vineri, 27 februarie 2015

Cuvinte vii ale Parintelui Cezar Axinte despre pocainta. "Sensul pocaintei este transfigurarea ta, sa scapi de frica de moarte si sa intelegi ca vei birui moartea, altfel jertfa e fara sens"


Pr. Valentin Berechet: - Pocainta este un termen la care lumea intreaga nu prea se opreste. Oamenii, neamurile sunt prinse in valtoarea supravietuirii, a confortului, a slefuirii civilizatiilor, culturilor, traditiilor, s.a.m.d. In mediul crestin, insa termenul, notiunea, de pocainta este comun, si chiar sunt sectoare ale mediului crestin in care se merge pana departe cu cercetarea acestui termen al pocaintei. De aceea, o intrebare, care poate sa fie la indemana oricui, de  vorbeste crestinul despre pocainta, daca ceilalti nu se tulbura atat de mult? Crestinul, crestinismul, de ce vorbeste de pocainta?

Pr. Cezar Axinte: - Intai de toate ca numai in Ortodoxie se vorbeste despre inviere, Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos din morti. Intruparea Fiului lui Dumnezeu, si toate celelalte pe care le cunoastem, Nasterea, Sfintele Patimiri, lucrarea cea de refeacere, restabilirea a firii celei dintai, de restaurarea a omului, Patimirile, Moartea si Invierea, despre lucrurile acestea, despre realitatile acestea nu poate sa vorbeasca nimeni, nicaieri, in niciun fel de filozofie, pentru ca nu sunt la indemana mintii omenesti, depasesc mintea omeneasca. Si, atunci, a fost nevoie de insusi Dumnezeu sa se inomeneasca, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu sa se inomeneasca, adica sa-si framante un trup din acesta, ca al nostru, ca sa vina sa ne spuna cine este El, si ce avem de facut.  

Ei, bine, pocainta, de fapt, este modalitatea prin care se biruie firea, adica se biruie moartea. In toate celelalte concepte religioase ale pamantului, moartea are ultimul cuvant in creatie, si dupa aceea urmeaza o confuzie generala. Nimeni nu vorbeste despre Persoana dupa moarte, despre ipostas propriu, despre tu si despre eu, asa cum suntem noi ca ipostas unic. Toate celelalte concepte fie ele religioase, sau pseudoreligioase, filozofice sau de alt fel, curente, idei, vorbesc despre ceva, intuiesc ca ar fi ceva, dar noi intuim ca ar fi Cineva. Asta este cumva definita persoanei, un cine constient de sine, asta este persoana, un subiect uman, o persoana constienta de sine, un ipostas unic, irepetabil si nemuritor. Atunci, odata ce ne-am insusit acest adevar de la Cel care l-a marturisit prin viata Lui, noi, ca si crestini, intelegem ca exista inviere, ca suntem nemuritori, urmatori lui Hristos, si se pune problema cum

Daca ai o boala, de exemplu, foarte practic vorbind, nu ma pricep foarte bine la teologii adanci, dar foarte practic, daca un om este bolnav, are o maladie incurabila, el va cerceta in toate locurile cum sa gaseasca un leac. Dupa cum stiti ca femeia cu scurgere de sange, ani de zile s-a dus sa-si vindece boala ei si n-a gasit pe nimeni. Altul, care a avut copilul bolnav, si-a risipit toata averea pe la medici si nu a gasit sa se vindece [copilul lui]. Omul bolnav cauta sa se vindece de boala sa, crestinul intelege care e boala lui. Noi, crestinii, nu ne luptam sa biruim boala, ci moartea.

