguranță, și eu as dori sa fiu cu tine în ziua în care o vei întâlni pe Sandra.

- Sper!

- Ce înseamnă?

- Sper sa ma întorc acasă și ea sa se întoarcă acasă și așa să o întâlnesc din nou.

- Eu sper să te întorci acasă și să fie mai bine decât prima dată.

-Dacă Dumnezeu vrea. Nu ce vrem noi, ci ce vrea Dumnezeu, deoarece Dumnezeu știe ce e mai bine.

- Nu te simit uneori tristă? Simți ca Iisus te-a părăsit, de exemplu?

- Nu! Câteodată urlu că am părăsit casa și Qaraqoush, dar nu sunt supărată pe Dumnezeu că am plecat din Qaraqoush. Ii mulțumesc că ne poartă de grijă. Chiar dacă suferim aici El ne poartă de grijă.

- M-ai învățat multe lucruri.

- Mulțumesc! Și tu m-ai învățat multe lucruri.

- Ce te-am învățat?

- M-ai învățat... adică nu m-ai învățat, ci am vrut să spun că m-ai simțit. M-ai simțit. Am niște trăiri și as vrea ca lumea să cunoască ce simt copiii aici.

- Știi că Iisus niciodată nu te părăsește?

- El niciodată nu mă părăsește. Dacă crezi cu adevărat, El niciodată nu te părăsește.

- Îți amintești un cântec, pe care iți place să-l cânți când ești singură și care vorbește despre Iisus? Sau iți amintești alt ceva?

- Cunosc câteva cântece.

- Ai vrea să-mi cânți un cântec care iți place mai mult. Doar un cântec mic pe care ai putea să ni-l cânți. Ce crezi?

- Iată cântecul:

Ce fericită e ziua în care
am crezut în Hristos.
Bucuria mea s-a pogorât
și glasul meu o cânta cu mulțumire.

Dragostea mea față de slăvitul Mântuitor,
zi de zi creste.
O nouă zi, o fericită zi
este când mă întâlnesc cu Preaiubitul.

Împins de dragoste El vine,
Oh, ce tainică iubire!
Mă reface intru dreptate
după cinstitul legământ.

Dragostea mea față de slăvitul Mântuitor,
zi de zi creste.
O nouă zi, o fericită zi
este când mă întâlnesc cu Preaiubitul.



sâmbătă, 21 noiembrie 2015

P. Gheorghe Calciu: "Dincolo de toate neputinţele umane, dincolo de jocul crud al istoriei, Dumnezeu are un plan"


Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n.1927), deţinut politic timp de 21 de ani în temniţele comuniste.

A publicat: „Şapte cuvinte pentru tineri” (Ed. Anastasia, 1996), „Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase” (Ed. Dacia, 1998), „Războiul întru cuvânt” (Ed. Nemira, 2001), „Homo americanus. O radiografie ortodoxă” (Ed. Christiana, 2002). Mesajul său creştin, adresat cu precădere tinerilor este indisolubil legat de cel al neamului, în duhul cel mai pur al tradiţiei ortodoxe. Părintele Calciu slujeşte [slujea pana in anul adormirii sale intru Domnul n.n.] la Biserica Ortodoxă română „Sfânta Cruce din Alexandria”, Washington D.C.

Marcel Petrişor (n.13 aprilie 1930), deţinut politic între 1951 şi 1964, cu câteva luni de întrerupere în 1956. Ieşit din închisoare, a urmat Facultatea de Filologie şi a devenit profesor de limba franceză.

Debutează cu volumul de proză scurtă „Serile în sat la Ocişor”. Publică romane, impresii de călătorie, critică, eseistică, traduceri din franceză şi rusă. Membru al U.S. din România. După 1989 a publicat memorii din închisoare: „Jilava. Fortul 13” (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991), „Secretul fortului 13” (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991), „La capăt de drum” (Institutul european, Iaşi, 1997). O selecţie din cele trei volume, tradusă în franceză de Alain Paruit, va apărea la editura Plon din Franţa.

Părintele Calciu şi Marcel Petrişor
Am aflat că Părintele Calciu vine la Galaţi şi susţine o Conferinţă în sala senatului Universităţii „Dunărea de Jos”. Despre părintele Calciu scrisesem şi obţinusem chiar, imediat după 90 o versiune a celor Şapte cuvinte pentru tineri pe care le publicasem în serial într-un săptămânal gălăţean. Era acum vremea să-i vorbesc părintelui faţă către faţă. A doua zi, m-am ţinut tot timpul de părinte şi de Marcel Petrişor. Citisem şi eseurile domnului Petrişor şi „Fortul 13”. I-am amintit că am vorbit de câteva ori la telefon în 1990, sunându-l la rugămintea lui Petre Ţuţea. O dată în mod expres, să vină a doua zi ca să-i aducă volumul Stilurile şi ca să-l bărbierească…

Marcel Petrişor, cu harul povestirii. Înalt, puternic, cu grai autentic ardelenesc… În închisoare slăbise cumplit, ajunsese un ţâr de 40 de kilograme… Atunci când aud asemenea mărturisiri, am tendinţa de a le îmbrăca într-un fel de halou ireal. Nu le mai pot uita, dar le evoc mereu la multă vreme, cum fac şi acum: În închisoare, în unele veri, eram atât de mulţi deţinuţi şi atât de puţin aer în cameră, încât dacă se rătăcea pe acolo vreo muscă, se prăbuşea la pământ, fără aer pe care să-şi susţină zborul… Se întâmpla minunea să capete vreunul câte un antibiotic, o pastilă de tetraciclină sau streptomicină, pe care o aducea în gură (ştiind bine să o ascundă) şi o dădea celui mai bolnav camarad de celulă. Cu 2-3 pastile, cei mai norocoşi scăpau de infecţie şi de diareele cronice.”

Văd cum faptele se leagă şi se împlinesc una pe alta. Hrănind cu pâine un amărât atunci când a avut mijloace, i s-a întors plata, exact atunci când a avut mai multă nevoie de ea. „Şi pâinea aceea, primită ca din senin, mi-a salvat viaţa, îmi spune Marcel Petrişor. Este pâinea şi spirit, fără îndoială…”

Marcel Petrişor ne povestea acestea, mie care-l vânam încă pe părintele Calciu, şi celor care se mai aflau atunci pe holul Casei de Cultură a Studenţilor. Dar apărea ba vreun reporter de la radio, ba vreun cotidian, pentru a consemna vizita la Galaţi a părintelui Calciu. Momentul plecării oaspeţilor se apropia, iar trenul nu aşteaptă. Aşa că am ales să-i însoţesc până la Brăila şi să stăm de vorbă liniştiţi în compartiment. Zis şi făcut. Cei doi mari prieteni, Marcel Petrişor şi Calciu Dumitreasa, mi-au luat bilet şi ne-am urcat la locurile noastre. Nici nu s-a pus trenul în mişcare, că am şi început să dicutăm.