De aceia, fac o paranteza aici: se tot intreaba, de ce atatea biserici, si atatea spitale? Un aspect practic ar fi ca spitalele se fac din impozitele noastre, si statul nu gestioneaza bine, nu face spitale, iar biserica se face de catre banutul acela despuiat de impozite, adica ce ti-a ramas si-l dai cu drag. Dar aspectul teologic ar fi ca nu te mantuiesti pe patul de spital, in sensul ca iei un antibiotic si te-ai mantuit, ai scapat de virusul mortii, ci te mantuiesti in Biserica. Nu exista matuire in afara Bisericii - [spune] Sfantul Ciprian al Cartaginei. Si, atunci, omul, crestinul, cand stie ca are aceasta boala, el cauta sa scape de aceasta boala. Si societatea, stiinta, cauta sa-i spuna ca este imposibil, ratiunea ii spune ca este imposibil, cimitirele ii spun ca ultimul cuvant in creatie il are moartea. Invata la scoala despre lucrul acesta, si invata in timpul vietii, dand marturie despre acest adevar care este unanim acceptat. Toate cimitirele vorbesc despre acest adevar unanim acceptat, dar acesta nu este ultimul adevar. Ortodoxia vine si spune: peste acest adevar vine Adevarul-Persoana, Hristos. Si El  spune: Eu am inviat si tu vei invia din invierea Mea. Pentru ca altfel inseamna ca Dumnezeu cel Atotputernic, cel Atotmilostiv a creat un cimitir, fiindca toti mor. Si atunci, cand ai aflat ca exista biruinta asupra mortii, cauti antidotul, "antibioticul", sa spunem. Leacul este Hristos, si Hristos iti spune sa mergi pe calea pocaintei, pe calea smereniei. Sigur ca aicea incepe dialogul.

Ati vazut ce frumos este la Canon[ul Sfantului Andrei Criteanul]: "suflete al meu, pentru ce...". Este un dialog intre minte si inima. Este incredibil cata frumusete, sa vorbesti tu, cu sufletul tau: "suflete al meu, pentru ce ma chinui, tu, asa?". Ca, sufletul ce vrea? El e de esenta nemuritoare, si trupul moare, si atuncea pare un antagonism. Trupul vrea toate ale sale, si el sa fie nemuritor. Si, sufletul ii spune: "poti sa fi si tu nemuritor". Dar pocainta inseamna metanoia, inseamna transfigurare, inseamna ca ai fost semanat intru stricaciune, si ai rasarit intru nestricaciune. Ai fost nascut intru moarte, practic, si te vei naste din viata aceasta, prin trecere catre cealalta viata intru inviere - dar aceasta se poate face prin pocainta. 

Cuvantul pocainta a fost insa dezgolit de sens din cauza ca cei care au inceput sa interpreteze dupa mintea lor Scriptura, au ajuns sa se rupa de trupul Bisercii, sa se taie ca madulare ale Bisericii si sa-si faca o conceptie proprie. Dar, Sfantul Ignatie Briancianinov da o definitie a ereziei, foarte frumoasa. El a fost stiintar de carte, sef de promotie la matematici, si spune asa, ca erezia este introducerea cugetarii omenesti in adevarul revelat de Dumnezeu. In momentul in care iti spui parerea ta, impotriva adevarului revelat, sau negi adevarul revelat esti eretic, adica alaturi de tinta, esti pe un drum gresit, pe un drum infundat. Numai in sensul asta, nu intru in alte aspecte. Si, atunci, cei care au luat-o pe drumul acesta folosesc foarte mult cuvantul pocainta. Insa, pocainta, oricat ar fi ea de adanca, in afara adevarului este fara sens. Deci, nu este suficienta o pocainta dupa mintea ta, ci este nevoie de o pocainta transfiguratoare, din puterea lui Hristos. Degeaba faci o mie de metanii din puterea ta, daca, atunci cand Dumnezeu iti cere sa-ti tai voia ta si sa faci voia Lui, nu poti.

Pr. Valentin Berechet: - Daca omul nu prea este atras de pocainta, daca nu incearca sa o aproprie, sa o traiasca -- ma gandesc la crestinul obisnuit, cu care ne impletim viata de zi cu zi, nu la cei care se retrag si care cauta o oarecare desavarsire, desi nu trebuie sa deznadajduim, pentru ca toti trebuie sa se mantuiasca, si toti venim la mantuire, si nadajduim. De aceea am pus si intrebarea, de ce vorbeste crestinul de pocainta, daca nu o iubeste, nu o cauta si, pe de alalta parte, de ce nu pare pentru crestinul obisnuit atractiva aceasta pocainta? -- Ce se intampla? El are alte notiuni, n-a fost educat? Pocainta, in explicatiile ei, n-ajunge sa-i fie pe suflet? Exista undeva o sciziune, o departare, sau poate chiar o mica prapastie sau poate chiar mare, care face ca fiecare sa mearga paralel, si poate s-or intalni la un moment dat, dar, daca nu se intalnesc?

Pr. Cezar Axinte: - Eu identific asa, la un moment dat, doua motive. Unul dintre ele este acela despre care v-am vorbit, adica cuvantul acesta a capatat un sens peiorativ, si vedeti, pe de-o parte a fost o lupta impotriva celor care se zic pocaiti, o lupta in sensul ca Biserica i-a chemat inapoi, si a incercat sa arate faptul ca este o ratacire, ca este o greseala acolo, ca este un sofism, o eroare logica, in primul rand o eroare logica, poate fi demonstrat matematic, si atunci a capatat sensul acesta: "uite, pocaitii!". A lucrat vrajmasul intr-un sens incredibil, sa scoata ce-i mai important din sensul acestui cuvant, [pocainta] caci aceasta e mantuirea, si sa-l arunce in derizoriu si ca capete o greutate, o conotatie peiorativa. Asta pe de-o parte.

Pe de alta parte, insa, pocainta presupune efort si angajament pe viata si pe moarte. Spune Sfantul Apostol Pavel intr-o scrisoare a sa catre iubitii sai fi sufletesti: "nu v-ati impotrivit pacatului pana la sange". Ori, asta inseamna o lupta pe viata si pe moarte. Dumnezeu nu numara caderile noastre, ci de cate ori ne-am ridicat. Asta Il intereseaza - asta ne spunea Parintele Arsenie. Si lupta, pocainta, devine un angajament eroic, nu o lupta slabanogita, o mana intinsa de cersetor, ci o lupta eroica. Si atunci, dintr-o data, pocainta se incarca cu un alt sens. Se incarca cu un sens eroic, un sens care te dispune spre firea ta cea adevarata, iti arata care este sensul zborului tau. Am spus poate si alta data, caderea este tot un zbor, dar este un zbor, in care tu, desi simti o placere, la sfarsit tu te ciocnesti de pamant, fiindca e un zbor fara efort. Cand zbori, insa, si dai din aripi, presupune si o transpiratie, un angajament, si numai acela este un zbor cu adevarat. Tinerii nostri de azi, zboara toti, numai ca vedeti, totusi au un gust amar.

Si, vedeti, astea sunt cele doua motive pentru care crestinul refuza pocainta, pentru ca, pe de-o parte societatea ii propune un trai, cat se poate de descarcat de efort: apesi pe buton, apesi pe telecomanda, apesi pe tot felul de roboti casnici, deci altcineva sa faca in locul tau. Cred ca daca ne-am pune mintea am scoate un robot, care sa faca pocainta pentru noi. Faci 500 de metanii in seara asta - il programezi. Maine dimineata ii bagi 2-3 l de apa, apesi pe buton sa-i curga lacrimi. Pui genunchii la rugaciune, acolo, si dupa aceea schimbi articulatiile acelea de cauciuc, ca s-au tocit de la statul in genunchi si toate celelalte. Aici poate ajunge intelegerea aceasta tehnologizata a vietii. 

Pr. Valentin Berechet: - Cred ca treaba aceasta nu trebuia sa o spuneti Parinte, ca tare ma tem ca maine-poimaine aud pe cineva care si-a facut robot d-asta. Da, e foarte tentant un robot d-asta!

Pr. Cezar Axinte: - Ei, nu se poate pocainta fara angajament personal, sufletesc, si asta presupune o intelegere a sensului pocaintei. Sensul pocaintei este transfigurarea ta, sa scapi de frica de moarte si sa intelegi ca vei birui moartea, altfel jertfa e fara sens. "-Pai de ce sa fac asta, Parinte?", "- Pai de ce vii la biserica?", "- Pai nu stiu. Pai de ce sa venim, Parinte, la biserica? Eu am credinta mea in suflet..." Nu vedeti ce se intampla acuma? Intram intr-o noua paradigma, intr-un nou model de gandire. Asistam acuma! Eu sunt stupefiat, nu-mi vine sa cred! Stiam ca se va intampla, ca mi-a spus Parintele Arsenie, mi-a spus Parintele Iustin, dar nu credeam ca se va accelera asa de repede. Nici n-am apucat, stiti cum ii spun Mantuitorului aceia: n-ai nici cincizeci de ani si ne inveti pe noi. Stiti, n-avem nici cincizeci de ani, si deja lucrurile au intrat intr-un moment, ca pur si simplu esti coplesit.