Părintele Calciu vorbeşte repede, chiar precipitat, căutând să sară sau să ocolească momentele care i-ar evidenţia prea mult suferinţa trecută, ori să-i „exagereze” sacrificiul, ca şi cum ar vrea să uite, sau să ierte, îşi înghite cuvintele care sugerează durere, nemulţumire; pe cele de ocară sau aversiune şi le reprimă total; când vine vorba de viziuni sau experienţe abisale, îmi vorbeşte puţin mai molcom, dar în taină, de „teamă” să nu ne audă cineva, ori altul să creadă că ne-am mândri vorbind despre asta. Când spune „m-am rugat mult”, sau „Dumnezeu”, are altă modulaţie în glas, de parcă tot ce ar urma este inutil. Asta e totul, băiete! Îţi vorbesc ca unui frate mai mic, îţi răspund întrebărilor, nedumeririlor, îţi arăt căile ascunse, lucrurile nespuse. Dar din toată fiinţa lui ţâşneşte veselie şi dragoste liberă, netrucată, bucurie pentru suferinţele trecute şi Conştiinţa că este pe Calea pe care Dumnezeu i-a cerut-o. Şi toate acestea dincolo de cuvinte, cele pe care noi le căutăm înfriguraţi. O simplitate măreaţă, lângă o conştiinţă luminoasă, o iubire pentru toţi şi toate, pentru trecut şi viitor, dintr-o încredere suprafirească în pedagogia, prezenţa şi intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, a fiecăruia după trup, suflet şi nume, ca şi în existenţa noastră istorică, a românilor, în numele cărora nu vrea să se gândească măcar că a fost un martir...
*

Lideri religiosi ai lumii vorbesc despre un al treilea razboi mondial. Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk: "Trebuie sa intelegem ca astazi a fost declarat un razboi Rusiei". Papa Francisc considera ca este "un al treilea razboi mondial pe bucati"


UPDATE 24 noiembrie: 

Mitropolitul Ilarion (Alfeiev) de Volokolamsk, șeful Departamentului Patriarhiei Moscovei pentru Relații Externe Bisericești (DECR), s-a adresat sesiunii comune a Consiliului Federației și a Dumei de Stat, dedicata problemelor pe care le implica lupta împotriva terorismului.

În numele Sanctității Sale Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, și în numele întregii Biserici Ortodoxe Ruse, aș dori încă o dată să exprim condoleanțe profunde si sincere, tuturor celor care i-au pierdut pe cei dragi în accidentul de avion din Sinai.

Rusiei i s-a declarat război. Acesta a fost declarat de către un grup criminal terorist, care isi spune „Statul Islamic”, și care a devenit notoriu pentru faptele sale monstruoase, din întreaga lume.

Trebuie să ne fie clar, că nu este un război al unei confesiuni religioase cu o alta. Chiar noțiunea de „terorism religios” ne duce in rătăcire. Nu există niciun fel de terorism religios. Cei care au declanșat acest război nu merită să fie numiti credincioși. Ei sunt sataniști, deoarece fac voia celui rau, aducând durere oamenilor, moarte și distrugere. Acestia sunt blestemati de liderii religioși de toate confesiunile și de oamenii obișnuiți – credincioși și necredincioși deopotrivă, din întreaga lume. Și, singura modalitate de a face față acestora, este aceea de a-i distruge sistematic și intenționat, de a-i elimina de oriunde s-ar ascunde, in grup și individual, pentru ca fiecare dintre ei reprezintă o amenințare pentru zeci, sute și mii de vieți.

Întreaga comunitate mondială trebuie să se unească în lupta împotriva terorismului. Evenimentele din ultimele săptămâni au subliniat necesitatea acută de a crea rapid un mecanism real, care sa se opuna terorismului la nivel global. Sunt necesare acțiuni, nu cuvinte. Iar contradicțiile dintre state și diferențele privind problemele politice ar trebui să fie date la o parte.

Să ne amintim ultimul mare război. Cetățenii Uniunii Sovietice, America, Marea Britanie și Franța au luptat cot la cot, în el. Nu existau, oare, contradicții grave și profunde între țările din Coalitia anti-Hitler? Dar aceste contradictii au fost lasate deoparte, atunci când a fost nevoie sa fie invinsa aceasta plaga.

A venit timpul să ne mobilizam împotriva noii plagi, să ne mobilizam și să câștigam. Dar, simultan cu distrugerea benzilor armate deja existente, cea mai importantă sarcină este aceea de a asigura prevenirea terorismului. Și, aici, este necesar să se stabilească o altă coaliție – una care să-i unească pe liderii seculari și religioși. Este necesară această coaliție, mai presus de toate, în scopul protejarii poporului nostru, în special a tinerilor, in fata influenței ideologiei criminale, care utilizează sloganuri religioase ca acoperire.

Războiul împotriva terorismului este un război în domeniul spiritual. Principalul front trece prin sufletele oamenilor. Din acest motiv, ar trebui să ne luptăm împotriva terorismului, nu numai pe scena ostilităților, ci în primul rând pe câmpul de luptă din suflete și inimi.

Ceea ce s-a întâmplat cu un student de la o universitate mare de stat, recrutat de teroriști, ar trebui să ne slujeasca drept avertisment serios. Dacă nu luăm măsuri urgente, vor exista mult mai multi astfel de băieți si de fete, studenți, in scurt timp.

Ce implica aceste măsuri? Mai întâi de toate, educarea copiilor și a tinerilor, in respectarea religiilor tradiționale. Nu este un secret pentru nimeni faptul că extremismul sub stindardul religiei este dezvoltat, în primul rând, pe terenul analfabetismului complet în chestiunile religioase, atunci când oamenii fără conștiință sau fara orientări morale pozitive pretind ca Islamul este ceea ce nu este Islam și fac apel la oameni în numele lui Allah, sa comita infracțiuni grave care vin în contradicție cu însăși esența religiei.

Este timpul, în sfarsit, sa dispara perceptia separarii Bisericii de la stat și a școlii de Biserica, pornindu-se de la premiza ca religia nu ar trebui sa fie in mod direct prezenta în spațiul educației seculare. Astăzi, ca niciodată înainte, este necesară predarea Bazelor Culturii Religioase în școală (Ora de Religie), iar această experiență ar trebui să fie extinsa. Copiii noștri trebuie să cunoasca adevărul despre religii, nu minciuna pe care sataniștii le-o insufla credincioșilor.

Noi ar trebui să lucram la crearea unui domeniu academic teologic în spațiul educației seculare, cu toate consecințele de rigoare, inclusiv cu dreptul de a fi acordate grade academice recunoscute de stat în această disciplină. Cum se raporteaza asta, la problema terorismului? In modul cel mai direct. În contextul rusesc, teologia – nici laica, nici „super-confesionala”, așa cum unii încearcă să ne-o impună, după moda Vestului, ci raportata la confesiunile tradiționale – poate deveni o platformă unică de cooperare între religiile tradiționale ale țării noastre.

Este timpul sa respingem clișeele liberale. Trebuie sa ne fie frica, nu de religie, ci de ignoranța în materie religioasa. Trebuie sa ne temem, nu de atat de uzitatul „clericalism”, care este utilizat de occidentaliști pentru a intimida publicul din tarile noastre, ci de ceea ce s-ar putea intampla în cazul în care copiilor și tinerilor noștri le sunt tăiate sursele cunoștințelor adevărate despre religie.

O responsabilitate specială revine astăzi clerului diferitelor confesiuni religioase. Un rol important le revine liderilor islamici, care sunt chemați să vegheze neobosit pentru ca credincioșii lor să inteleaga ca ceea ce teroriștii prezinta drept Islam, nu este Islam.