Pr. Valentin Berechet: - Si daca urmariti ultimii 30-40 de ani vedeti ce ascensiune, asa, exponenitala a luat lucrurile.

Pr. Cezar Axinte: - Da, dar e o progresie din aceasta.

Pr. Valentin Berechet: - Lumea, creatia, timpul, specia, se grabesc rau de tot. Bine, asta este un alt aspect. Vorbeati, Parinte, la un moment dat, foarte frumos despre caderi si ridicari. Si spuneati ca Dumnezeu nu prea e atent la caderile noastre dar e foarte atent la ridicarile noastre. Ma gandeam la aceasta lupta fata de pacat. Uneori ne place, alteori ne luptam cu el. Poate omul sa traiasca fara pacat intr-o lume pacatoasa, pe care o numim pacatoasa, intr-un pamant blestemat, lepadat?

Pr. Cezar Axinte: - Da, spune Hristos: "Indrazniti, Eu am biruit lumea"! Acest cuvant este pentru vesnicie. Acest: "Indrazniti, Eu am biruit lumea" inseamna "orice s-ar intampla, Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor", iata, "Eu voi pleca acum, dar nu voi pleca, ci va voi trimite voua un alt Mangaietor, care va va spune voua toate". Intrebati Duhul Sfant, Care este Persoana, Dumnezeu adevarat si Persoana dumnezeiasca adevarata, si va va spune voua totul despre cum puteti sa biruitit aceasta lume, chiar daca ea este, cum pare, un cazan in clocot. Sa stiti ca sigur, e foarte greu, e atat de perfida situatia.

Pr. Valentin Berechet: - Da, ma gandeam ca in conditiile acestea lumea s-ar imparti in doua, cel putin la nivel calitativ, din punct de vedere de spirit, adica oameni pacatosi si nepacatosi.

Pr. Cezar Axinte: - Nu, nu, nu! Toti oameni sunt pacatosi. Spunea Mantuitorul Insusi: "cine este bun? decat numai Dumnezeu", sau "n-am venit pentru cei drepti..." - ca nu exista drepti - am venit pentru pacatosi, toti sunt pacatosi.

Pr. Valentin Berechet: - Trebuie sa ai cunostinta acestei realitati.

Pr. Cezar Axinte: - Dar, se pune problema in felul urmator, ca in Ortodoxie, adica acolo unde Hristos biruieste randuiala firii, neghina se face grau. Moartea este un moment spre inviere. Trecerea aceasta nu este decat un moment spre inviere, este un Paste, daca vreti, spre inviere. Cu totii suntem pacatosi, nu exista om fara de pacat. Exista despatimiri, una la doua popoare, cum spun Sfintii Parinti, asta nu  spre deznadejdea noastra, ci ca sa arate cat este de valoroasa despatimirea, ca altfel toti ne-am considera despatimiti. Dupa cum ne stim, si spovedim: "Parinte, de la ultima spovedanie nu prea am facut nimic, nimic deosebit". Asta arata ca e o impartire: oameni buni si oameni rai, adica noi, astia care ne spovedim si ne impartasim, suntem oameni buni, si ceilalti sunt oameni pacatosi. Gresit! Asta e erezie, gandire eretica, asta arata ca esti cazut din gandirea lui Hristos. Insa, cu totii suntem pacatosi, dupa cum spuneau Sfintii despatimiti ca toti oamenii sunt oile, si numai eu sunt caprele, si toti se vor mantui, numai iadul este singur pentru mine, cu nadejdea aceasta de iubire, pentru ca toti pacatosii, de fapt, au posibilitatea sa se mantuiasca, ca pentru toti si-a varsat Sangele Hristos, si-a varsat Sangele cel curatitor. Asta nu inseamna ca in mod automat, stand cu telecomanda in mana pe un fotoliu comod, te-ai mantuit fiindca esti ortodox! Sau fiindca Hristos S-a jertfit pentru Sine. Aici incepe efortul tau.