Este necesar ca atat comunitățile de stat cat și religioase, prin eforturile lor comune, sa promoveze conservarea valorilor tradiționale în sanul poporului nostru, pe care viața lor a fost zidita timp de secole.

Tinerii europeni nu ar fi putut fi recrutati în rândurile militanților, atat de masiv, dacă valorile spirituale și instituția familiei nu ar fi fost ruinate, și dacă consumismul, perversiuni sexuale și ideologia profitului nu ar fi fost inoculate în ei atât de constant, în ultimele decenii.

Multiculturalismul, atât de popular în Europa, presupune nu atat egalitatea tuturor religiilor, cat de fapt absența lor din spațiul public, fiind pe deplin epuizat și discreditat astăzi. Ideologic, Europa nu are nicio arma împotriva teroriștilor. Doar o Europă puternică și care nu se rusineaza de rădăcinile ei și de propria identitate religioasă, va fi capabila să se opună fanaticilor care sunt atât de siguri de corectitudinea lor, incat nu-si cruța viața proprie, pentru a distruge viețile altora.

Rusia trebuie să joace astăzi un rol unic. Milioane de oameni din Orientul Mijlociu sunt în căutarea Rusiei, ca speranță. Într-adevăr, ei au sperat in Vest, de o lungă perioadă de timp, dar nu s-au ales cu nimic. Rusia a devenit un lider mondial, astăzi, în lupta împotriva ciumei terorismului, și prin aceasta vedem rolul istoric al poporului nostru, bazat pe valorile și idealurile creștine spirituale și morale, cu respect deplin fata de credincioșii altor religii tradiționale.

Cu toate acestea, intrucat Rusia însăși s-a trezit în fruntea luptei cu răul global, riscurile sunt în creștere, totodata, tragedia aeriana din Sinai demonstrandu-ne acest lucru. Plecându-ne capetele noastre înaintea memoriei tuturor morților, să ne promitem astăzi, nu, nu că ii răzbunam, ci ca vom face tot ceea ce depinde de noi pentru a preveni ca un astfel de lucru sa se mai intample”.


*

Doar o coalitie internationala reala este astazi capabila sa puna capat terorismului international, a declarat jurnalistilor, vinerea aceasta, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, inaintea inceperii sesiunii comune a Consiliului Federației și a Dumei de Stat.

 "Pentru a invinge terorismul, o coalitie intrnationala este necesara, una adevarata care, nu cu cuvinte, ci prin fapte, va lupta cu aceata pesta teribila a secolului XXI"  a subliniat Mitropolitul. "Trebuie sa intelegem ca astazi a fost declarat un razboi Rusiei" a continuat el. "Acest razboi este dus de o grupare terorista care se numeste Statul Islamic, dar nu este un razboi al Islamului impotriva Crestinismului" a precizat el.

A vorbi astazi de terorism religios "este nedrept si incorect". "Cei care comit astazi astfel de crime nu sunt indivizi religiosi, nu sunt slujitorii lui Allah, ci satanisti care fac voia diavolului, acesta fiind motivul pentru care lumea intreaga trebuie sa li se opuna" a mai declarat Mitropolitul, care a adaugat ca acestia trebuie sa fie "nimiciti oriude se gasesc, trebuie sa fie cautati si distrusi".

Mitropolitul a amintit, de asemenea, ca nu cu foarte mult timp in urma "bunicii nostri s-au unit impotriva pestei negre [i.e. nazismului] si au castigat victoria, in ciuda diferendelor existente intre Statele membre ale coalitiei"


***



Fragment dintr-un interviu acordat de Papa Francisc dupa atentatele de la Paris, din 13 noiembrie 2015


Reporter:
- Ati vorbit adeseori de un al treilea razboi mondial pe mici bucati.
Papa Francosc:
- Da, aceasta este o bucata, dar nu este o justificare pentru aceste fapte, si mai ales o justificare religioasa. Religioasa si umana!

LEGATURI:

joi, 19 noiembrie 2015

Savatie Bastovoi: "Căutați să fiți largi și liberi în a înțelege și nu uitați că taina stă la temelia lumii"


În aceste zile mai mulți intelectuali au vorbit iar despre Biserică. Intelectualii sînt niște oameni care citesc cărți ca să scrie cărți, după care iau acele cărți și te bat cu ele în cap. Un intelectual care nu te bate la cap nu e un intelectual adevărat.

E tot mai greu să definești un intelectual în condițiile în care fiecare al treilea tînăr din România a absolvit o facultate, iar facultatea trebuie încheiată cu un doctorat. La mine pe feisbuc am vreo zece mii de intelectuali. Dar nu toți sînt ca intelectualii adevărați, adică să-și fi publicat lucrarea de master sau doctorat într-un tiraj de două sute de exemplare pe care să le dea cu autograf.
Așadar, există intelectuali care știu totul despre Biserică și au soluția perfectă. Ei numesc punct cu punct cauzele și efectele ”crizei”. Există criză instituțională, blocaj instituțional, înțepenire, lipsă de comunicare, neimplicare și momente ratate. Discurs, adaptare socială. Asta lipsește, din punctul lor de vedere, patriarhului și ”instituției Bisericii”.
E nevoie, zic ei, de schimbare.
De fapt, criza se datorează tocmai schimbării prea mari și adaptării prea strînse. Biserica nu are nevoie să se schimbe, ea are nevoie să înceteze să se mai schimbe. Să înceteze să se mai adapteze social: că avem preoți și ierarhi care se pricep la retrocedări și afaceri imobiliare mai bine decît frații Dedeman. Să lăsăm schemele, proiectele și ambițiile de grup. Să dăm dracului ”relațiile” și să rămînem doar cu nădejdea în Dumnezeu. Faptul că sîntem mulți, că sîntem puternici, că sîntem vechi nu sînt argumente creștine – sînt argumente politice și păgîne. De fapt sîntem puțini, săraci și slabi și în aceasta se arată puterea lui Dumnezeu.
A devenit un clișeu ca Biserica să fie acuzată că face prozelitism, că își impune cu forța influența prin bogăție și alianțe nedrepte cu puterea. Majoritatea tinerilor trăiesc cu impresia că așa a fost tot timpul, că lumea a fost creștinată cu forța.
Totuși apostolii au fost săraci și fără relații la curtea romană. Erau atît de săraci, încît flămînzeau la propriu, mîncau spice și fructe pe drum, iar alteori se opreau să pescuiască pentru a-și astîmpăra foamea. Erau o mînă de oameni, dar au convins Roma, Grecia și Egiptul, Ierusalimul și India, întreg pămîntul. Forța lor era în puterea credinței lor și prospețimea cu care vorbeau profunzimile credinței. E adevărat, nu aveau pază de corp și au fost uciși majoritatea dintre ei, nu mureau cu zece doctori la căpătîi care le masau tălpile și mînuțele. Dacă unii puternici ai lumii acesteia, după ce au crezut, s-au întors la obiceiurile lor păgîne de a asupri pe toți și toate, asuprire care s-a făcut și în numele creștinismului, nu e vina apostolilor.
Schimbare? Renunțați mai întîi la gărzile de corp, că se sperie oamenii cînd vin la biserică. Hristos a avut îngerii drept bodyguarzi, dar nu a apelat la ei.
Integrare? Stați mai mult printre mulțime, învățați să mergeți pe jos, că face bine la sănătate. Lăsați oamenii să vă atingă, să se convingă că sînteți viu, că nu trăiți doar în televizor și pe calendare. Lăsați-vă atinși de oamenii simpli, nu vă temeți, că n-o să luați boli, că doar nu sînteți Ceaușescu.