Pr. Valentin Berechet: - Da, ati subliniat foate frumos ca omul, de la el lupta nu poate iesi din contextul pacatului in care traieste, insa in Hristos, cum ati adus aminte, neghina se transforma in grau, painea in Trup, si vinul in Sange. Deci in cadrul, in contextul Sfintelor Taine, orice e posibil ceea ce in alta parte pare sa nu fie posibil, la Dumnezeu este posibil.

[...]

Pr. Valentin Berechet: - Asa cum spuneati, Parinte, intr-o lume pacatoasa este  peste fire omului sa traiasca fara de pacat, totusi in cadrul Sfintelor Taine, omul reuseste. In contextul acesta vorbind, chiar si in popor s-a ajuns sa se considere ca pocainta este pentru oameni slabi, parca asa pare, sau asa a ajuns sa para. Cei care se straduiesc, sau care urmeaza un canon de pocainta sunt oameni complexati, frustrati, obositi sau oameni care au probleme cu ei insisi, cu societatea, probleme in relatii de comunicare - cam asa este perceputa la modul general. Eu, cel putin, consider ca pocainta este un act de curaj, consider ca e un act adevarat, de aceea pun si intrebarea si astept si raspuns.

Pr. Cezar Axinte: - Stiti, vreau sa va spun o intamplare pe care o povesteste Sfantul Nicolae Velimirovici, ca a fost la un ospiciu si, acolo, toti erau bolnavi, pe grade de dificultate. Si pe unul, care era in lanturi, in camasa de forta, l-a vizitat Sfantul. Si, acolo, la vizeta, sarmanul de el, nu-i asa, putea sa-i aduca o mangaiere. Si i-a zis Sfantul Nicolae Velimirovici, ca ierarh ce era: "- Cum te simti aici, draga?". Si acela a zis: "- Cum crezi ca ma simt intre nebunii astia?". Ei, bine, asa vorbeste si Sfantul Antonie cel Mare acum 1700 de ani, si spune: "la sfarsit, credinciosii, crestinii vor fi prigoniti ca nebuni. Toti vor innebuni, si crestinii vor fi persecutati ca nebuni". Ca, cei care nu vor spune, cum spun toti - un adevar care e general, sigur e absolut - si atunci, daca nu esti in acest adevar, sigur vei fi persecutat ca nebun. 

Sigur ca, pocainta nefiind la indemna oricui, ca angajament, in sensul de act de eroism, de act de mare barbatie si de libertate, [vor spune ca] strugurii sunt acri si, atunci, este limpede ca cel care te vede ca vrei sa faci o schimbare in viata ta, aprinzi carbuni in capul lui, si constiinta lui incepe sa se miste, si atunci el pune o bariera intre tine si el. Este un cuvant al Parintilor care spune asa: "oameni te vor ierta pentru orice, pentru crima, pentru iubire de arginti, pentru furt, dar niciodata nu te vor ierta, daca vrei sa te schimbi, sa fi mai bun ca el", adica cu vietuirea. Si atunci, spun Sfintii, incepe aceasta persecutie care are asa, de la cele mai fine trasaturi, pana la cele mai grosolane, cum erau cele din primele secole, ca te dadeau la lei. Ei, acuma nu se mai pune problema, ca diavolul are o experienta foarte mare si intelege ca nu mai vrea sa faca martiri, si atunci intinde o altfel de capcana.

Dar, pocainta, asa ca o definitie scurta, care imi vine in minte este actul de cel mai mare eroism, este dovada celei mai mari libertati, ca tu vrei, cu ajutorul lui Dumnezeu sa birui ceea ce nu poate fi biruit, dupa calcule rationale, dupa calcule matematice. Si atunci, sigur ca tu pari un Don Quijote. Asa cum a fost dus Mantuitorul la judecata lui Irod, la ancheta lui Irod, si acela, batjocoritor a zis: e un visator, e un nebun, duceti-L din fata mea. Si, bineinteles, ca in cel mai bun caz, vom fi priviti - sigur cei care credme ca facem pocainta, sau crestinii care cred ca fac pocainta - ca niste visatori si in cazul mediu ca niste ratati, iar in cazul cel mai grav, dupa cum se prefigureaza legislatia europeeana, vom fi priviti ca extremisti. Asta este viitoarea etapa.

Pr. Valentin Berechet: - Sau antisociali.

Pr. Cezar Axinte: - Bineinteles, un extremist este un antisocial de grad cel mai ridicat de risc, si Ortodoxia va veni in raspar cu tot ce inseamna legislatie europeana - asta nu mai e o noutate. De aceea, inca de pe acum prin media in mentalul colectiv se creeaza niste stereotipii legate de ortodocsi, legate de practicile ortodoxe. Niste prejudecati legate, iata, de post: "Dar, cum vine asta draga, sa te infometezi? Pai iti chem Protectia Copilului daca vine la scoala si spune ca nu i-ai dat mancare cu carne". In America, sa stit, ca daca ai atins un copil pe crestet, te-au arestat, pentru ca este considerat abuz sexula. Ei, care sunt atat de departati, sarmanii, de adevar, de Ortodoxie, fac o Protectie din aceasta, incat, daca vine copilul la scoala, sau ii fac o ancheta la scoala, ca doua zile pe saptamana a tinut post, poate sa ti-l ia Protectia Copilului. Acesta este viitorul! Sa stiti! Dar, tocmai asta este minunea,  ca se implineste ce spune Hristos, ca vor da copiii pe parinti. Si, observam char astazi, ca multi copii pot sa spuna: "de ce ma fortezi sa fac religie?". Vedeti? "Te rog frumos, ca s-ar putea sa te reclam!". Aceasta arata ca nu ne-am facut datoria, ca nu am fost crestini si nu am facut pocainta.

Pocainta nu inseamna slabanogire, de aceea spune: "unge capul tau..." adica nu sta catranit si negru, ci unge capul tau, fata ta, adica mintea si inima, sa se vada ca Postul este o stare de bucurie si nu este o exceptie, ci o stare fireasca. Sunt multe de spus. E o durere, dar e o durere care naste angajament.

Pr. Valentin Berechet: - Asa cum ati spus, Parinte, in pocainta vedem un act de mare curaj, in sensul ca in pocainta incepe o lupta cu sine insusi. Oricine este capabil sa se bata cu toata lumea, dar mai putin cu el insusi. Crestinul in pocainta tocmai asta face, ceea ce ceilalti nu ca nu fac, nici nu gandesc ca ar fi nevoie, sau ar trebui sa faca.

Pr. Cezar Axinte: - Vedeti, e un paradox, ca pocainta este plansul bucuriei. Si aici gata! S-au blocat aparatele, adica da cu virgula, nu mai inteleg oamenii. Sa te duci in Occident, in Suedia sau Danemarca, sa spui ca pocainta inseamna un plans. Nu inteleg.

Pr. Valentin Berechet: - Dar e si greu de perceput din exterior. Astea se pricep din interior.

Pr. Cezar Axinte: - Cum ti-as povesti despre iubire: sa vezi cum e.... Si tu sa zici: stiu ce-i iubirea. Nu sti! Ai auzit despre...

Pr. Valentin Berechet: - Nu sti, ca n-ai plans pentru iubire.  Avem un mesaj in care se spune: "cum sa intelegem pocainta fara dragoste? Stiu o multime de oameni care vor sa faca pocainta insa, din lipsa dragostei unor slujitori, sunt indepartati, fie ca nu au haine nu stiu cum, fie ca nu au batic, etc. Oare ne mantuim dupa haine? De ce sa oprim pornirea sufletului unui om, pentru ca nu are nu stiu ce vestimentatie? Omul vine la sfanta biserica atras de dragostea lui Hristos, si, cand ajunge acolo, este alungat de cei in porfira si vizon. Sa nu fie! Multumesc, si ma iertati."

Pr. Cezar Axinte: - Da, vedeti ca vin tot felul de intrebari, noi trebuie sa facem fata si, stiti, cu bucurie, la toti.

Pr. Valentin Berechet: - Sunt convins ca nu toti slujitorii sunt asa.