Adaptare? Obișnuiți-vă că în lume trăiesc și cei care strigă ”jos!”, nu doar cei care cîntă ”întru mulți ani!” Cu cît mai tare cîntă cei din urmă, cu atît mai tare strigă cei dintîi.
Și lăsați schimbarea pentru intelectuali.
Ați înțeles de ce Hristos vorbea mulțimilor în pilde? Erau mulți oameni răi acolo, gata să-L omoare. În mulțime erau însă și oameni înțelepți, atît de înțelepți încît știau să descifreze pildele acelea atît de codificate. De altfel, acesta era criteriul după care se alegeau oamenii: știau să citească printre rînduri. Diavolul vrea exactitate în exprimare, deoarece el limitează totul, iar oamenii atinși de aripa îndoielii insistă pe înțelesuri. Căutați să fiți largi și liberi în a înțelege și nu uitați că taina stă la temelia lumii.
Bună dimineața, prieteni.
Vorbesc aici cu prietenii mei. Sîntem la mine pe pagina. Aici scriu ceea ceea ce gîndesc. Cu siguranță, cei care mă cunosc, știu că niciodată nu am intrat pe un profil străin ca să comentez, ca să mă revolt, ca să dau cuiva lecții de libertate sau de credință. Consider că dreptul la cuvînt se cîștigă în timp și că fiecare trebuie să vorbească de pe scaunul său.
Eu nu sînt nici rocker, nici democrat, nici activist civic. Nu sînt angajat al vreunei corporații, nu iau bani de la nimeni și nu sufăr de dorința de a-i împăca pe toți, nici măcar nu vreau să schimb lumea, deoarece sînt ferm convins că lumea nu se schimbă. Nu caut laude și nu mă feresc de ocări. Experiența mă face să știu exact cine și ce reacții va avea la ce scriu și îmi asum întotdeauna aceste reacții, trăgînd concluziile de rigoare. E riscul meu, lupta mea, credința mea. Altfel nu pot fi.
Sînt un om mai mult decît deschis, polemizez senin cu atei, cu alte confesiuni, cu oricine nu împărtășește aceleași viziuni cu mine. Am însă o problemă: nu tolerez prostia și mizeria verbală (sînt legate). Șterg, blochez cu toată seninătatea. Asta nu intră în contradicție cu crezul meu. Viața e prea scurtă ca să o pierdem educînd pe cei cîțiva complexați pe care nici mama, nici tata nu au fost în stare să-i educe.
Apropo, mă amuză cei care se revoltă că le șterg comentariile proaste. Vă dau un sfat tehnic: scrieți despre mine pe pagina voastră, criticați-mă, înjurați-mă, faceți ce vreți. Dar la voi pe pagină.
Ieri am avut o herghelie cam de 70 de oameni care s-au repezit să calce în picioare Biserică și credința noastră. Ei nu aveau treabă cu nimic. Sînt niște arătări fără chip și fără rațiune, cu tălpi în loc de ochi, cu pumni în loc de urechi, scoțînd pe gură ceea ce, după fire, oamenii scot prin partea din dos a corpului. Nu vă cutremurați la astfel de arătări, căci ele sînt peste tot în lume, dar nu au nici o putere. Nu li se dă de la Dumnezeu. Cei care au citit vreodată molitfele Sfîntului Vasile cunosc ce vorbe și ce rîgîituri scot duhurile necurate din om atunci cînd se sălășluiesc în acesta. Obișnuiți-vă să fiți calmi la astfel de vedenii, căci ele abia încep în societatea noastră.
Numărul întreg de oameni în lupta de ieri a fost de 11.162. Peste 6.200 au dat like, ceea ce descoperă că numărul oamenilor întregi este incomparabil mai mare decît al celor rătăciți. Este un semnal de mare încurajare pentru a continua curățarea paginilor și grupurilor creștine de pe FB.
Puțină ordine nu strică :-)
Niciodata n-am suportat femeile care injura. Mi se par o anomalie naturala. E ca si cum floricelele ar incepe sa puta, in loc sa raspindeasca parfum. Daca as aduna un buchet din femeile care au injurat in aceste zile pe pagina mea, as provoca un Cernobyl. Ce bine ca in cartea mea despre femei femeile miros frumos si seamana cu pasarile!
1. Cinstește pe cel pe al cărui cont ai intrat să comentezi. Nu comenta din duh de ceartă, ca nu cumva, stîrnind mînia stăpînului (contului), să te blocheze.
2. Spune ceva deștept sau taci.
3. Vezi dacă te afli în minoritate și nu insista, ca să nu pari prost. Dacă ai o altă părere, du-te pe paginile unde vei găsi susținere. S-ar putea ca acolo să fii un dumnezeu.
4. Întreabă-te de unde știi ceea ce scrii: nu fi un purtător de citate și prejudecăți a căror sursă nu o poți identifica.
5. Nu fi manelist la vorbă.
6. Ține minte că oamenii nu sînt egali nici în cunoștințe, nici în experiență, nici în alte privințe.
7. Fă-ți un nume de comentator înțelept ca să fii primit cu bucurie pe orice cont.
8. Nu te ascunde după identități false: dacă în viață ești un nesuferit și neisprăvit, la fel vei fi și pe FB.
9. Ține minte că fiecare om ajunge să fie judecat prin propriile cuvinte.
10. Înainte de a scrie, întreabă-te pentru ce o faci. Singurul motiv pentru care intrăm în vorbă cu oamenii este cel de a aduce lumină și claritate, doar astfel contribuim la înmulțirea dragostei.

marți, 10 noiembrie 2015

Ortodoxia in Romania vazuta de IPS Ilarion Alfeyev


***

Un nouveau film documentaire a été réalisé par le métropolite de Volokolamsk Hilarion (Alfeev), cette fois sur la vie contemporaine et l’histoire de l’Église orthodoxe de Roumanie. Aujourd’hui, la Roumanie est appelée le pays le plus religieux d’Europe. Le métropolite Hilarion souligne que les Roumains sont devenus le seul peuple à la fois d’origine latine et de confession orthodoxe, et évoque le rôle joué par le Concile de Iași dans l’histoire de l’Église orthodoxe, la tradition unique des fresques peintes sur les murs extérieurs de Roumanie, le saint aimé par le peuple roumain – Étienne le Grand – et les œuvres de saint Païssy Velitchkovsky, «le père des startsy russes» au monastère de Neamț. Ce film (en russe) peut être visionné ici. [...]

luni, 9 noiembrie 2015

Despre Sfântul Arhanghel Rafail, mai marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor. Acatist inchinat Arhanghelului cu întreit dar.


Sfantul Arhanghel Rafail


Sfantul Arhanghel Rafail este un inger din ceata arhanghelilor (a opta ceata ingereasca). El este cinstit mai ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traieste in frica de Dumnezeu. El este sarbatorit de Biserica Ortodoxa, impreuna cu Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, in ziua de 8 noiembrie.

In limba ebraica, numele sau, compus din cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu este Cel care vindeca". Pe langa "Cartea lui Tobit", in care acest arhanghel indeplineste un rol principal, el mai este amintit si in scrierea apocrifa "Cartea lui Enoh", precum si in traditia islamica.
"O, arhanghel cu intreit dar, care ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii, sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"


Arhanghelul Rafail este amintit in "Cartea lui Tobit", din Vechiul Testament, unde este prezentat ca si ocrotitor si indrumator intelept al dreptului Tobie, in drumul sau spre casa lui Raguel, pentru a lua de sotie pe Sara. Cand se descopera pe sine lui Tobie, acest arhanghel spune: 
"Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant" (Tobit 12, 15).
Sfanta Scriptura da marturie de necontestat despre faptul ca dumnezeiestile puteri ceresti comunica neincetat cu lumea oamenilor. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne descopera care sunt numele celor sapte Sfinti Arhangheli, capetenii ale puterilor ceresti, dupa cum urmeaza: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil, Salatiil, Iegudiil si Varahiil.

In iconografie, Sfantul Rafail este infatisat tinandu-l pe Tobie de mana si indrumandu-l pe cale, in timp ce Tobie tine in mana pestele cel pescuit in raul Tigru. Adesea, arhanghelul tine in mana un vas medical din alabastru sau o cadelnita, ca semn al tamaduirilor daruite de Dumnezeu celor credinciosi.

 "Tainice Voievod al ingerescului Sobor, mai marele tamaduitorilor, calauzitorul celor pribegi si paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce intru mare cinste te afli, in randuiala cetelor celor de sus, din prea putinul vredniciei noastre, cu nadajduitorul glas al credintei celei dreptmaritoare, cantare de lauda iti aducem tie, zicand: Bucura-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecatorule!"

Arhanghelul Rafail, in "Cartea lui Tobit"


"Cartea lui Tobit", scrisa pe la inceputul secolului al II-lea i.Hr, prezinta istoria a doua familii, a lui Tobit si a lui Raguel, ambele deportate in Asiria. In robie fiind, cele doua familii se straduiau sa respecte Legea lui Dumnezeu, chiar daca aveau de rabdat multe greutati.

Tobit era orb si suferea pentru ca nu mai putea savarsi toate acele fapte bune cu care era obisnuit, familia sa era in saracie, iar sfarsitul ii era aproape. La randul sau, Raguel suferea pentru fiica lui, Sara, care nu se putea casatori, caci toti cei sapte miri care venisera, pe rand, in casa lui, au murit mai inainte de a fi savarsita Nunta.

Fiind auzita rugaciunea amandurora, inaintea slavei lui Dumnezeu, citim: 
"Si atunci, Rafail a fost trimis sa-i vindece pe amandoi: sa ridice albeata lui Tobit, ca sa vada cu ochii sai lumina lui Dumnezeu, si sa dea pe Sara, fiica lui Raguel, de sotie lui Tobie, fiul lui Tobit, legand pe Asmodeu, duhul cel rau, caci Tobie era menit s-o mosteneasca" (Tobit 3, 17).
La un moment dat, aducandu-si aminte de niste bani, dati spre pastrare unei rude, care locuia in Raghesul Mediei, batranul Tobit l-a trimis pe fiul sau, anume Tobie, spre a-i lua inapoi. Fiind tanar si neincercat, Tobie si-a ales drept insotitor de drum un barbat credincios, numit Azaria, care era, de fapt, arhanghelul Rafail. Pe tot parcursul calatoriei, Tobie a ascultat intocmai sfaturile celui pe care il credea om de rand.

Pe drum spre Raghesul Mediei, cei doi calatori au oprit in casa lui Raguel, iar arhanghelul Rafail, in chipul lui Azaria, i-a spus lui Tobie sa o ia de sotie pe fiica lui Raguel, anume Sara. Desi era cunoscut faptul ca Sara nu se putea casatori, caci toti cei sapte miri care venisera pana atunci, pe rand, in casa lui Raguel, au fost omorati de un duh necurat, mai inainte de a fi savarsita Nunta, tanarul Tobie a ascultat de sfatul arhanghelului si s-a incredintat pe sine in purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Toti cei sapte miri fusesera ucisi de Asmodeu, adica de demonul curviei, care ii si stapanea. Moartea lor arata puterea ucigatoare a acestei patimi. La randul ei, dimpotriva, Sara reprezinta curatenia feciorelnica, precum ea insasi marturiseste, inaintea lui Dumnezeu, zicand: 
"Tu stii, Doamne, ca sunt curata, ca nici un barbat nu s-a atins de mine si ca nu mi-am necinstit numele, nici numele tatalui meu, in pamantul robiei mele" (Tobit 3, 14-15).
Sfatul ingerului, catre Tobie, a fost acesta: 
"Cand va trebui sa te apropii de ea, ridicati-va amandoi si sa strigati catre milostivul Dumnezeu, si El va va mantui si va va milui. Nu te teme, caci ea este menita din veac pentru tine si tu o vei mantui, si ea va merge cu tine, si stiu ca vei avea de la ea copii." Si ascultand Tobie acestea, a iubit-o si sufletul lui s-a lipit de ea foarte" (Tobit 6, 18-19).
Tobie a luat-o pe Sara, a intrat in camera de nunta si, la indemnul ingerului, a afumat camera si s-au rugat impreuna. Acest gest tainic trimite spre curatia feciorelnica a celor doi si spre rugaciunea lor, care se inalta catre Dumnezeu, precum citim:
"Cand au ramas numai amandoi in camera, Tobie s-a sculat din pat si a zis: "Scoala, soro, sa ne rugam ca sa ne miluiasca Domnul!"Si a inceput Tobie a zice: "Binecuvantat esti Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si binecuvantat este numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Sa Te binecuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem un ajutor asemenea lui." Si acum, Doamne, nu placerea o caut, luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!" Si a zis si ea cu el: "Amin!" Apoi, au dormit amandoi linistiti, in noaptea aceea" (Tobit 8, 4-9).
Simtind curatia celor doi miri, precum si rugaciunea acestora, demonul cel rau al desfranarii, anume Asmodeu, 
 "a fugit în părţile de sus ale Egiptului, iar îngerul l-a legat" (Tobit 8, 3). 
Leacul impotriva desfranarii este curatia feciorelnica, pe care o pot avea si cei casatoriti. Trairea dupa voia lui Dumnezeu, pastrand randuiala firii, nu afecteaza curatia mirilor.

Prin mijlocirea Sfantului Arhanghel Rafail, in chipul unui oarecare Azaria, batranul Raguel isi vede fata casatorita, Sara capata un sot credincios, Tobie isi ia pentru sine o femeie cu frica de Dumnezeu, iar Tobit isi recapata vederea.

Cand batranul Tobit a vrut sa-l rasplateasca pe Azaria, pentru osteneala, acesta și-a aratat adevarata sa infațișare, zicand: 
"Eu sunt Rafail, unul din cei sapte Sfinti Ingeri, care ridica rugaciunile sfintilor si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Nu va temeti! Pace veti avea! Binecuvantati pe Dumnezeu in veac! Caci eu n-am venit de voia mea, ci dupa voia Dumnezeului nostru, de aceea sa-L si binecuvantati in veac" (12, 15-18).
"Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!" (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).


 Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail


Condac 1:



Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din prea puținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare, cântare de laudă ți-aducem ție, zicând:
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Icos 1:


Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui-Preaînalt, și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm, și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;
Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;
Bucură-te, cel de care demonii se tem;
Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 2:


Vai nouă, că suntem lesne cârtitori și, în vălmășagul necazurilor vieții, în loc să zicem ca și Iov: „Domnul a dat, Domnul a luat; fie Numele Domnului binecuvântat!”, noi cu gândul, cu vorba și cu fapta ne smintim! De aceea, ferice de cei ce se învrednicesc să urmeze pilda drepților, care cu răbdarea se încing și către cele de sus întorcându-se, cu glas de smerenie glăsuiesc: Aliluia!

Icos 2:


Oarecând, strigând dreptul Tobit, cel cu ochii încețoșați și cu sufletul adânc întristat: Doamne, adu-Ți aminte de mine!”, Dumnezeu te-a trimis pe tine, cerescule vindecător, să-l cercetezi în mâhnirea care-l cuprinsese și să ridici albeața de pe ochii lui. Iar noi, astăzi, ca și Tobit odinioară, nădejdea toată ne-o punem întru Domnul și pe tine te rugăm, du la El rugăciunile noastre și adu dar izbăvitor celor ce cu credință îți grăiesc ție unele ca acestea:
Bucură-te, cel cu bun nume întru cei de sus;
Bucură-te, netrup înțelegător celor trupești;
Bucură-te, cuminecarea pământului cu cerul;
Bucură-te, cel în leac neîntrecut;
Bucură-te, alinătorul rănilor firii;
Bucură-te, care toată lipsa o plinești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 3:


Cu Avraam ne-ai învățat, Înalt Preamilostivule Doamne, că mult poate rugăciunea cea stăruitoare a dreptului. Pentru aceasta și noi, însetând după dreptate, chiar dacă n-am atins măsura părinților din vechime și pe poteca îngustă a sfințeniei umblăm cu pas șovăitor, rugămu-ne Ție ca să ne luminezi și să ne întărești, și vrednici să ne faci a cânta fără de osândă: Aliluia!

Icos 3:


Bunul Tobit, cel ce dreptatea Domnului o păzea peste toate smintelile lui Israel și morții cei la răspântii lepădați după rânduială îi îngropa, înfruntând amenințarea păgânei stăpâniri, s-a pomenit precum Iov încercat; ci zbătându-se el în orbie, ba fiind luat în râs și de Ana, femeia lui, n-a lipsit a se ruga cu umilă stăruință. Drept care Domnul, auzind rugăciunea lui cea binecredincioasă, Arhanghel izbăvitor I-a trimis, tăinuit în chip omenesc, căruia și noi se cuvine, cu un glas și cu o inimă a-I cânta:
Bucură-te, cel de mai dinainte de stele;
Bucură-te, stăruitorule întru bunătatea dintâi;
Bucură-te, înveșmântatule în multă strălucire;
Bucură-te, floarea dumnezeiescului alai;
Bucură-te, scară a sfințeniei rugătoare;
Bucură-te, punte între pământ și cer;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 4:


„Credința este chezășia celor nădăjduite, vădirea celor nevăzute”, după cum Apostolul ne învață. Și de vom avea credință cât un bob de muștar, zice Domnul, munții îi vom muta din loc și copaci vom sădi în mare. Ci noi, râvnitori cu duhul întru credință, dar slabi din pricina cărnii, cu tatăl demonizatului să zicem: „Cred, Doamne; ajută necredinței mele, iar Celui de trei ori Sfânt cu îngerii să-I cântăm: Aliluia!

Icos 4:


Văzând bătrânul Tobit, cel tare în credință, câtă milă a făcut Dumnezeu cu el și cu toată casa lui, s-a bucurat cu bucurie mare și n-a întârziat să aducă Domnului cântare de laudă, zicând: Binecuvântat este Dumnezeu cel veșnic viu și binecuvântată este Împărăția Lui… Bucură-Te și Te veselește de fiii celor drepți, căci aceia se vor aduna și vor binecuvânta pe Domnul drepților. Dimpreună cu care și noi să ne învrednicim a ne face Domnului slavoslovitori, iar solului Său cel cu blândețe tămăduitor și îndreptător a toată strâmbătatea, neîntârziat să-I grăim unele ca acestea:
Bucură-te, călcătorule peste luceferi;
Bucură-te, vâlvătaie a rugului celui nemistuit;
Bucură-te, sol purtător de dreptate;
Bucură-te, izvod al smereniei lucrătoare;
Bucură-te, prin care firea se primenește;
Bucură-te, prin care soroacele se vor vădi;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 5:


Ca pe niște fii risipitori ne ispitesc cărările lumii și dulcețile ei cele deșarte, iar de mulțimea curselor și rătăcirilor n-avem îndestulă putere și pricepere de unii singuri să ne ferim, fiind noi de păcate slăbănogiți. Ci iată că Dumnezeu cel în Treime închinat, Cârmuitorul întregii făpturi, călăuze îngerești fără de preget ne-a rânduit nouă, celor ce nu prididim a striga: Aliluia!

Icos 5:


Pornind la drum Tobie, cel necopt de ani, ca să facă voia părintelui său după trup și să aducă înapoi argintul văzut al lumeștilor osteneli, Dumnezeu iarăși te-a trimis pe tine, călăuzitorule întru dreptate, ca să-i stai lui alături în toată nevoia și să-l înveți pe el să descopere și să prețuiască aurul cel nevăzut al darurilor dumnezeiești, față cu care pălesc toate bogățiile lumii. Deci și noi, nedesăvârșiți ca Tobie, dar străduindu-ne asemenea lui întru curăția inimii, călăuză luminătoare rugămu-ne să te avem și vrednici să fim a cânta cu rost de bucurie:
Bucură-te, vistiernicul duhovniceștilor comori;
Bucură-te, pecetea îndurărilor de sus;
Bucură-te, ocrotitorul bătrânețelor celor neputincioase;
Bucură-te, îndrumătorul tinerețelor celor neștiutoare;
Bucură-te, întru care cărările se adună;
Bucură-te, întru care zările se smeresc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 6:


Ferice de cel ce îndrăzneşte întru Domnul, piatra cea din capul unghiului, de care toată teama izbindu-se se surpă, precum şi porţile iadului s-au surpat cândva! Urmând dară Biruitorului lumii, datu-ni-s-a ca lumea să o biruim şi noi în numele Lui şi, dezlegaţi de toate legăturile vrăjmaşului, ca de nişte funii ale fricii celei puţin credincioase, întru slobozia duhului să putem striga: Aliluia!

Icos 6:


Îngerul Domnului către Tobie a grăit, arătându-i-o pe Sara cea nefericită: „Nu te teme, căci ea este menită din veac pentru tine și tu o vei mântui!”. O, taină a dragostei de sus pogorâtoare! O, taină a nunții de Dumnezeu pecetluită! O, taină a proniei dumnezeiești care toată mintea o covârșește! Cum să întârziem noi a cădea dinaintea solului ceresc, ce o așa de mare încredințare ne aduce nouă despre rânduiala și grija Întreitei Iubiri, și cum nu am da glas credincioșiei noastre, cu aleasă simțire cântând:
Bucură-te, solul Sfatului celui de Taină;
Bucură-te, straja Răsăritului de sus;
Bucură-te, urgisitorul duhurilor necurate;
Bucură-te, starostele blagoslovitelor nuntiri;
Bucură-te, cel pururea gata de slujire;
Bucură-te, prin care casele se temeluiesc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 7:

Bine au nădăjduit cei din vechime, încredințându-se Dumnezeului oștirilor, pe urmele părintelui Avraam, căruia credința „i s-a socotit lui ca dreptate”; dară noi, cei îndreptați și răscumpărați prin sângele lui Hristos, părtași la tot harul și la tot adevărul, cum oare am fi șovăitori în nădejdea noastră?! Și cum n-am striga cu glas mare, laudă aducând Dumnezeului celui viu și cu îngerii întrecându-ne a cânta: Aliluia!

Icos 7:


A zis Tobie către Sara, în iatacul nunții lor, unde cu nădejde curată au intrat, deși acolo moartea de șapte ori biruise: „Scoală, sora să ne rugăm ca să ne miluiască Domnul!”. Și rugându-se a mărturisit: „Și acum, Doamne, nu plăcerea o caut, luând pe sora mea, ci o fac cu inimă curată. Binevoiește deci a avea mila de ea și de mine și a ne duce împreună până la bătrânețe”. O, mult poate rugăciunea celui drept și nădejdea celui curat cu inima! Ca și pe Tobie cel de demult, călăuzește-ne și povățuiește-ne, cerescule Voievod, în duhul dreptății, și pe noi, cei ce-ți cântăm ție cu bună încredințare:
Bucură-te, temelie nicicând clătinată;
Bucură-te, părtașul celor nestricăcioase;
Bucură-te, de diavoli înlănțuitorule;
Bucură-te, călăuza celor înstrăinați;
Bucură-te, apusul a toată durerea;
Bucură-te, foc topitor de blesteme;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 8:


Dintru început Domnul Dumnezeu bărbat și femeie ne-a zidit, ca să nu fie omul singur și să se înmulțească sămânța chemării lui, umplând toată fața pământului. Mare este taina aceasta, ca doi unul să se facă după suflet și după trup, iar doimea cea în unime, firea plinind-o, mulțime să rodească, pentru ca într-un glas toată suflarea spre izvorul cel neîmpuținat al bunătăților să strige: Aliluia!

Icos 8:


Auzind rugăciunea bietei Sara, cea pe nedrept batjocorită de slujnicia tatălui ei, pentru că Asmodeu, vrăjmașul nunții, de șapte bărbați o văduvise până să-i cunoască, Dumnezeu la ea te-a trimis pe tine, paznicul cununiilor, să pui capăt deznădejdii ei și binecuvântată însoțire să-I aduci. Iar noi astăzi, ca și ea milelor de sus încredințându-ne, te rugăm pe tine să alungi și să legi în pustie tot duhul cel necurat, ca noi fără tulburare să-ți grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, întâistătător al cetelor dreptății;
Bucură-te, de care tremură toți îngerii întunericului;
Bucură-te, vătaful tainelor dumnezeiești;
Bucură-te, liman al nunții neîntinate;
Bucură-te, prin care rănile se lecuiesc;
Bucură-te, căruia toată suflarea se încrede;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 9:


Cel ce a dat, laolaltă cu pedeapsa cuvenită neascultării părinților noștri dintâi, vestea cea bună a izbăvirii noastre, zicând către șarpele cel de demult că dușmănie va pune între seminția lui și seminția femeii, și că din femeie se va naște Mântuitor neamului omenesc, Acela, la rugăciunea Sarei celei greu încercate, biruitor de șarpe în ajutor i-a trimis. Iată de ce și noi, auzind acestea, Părintelui îndurărilor nu ostenim a-I striga: Aliluia!

Icos 9:


Precum odinioară Sara, soția lui Avraam, la vremea bătrânețelor ei, s-a făcut stearpa roditoare, prin mila Celui-Preaînalt, tot așa și Sara, fiica lui Raguel, de Asmodeu, duhul cel rău, amarnic urgisită, a căpătat, pentru răbdarea și rugăciunile ei înfocate, fericită dezlegare de la Dumnezeul milelor, prin minunata mijlocire a celui căruia, ca unui Sfânt Voievod închinându-ne noi, păcătoșii, iarăși și iarăși, cu glas mare îi cântăm:
Bucură-te, cel cu Mihail și cu Gavriil lăudat;
Bucură-te, pârga îngereștii frumuseți;
Bucură-te, biciuitorul puterilor iadului;
Bucură-te, sfârșitul a toată bântuirea;
Bucură-te, desăvârșita cerului tămadă;
Bucură-te, crainicul rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 10:


Iubirea se trece prin foc, dar rămâne nemistuită; în trup se pogoară, dar în înalt veșnicește; pe Cruce se spânzură, dar stă morții biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu în cugetul inimii purtându-L, asemănarea cu El în iubire ne-o lucrăm. De aceea, Celui ce este Iubire și după Care toate se cer, ne cerem și noi, în suflet și-n trup deopotrivă, cu îngerii și cu sfinții duhovnicește cântând: Aliluia!

Icos 10:


Neprihănita Sara, cea menită din veac bunului Tobie, al cărui suflet s-a lipit de ea ca de o taină lui întregitoare, prin multe vămi a fost trecută, până s-a lămurit precum aurul și întru iubire a izbândit. Așa și noi, îmbrăcându-ne în iubire ca într-o haină de mireasă și încrezându-ne Mirelui ceresc, să stam tari împotriva urzelilor diavolului, și paznic de sus cerând cămării noastre la nuntă, la îngerescul sfat al aceluia să ne plecăm urechea sufletului, cu feciorelnică smerenie, și ca unui crainic al veșniciei să-I cântăm:
Bucură-te, sfeșnic al luminii celei line;
Bucură-te, netrupescule de trupuri tămăduitor;
Bucură-te, cel încins în zalele iubirii;
Bucură-te, binecuvântarea cămărilor de nuntă;
Bucură-te, făgăduință în veci nemincinoasă;
Bucură-te, întru care darurile prisosesc;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 11:


Mila Domnului și Dumnezeului nostru nu cunoaște margini, iubirea Lui peste toți și peste toate ca un cort se întinde, iar căile cele ascunse ale lucrării Lui – ce minte poate să le cuprindă? De cine ne vom teme, dară, când cu noi este Dumnezeu? Ascultați, neamuri, și preamăriți-L pe El, cu fără-de-numărul oștirilor celor de sus în toată vremea cântând: Aliluia!

Icos 11:


Puterea și mila lui Dumnezeu mărturisindu-le, trimisule fără de trup care în trup te-ai arătat, odinioară, ca un de mai înainte crainic al lui Hristos, le-ai vestit celor căzuti cu fața la pământ și cuprinși de o sfântă înfricoșare: „Nu vă temeți! Pace veți avea! Binecuvântați-L voi și preaslăviți-L pe Dumnezeu în veac!”. Iar noi, ca și aceia, căzând cu fața la pământ și aducând mulțămită și slavă Celui ce îngerii și-I trimite din înalt, te fericim pe tine, pildă slujitoare, și launtric străluminați, iară și iară, îți grăim ție unele ca acestea:
Bucură-te, lamura a oștirilor întraripate;
Bucură-te, icoana dreptei asemănări;
Bucură-te, vestitorul păcii celei adevărate;
Bucură-te, povața celor dreptcredincioși;
Bucură-te, zălog al cucernicei biruințe;
Bucură-te, vrednicie pururea veghetoare;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 12:


Dumnezeu, cu înțelepciunea Lui cea neajunsă, a rânduit în cer oștire slujitoare, miliarde de miliarde, și toate cele văzute prin cele nevăzute tainic se păzesc. Cutremură-te, omule, și măsură îngerească agonisește-ți ție, că Dumnezeu la desăvârșirea făpturii te-a chemat, ca înger nefiind, cu îngerii să te întreci, întru smerită ascultare, și cu ei laolaltă să cânți: Aliluia!

Icos 12:


Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, în minunata și înfricoșata vedenie a celor de pe urmă, la ruperea celei de-a șaptea peceți, văzut-a pe cei șapte îngeri care stau dinaintea lui Dumnezeu și care au să sufle în trâmbițele dreptății, aducând plinirea celor ce trebuie să fie. Deci și noi, înfricoșându-ne până mai este vreme și pocăindu-ne de păcatele noastre cele cu voie și cele fără de voie, celui desăvârșit întru slujire, glas înălțând, să-I cântăm cu bună nădejde:
Bucură-te, care stai dinaintea Tronului Slavei;
Bucură-te, trâmbițașul milostivei Dreptăți;
Bucură-te, alesul soroacelor dumnezeiești;
Bucură-te, taină a zidirii celei nevăzute;
Bucură-te, celor văzute grabnic sprijinitor;
Bucură-te, în soborul celor asemenea ție;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 13:


O, Arhanghel cu întreit dar, care rănile ni le vindeci, care pașii ni-i îndrepți, care cununiile ni le păzești, cercetează-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare în credință tămăduindu-ne, ca pe Tobie cel cu bună nădejde călăuzindu-ne, ca pe Sara cea castă în iubire dezlegându-ne, și cere pentru noi de la Mântuitorul Hristos iertarea păcatelor noastre și cetățenia Ierusalimului ceresc, unde laolaltă cu îngerii și cu Sfinții să ne învrednicim a cânta: Aliluia! (de trei ori)

Apoi se rostește Icosul I („Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri...”) și Condacul 1 („Tainice Voievod al îngerescului Sobor...”)

Icos 1:


Numărându-te între cei șapte sfinți îngeri care poartă rugăciunile lumii dinaintea Celui-Preaînalt, și voia dumnezeieștii mile plinind-o fără de preget, tu zorești, Rafaile, să dai ajutor celor năpăstuiți. Drept care și noi, nevrednicii, cunoscând împuternicirea lucrării tale, ca pe o lumină în noaptea scârbelor noastre te chemăm, și glas înălțând, pe tine te fericim cu o cântare ca aceasta:
Bucură-te, aproapele luminii celei neînserate;
Bucură-te, purtătorul rugăciunilor la cer;
Bucură-te, brațul dumnezeieștii mile;
Bucură-te, cel de care demonii se tem;
Bucură-te, dezlegătorul legăturilor necurate;
Bucură-te, dreptate care nu mai ostenești;
Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!

Condac 1:


Tainice Voievod al îngerescului Sobor, mai marele tămăduitorilor, călăuzitorul celor pribegi și paznicul cununiilor, Sfinte Arhanghele Rafail, ca unuia ce întru mare cinste te afli în rânduiala cetelor celor de sus, din prea puținul vredniciei noastre, cu nădăjduitorul glas al credinței celei dreptmăritoare, cântare de laudă ți-aducem ție, zicând: 
 Bucură-te, Rafaile, spaima lui Asmodeu, a toate vindecătorule!


Rugăciune către Sfântul Arhanghel Rafail


Cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu Soborul cel îngeresc și cu ceata dreptmăritoare a Sfinților, auzind glasurile noastre îndelung rugătoare, înduplecă-te spre noi, Rafaile, Sfânt și Înaripat Voievod, și cercetându-ne îndeaproape, cu mulțimea harurilor anume încredințate ție, nu ne lipsi pe noi, nevrednicii, de puternicul tău ajutor, întru care cutezăm a nădăjdui; și purtând lamura rugăciunilor noastre dinaintea lui Hristos, Domnul vieții și al învierii, mijlocește pentru noi, ca mila Lui asupră-ne să se pogoare în tot ceasul, plinind trebuințele noastre sufletești și trupești după voia înțelepciunii Lui, iar nu după cugetul nostru cel întinat.

Fie ca tot sufletul creștinesc aflat în boală sau în neputință, tulburat în casa sau în patul lui, călător pe uscat, pe apă sau prin văzduh, fiecare după nevoia pe care o poartă, să capete, prin îngereasca ta mijlocire, îndreptarea și ocrotirea Domnului Dumnezeu, în ceasul de față și în toată vremea vieții lui, precum și răspuns bun la Judecata cea înfricoșătoare, când și tu de față vei fi, cu oștirile cele cerești. Nu ne măsura cu asprime, Sfinte Arhanghele Rafail, puținătatea credinței și nedesăvârșirea cuvintelor, ci plinește tu, dinaintea Tronului Slavei, cele de lipsă noua, ca un ales între alesi și neamului oamenilor pururea sprijinitor. Și pe milostivul Dumnezeu roagă-L, cu întreg Soborul Puterilor Cerești celor fără de trup, ca mai presus de toate să ne dea nouă harul iubirii atotcuminecătoare și buze vrednice a proslăvi, dimpreună cu corurile cele îngerești, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Altă rugăciune către paznicul cununiilor


Sfinte Arhanghel Rafail, biruitorul lui Asmodeu și paznicul cununiilor, aripa ta ocrotitoare întinde-o peste mine și peste casa mea, pune pe fugă răul care-mi dă târcoale, iar pe cele bune înleșnește-mi-le mie, ca unul ce ai putere dinaintea lui Dumnezeu și iubitoare milă pentru tot sufletul aflat în nevoie.

Cela ce rugăciunile le porți dinaintea Tronului Slavei, poartă și rugăciunea aceasta a mea și mijlocește pentru mine la Hristos, Domnul îndurărilor, ca să mă scape de necaz, de tulburare, de îndoială, de deznădejde, de toată slăbiciunea și de toată neputința cea dinlăuntru sau cea din afară, să mă unească într-un duh de iubire și de pace cu toți cei apropiați mie, și binecuvântarea Lui să fie peste casa mea, în ceasul acesta și în toate zilele vieții mele.

Așa, Voievoade al Puterilor Cerești, de veghea ta nu mă lipsi, și de la mine nu te depărta, și fii înțelegător nevredniciei mele, călăuzindu-mă spre îndreptare, dimpreună cu toți ai mei, ca bucurându-se inima mea întru cele de sus, cu îngerii să cante: Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru; plin este cerul și pământul de mărirea Sa. Amin.