Pr. Cezar Axinte: - Eu va spun ca Hristos spune: pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afara, asa ca stim ce s-a intamplat cu desfrantata care i-a spalat picioarele Mantuitorului. E atat de frumos momentul acela: Simone, am intrat in casa ta si sarutare nu Mi-ai dat, pe picioare nu M-ai spalat, nu m-ai cinstit. Aceasta care zici ca e desfranata si lepadata pamantului, a venit si mi-a dat sarutare pe picioare, si cu lacrimile ei mi le-a spalat, si cu parul capului ei... Se va face pomenire despre ea pana la sfarsitul veacurilor si va fi cu Mine in Imparatie. Asta este.

Pr. Valentin Berechet: - Avea vesmantul faptelor aceasta femeie, si a fost cu un pas inaintea celorlalti. A propos de intrarea in biserica: credeti ca putem intra in biserica, Parinte, fara sa iesim din noi insine, adica sa ai o lupta personala cu tine? Cum Mantuitorul spunea la un moment dat: nu poti si cu Dumnezeu si cu Mamona. Adica, macar la usa bisericii trebuie sa faci o alegere: pe cine lasi afara, pe cine bagi inauntru.

Pr. Cezar Axinte: - Da, mi-ati pus asa o bucurie in inima, cand ati spus ca exact la usa bisericii te opresti acolo, am vazut imaginea Sfintei Maria Egipteanca, care a trebuit sa lase acolo viata ei. Sigur, lupta cu sine... De aceea o si iubim atat, de aceea si auzim: Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi. Iata, cele lepadate ale pamantului sunt invocate intr-un canon de asemenea frumusete, ca sa se roage sa mijloceasca la Dumnezeu pentru noi. Iata ce Dumnezeu avem, care cauta numai ridicarile: Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca! 

Daca vorbeam de intrarea in biserica, vreau sa va spun o intamplare de 30 de secunde. Noi slujim intr-un Parclis, in Mamaia, in doua containere, sa spunem asa. Si vara va puteti inchipui ce e acolo, ca nu poti sa arunci un ac in jurul bisericii. Si au fost niste care alegorice, cand a inceput sezonul vara trecuta. Si am plecat cu masina de la Sfanta Liturghie, si nu puteai sa treci. Erau carele alea, puzderie de oameni, galagie. Si eu tot cu masina foarte incet, sa nu smintesc, si tot scoteam capul pe geam si spunea: numai putin ca vreau sa ies de aici - ca eram pe strada, nu eram pe trotuar. Si, doi tineri se uita la mine si spun: fi atent, ce costum tare are asta! Eu eram intr-o reverenda si cu o caciulita monahala pe cap, ca lucrasem si ceva prin biserica. Si, va spun asta pentru ca ei vin acolo, la biserica, numai in pantaloni scurti. Si, daca intelegi care este sensul pentru care am facut acolo o bisericuta, atunci iti dai seama ca nu se poate lipsi Dumnezeu de nimeni. Aceia au crezut ca eu sunt imbracat de carnaval si pentru aceea mi-au dat voie sa trec. Eu stiu ca ei fac parte dintr-un carnaval cand vin asa cum vin imbracati. Eu trebuie sa dau jos masca, si sa se vada ca trebuie sa se lupte cu sine. Eu, sa stiti ca-i primesc pe toti. Sa stiti ca sunt niste situatii. N-am avut nici o situatie necuviincioasa, in conditiile in care stit, ca se umbla mai mult dezbracat. Nu vorbim de panatloni scurti, vorbim de dezbracati, dezbracati, mame complet dezbracate cu copiii de mana... Dar zice Hristos: n-am venit pentru cei drepti. De aceea noi am mers acolo, si n-am venit sa le aratam ca suntem noi cuviosi si cuvinciosi, ci sa le aratam Cine este Hristos. Asta este treaba noastra pana la urma
                                        
Pr. Valentin Berechet: - In felul acesta ati raspuns si intrebarii din mesaj, referitor la vesminte corecte si mai putin corecte. Cele mai putin corecte, cele mai putin propice situatiei, fac parte dintr-un carnaval care il conduce altul din intuneric.

Multumim foarte mult Parintelui pentru cuvintele frumoase. In contextul Canonului care se citeste in aceste zile, intelegem ca pocainta inseamna redobandirea bunului simt, a smereniei, si a umilintei inaintea lui Dumnezeu, lucru care e de folos tuturor oamenilor si noua insine.   

 Vedeti si:

ROF:

Cuvantul Ortodox:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu