sâmbătă, 4 iunie 2016

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse cere Patriarhului Bartolomeu să convoace o reuniune extraordinară presinodală panortodoxă pentru a discuta fezabilitatea Sinodului Panortodox


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse cere Patriarhului Bartolomeu să convoace o reuniune extraordinară presinodală panortodoxă până la 10 iunie, pentru a discuta fezabilitatea Sinodului Panortodox la termenul prevăzut.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a luat, în cursul reuniunii sale din 3 iunie, următoarea decizie cu privire la organizarea Sinodului Panortodox:

"În cadrul reuniunii sale din 3 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat problemele importante care au apărut în timpul pregătirii Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe planificat între 18 și 26 iunie 2016, inclusiv refuzul Bisericii Ortodoxe Bulgare de a participa la Sinod, în cazul în care datele prevazute pentru acesta nu sunt amânate, cât și criticile serioase în ceea ce privește pregătirea Sinodului și a documentelor presinodale,  atât în ​​Biserica Ortodoxă Rusă  cât și în numeroase alte Biserici Ortodoxe locale.

Memento:


La întâlnirea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Patriarhia Constantinopolului între 6 și 9 martie 2014 a fost adoptată o decizie conform căreia
"Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va fi convocat de Patriarhul Ecumenic de la Constantinopol în 2016, în cazul în care circumstanțe neprevăzute nu-l împiedică
In plus, s-a arătat că
"toate deciziile, atât în ​​cursul derulării Sinodului cât și în timpul etapelor pregătitoare, vor fi luate pe baza de consens.
Reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale, care a avut loc între 21 și 28 ianuarie 2016 la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice din Chambésy, a luat decizia conform căreia:
 "Sfântul și Marele Sinod va avea loc între 18 și 27 iunie 2016 la Academia Ortodoxă din Creta". 
De asemenea, s-a decis să se creeze un Secretariat panortodox și un Comitet de organizare a Sfântului și Marelui Sinod. Întâistătătorii Bisericilor locale au fost de acord cu propunerea Bisericii Ortodoxe Ruse de a publica proiectele de document presinodale întocmite de Conferințele și reuniunile presinodale panortodoxe, în scopul discutării lor pe scară largă. Preafericirea Sa, Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I a adresat în Duminica Ortodoxiei, un apel către credincioși pentru "a-și exprima opiniile și așteptările lor cu privire la Sfântul și Marele Sinod". Manifestând întreaga disponibilitate a sa de a coopera în mod activ la pregătirea Sinodului, Biserica Ortodoxă Rusă și-a numit fără întârziere reprezentanții săi la Secretariatul panortodox și Comitetul de organizare al Sinodului (scrisoarea PF Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Kirill către Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, cu nr 01/818 din 26 februarie 2016), dar reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse, în ciuda reamintirii, nu a fost invitat să participe începând cu 7 iunie la numitul Comitet (scrisoarea Preafericirii Sale Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu către Preafericirea Sa, Patriarhul Kirill al Moscovei din 31 mai 2016). În luna aprilie 2016, componența delegației Bisericii Ortodoxe Ruse la Sinodul Panortodox a fost definită (Protocolul nr 34), iar PF Patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu, a fost informat printr-o scrisoare a PF Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Kirill.

În același timp, în ceea ce privește proiectele de documente sinodale, remarci critice au început să fie exprimate la scurt timp după publicarea lor, din partea episcopilor, clericilor și laicilor Bisericii Ruse. La Patriarhia Moscovei, la Departamentul pentru Relații Externe al Bisericii, și la alte instituții sinodale au ajuns mai multe scrisori de la credincioși ortodocși care critică textele sinodale și chiar procesul de pregătire al Sinodului. Ca răspuns la tulburările apărute printre credincioși, Departamentul pentru Afaceri Externe al Bisericii a făcut precizările și observațiile necesare publicând o declarație corespunzătoare. In scopul unei discuție mai ample asupra proiectelor de document ale Sinodului, a avut loc la 19 aprilie, la Moscova, la Universitatea Ortodoxă Sf. Tihon, cu binecuvântarea PF Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, Kirill o conferință pe tema "Sinodul panortodox: puncte de vedere și așteptări." La sfârșitul conferinței au fost pregătite și trimise spre examinare ierarhiei, corectări la documentele "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" și "Misiunea a Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană".

In ciuda termenului mereu tot mai mic până la convocarea Sinodului, rămân o serie de probleme nerezolvate care pun în discuție posibilitatea de a ajunge la un consens panortodox în timpul Sinodului Panortodox. Regulamentul Sinodului, pregătit la reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, care a avut loc în 21 - 28 ianuarie anul acesta la Chambésy, nu a fost semnat de către delegația Patriarhiei Antiohiei. Proiectul de document "Taina căsătoriei și impedimentele sale", nu a fost semnat de delegațiile Patriarhiei Antiohiei și a Georgiei. Sugestia PF, Patriarh Kirill, de a realiza o armonizare panortodoxă a acestor probleme, în cadrul lucrărilor Secretariatului panortodox "urmată de examinarea propunerilor făcute în cadrul reuniunii Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale" (scrisoarea PF Patriarh al Moscovei și întregii Rusii, Kirill, către PF Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, nr 01/818 din 26 februarie 2016), nu a primit nici un sprijin din partea Patriarhiei Constantinopolului. Secretariatul, în perioada scursa, nu s-a reunit decât de două ori și nu s-a ocupat în principal decât cu probleme tehnice. Propunerea reprezentantului Bisericii Ortodoxe Ruse de a discuta despre armonizarea documentelor în cadrul Secretariatului panortodox a fost refuzată.

Diferendele dintre Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului în ceea ce privește jurisdicția ecleziastică asupra Qatar-ului rămân nerezolvate și, cu aceasta, lipsa comuniunii euharistice între ei reprezintă un obstacol major la participarea Bisericii Antiohiei la Sinod.

În cursul săptămânii trecute, mai multe Biserici Ortodoxe locale, au făcut declarații oficiale, care pun sub semnul întrebării posibilitatea participării la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, în perioadă indicată, sau de a ajunge la un consens cu privire la subiectele fundamentele de pe ordinea de zi a Sinodului.

Pe 25 mai 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a declarat că, în documentele Sinodului "Taina căsătoriei și impedimentele sale" și "Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană" corectări importante trebuie să fie făcute, în timp ce documentul "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" "trebuie să fie obiectul unei revizuiri majore". Se menționează că în cazul în care modificările propuse "nu sunt luate în considerare și incluse în textul documentului, Biserica Georgiei consideră că este imposibil să-l semneze".

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe, care s-a încheiat pe 25 mai 2016 a adoptat un document cu privire la pregătirea Sinodului panortodox, care "își exprimă poziția sa principială cu privire la toate aspectele-cheie care urmează să fie discutate și decise la marele Sinod". În acest document, transmis spre informare Întâistătătorilor și Sinoadelor Bisericilor Ortodoxe locale este pus întrebarea: "viitorul Sinod corespunde criteriilor și taliei adevăratelor Sinoade cunoscute în istoria Bisericii Ortodoxe? ... Sinodul exprimă unitatea Bisericii lui Hristos în Duhul Sfânt, spre slava lui Dumnezeu Tatăl?" Episcopii Bisericii Ortodoxe Sârbe menționează deficiențele proiectul Regulamentul Sinodului, ridicând întrebări cu privire la rolul și statutul episcopilor în cadrul Sinodului, privind limitarea nejustificată a numărului de participanți la Sinod; ei consideră esențial de a examina la Sinod chestiunea Autocefaliei și modul de proclamare al acesteia (asupra căreia Biserica Rusă a insistat, de asemenea, precum și alte Biserici); îsi exprimă opinia lor că proiectele de document presinodale "necesită modificări și clarificări pentru a corespunde exigentelor vieții și misiunii Bisericii", menționând, în special, aceasta necesitate cu privire la documentele "Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană"și "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine"; alte observații sunt,  de asemenea, exprimate.

Pe 25 mai 2016 s-a încheiat ședința Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu scopul, așa cum a fost comunicat și în scrisoarea lui enciclică,
 "de a discuta cu privire la decizia și propunerea Sfântului Sinod Permanent, după propunerile trimise de ierarhi, asupra inițiativei PF Arhiepiscop al Atenei și a întregii Grecii, Ieronim. Ierarhia Bisericii Greciei, în fidelitatea ei absolută față de învățătura profeților, apostolilor și Părinților, și cu respect față de funcționarea sinodala a Bisericii Ortodoxe, a studiat în mod exhaustiv propunerile Sinodului permanent, una după alta, și într-un spirit de consens, responsabilitate și seriozitate, cu unanimitate asupra celor mai multe puncte și o majoritate absolută pentru altele, a făcut corecțiile textelor prezentate și, în cazul în care a fost necesar, de asemenea, a făcut adăugări, astfel încât acestea să fie deciziile finale ale Bisericii noastre cu privire la aceste texte. Corecturi și completări care sunt esențiale și care sunt în acord cu experiența și tradiția perenă a Bisericii ... Punctele de vedere ale numeroșilor ierarhi au fost auzite, iar deciziile au fost luate în unanime". 
Textul notează 
"îngrijorarea care a apărut în prealabil, în mare parte justificată, printre mulți membri ai clerului, călugărilor și laicilor cu privire la textele pe care le va discuta Sfântul și Marele Sinod".
În aceeași zi, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos, pe baza reuniunii Extraordinare Duble a Sinaxei care reunește reprezentanții și stareții a 20 de mănăstiri din Sfântul Munte Athos a trimis Preafericirii Sale, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului și Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale un mesaj în care se menționează că
"credem că anumite puncte ale textelor presinodale necesită o clarificare, pentru a exprima cât mai clar tradiția perenă a Sfinților Părinți și taina sinodalității Bisericii. Cu smerenie prezentăm opiniile și sugestiile noastre cu privire la aceste puncte
Punctele în cauză se referă la proiectele de document "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" și "Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană". Prezentarea acestor "sugestii, care au fost fructul ... reflecțiilor și rugăciunilor" călugărilor din Muntele Athos, subliniază faptul că este necesară corectarea textelor presinodale, astfel încât Sfântul și Marele Sinod să reușească să "evite schisme și diviziuni".

Pe 27 mai 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Antiohia a făcut o declarație în care se menționează că membrii Sinodului au "discutat toate detaliile și documentele Marelui Sinod Ortodox" și au "ajuns la un acord privind o formulare comună a atitudinii Bisericii Antiohiei față de temele de pe ordinea de zi" și "au decis să adopte toate corecțiile propuse" de către o comisie desemnată în prealabil în acest scop și s-au exprimat încă o dată asupra necesității "de a găsi o soluție eclezială definitivă la conflictul cu Patriarhia Ierusalimului".

Pe 31 mai 2016, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului a propus în vederea studierii problemei relațiilor dintre Patriarhiile Antiohiei și Ierusalimului și căutarea unei soluții acceptabile pentru ambele părți, de a constitui "imediat după Sfântul și Marele Sinod", "o comisie bilaterală formată din reprezentanții celor două biserici în cauză, sub responsabilitatea coordonatoare a Patriarhiei Ecumenice".

În acest sens, secretariatul Sfântului Sinod al Patriarhiei Antiohiei, în data de 1 iunie 2016, a declarat că Patriarhia Antiohiei a luat cunoștință de această propunere "cu durere și uimire" și a recunoscut că "eforturile depuse de mai bine de trei ani" de la începutul conflictului, n-au ajuns la nimic ... Această situație este deosebit de dureroasă cu cât aceste eforturi, accentuate, concomitent cu procesul de convocare a Sfântului și Marelui Sinod, aveau ca scop de a ajunge înaintea Sinodului la o soluție eclezială definitivă față de aceasta încălcare, astfel ca să se poată mai bine da mărturie despre unitatea ortodoxă, acea unitate care își găsește cea mai înaltă expresia a sa în cadrul Sfintei Liturghii cu care se vor inaugura lucrările în ziua Cincizecimii. Caci cu o astfel de inaugurare, cu participarea tuturor Bisericilor Autocefale, în această zi, este cel mai bun mod de a aborda problemele Bisericii Ortodoxe în universalitatea ei, și exprimarea unanimității ortodoxă care o privește".

Pe 1 iunie 2016 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare în sesiunea sa completă "a avut o discuție aprofundată cu privire la aspectele legate de convocarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe care va avea loc între 16 și 26 iunie 2016 pe insula Creta". Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a atras atenția asupra:
1) lipsei de pe agenda Sinodului Panortodox a subiectelor de o importanță deosebită pentru Sfânta Ortodoxie, care prezintă o importanță actuală și necesită o rezoluție comună panortodoxă în timp util";

 2) neînțelegerile care au apărut, și au fost declarate în mod oficial de către Bisericile Ortodoxe locale, cu privire la textele presinodale deja aprobate;

 3) imposibilitatea, conform regulamentului deja adoptat pentru Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, de a redacta textele în timpul lucrărilor Sinodului Panortodox;

4) locul ocupat de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe în sala de ședințe care, asa cum a fost propus și prevăzut, încalcă principiul egalității Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale;

5) amplasarea necorespunzătoare a observatorilor și invitaților la Sinodul Panortodox;

6) necesitatea de a efectua cheltuieli financiare mari și nejustificate pentru ca Biserica Ortodoxă Bulgară să ia parte la Sinodul Panortodox.

După votare Sfântul Sinod a decis în unanimitate

I. de a insista ca Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, din 16-26 iunie a acestui an, să fie amânat, astfel încât pregătirile pentru punerea lui în aplicare să fie prelungite; 

II. În caz contrar, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Bulgaria declară categoric decizia sa de a nu participa la lucrările programate între 16 și 26 iunie pentru Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe."

Pe 2 iunie 2016, PF Patriarhul Neofit al Bulgariei printr-o scrisoare a comunicat această decizie Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale.

S-a decis:


De a susține eforturile Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, și a reprezentanților Patriarhiei Moscovei, în vederea participării la pregătirile Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe în timpul Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse care a avut loc între 2  și 3 februarie 2016.

De a confirma propunerile Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la corectările proiectelor de document panortodox "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" și "Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană", formulate pe baza opiniilor exprimate de episcopi, preoți, călugări și laici.

De a remarca faptul că, pe baza discuțiilor asupra proiectelor de document ale Sinodului panortodox de către Bisericile Ortodoxe din Georgia, Serbia, Bulgaria și Grecia, precum și de către Sfânta Chinotită a Sfântul Munte Athos, corecțiile esențiale prezentate, sunt în mare parte în acord cu propunerile Bisericii Ortodoxe Ruse. Acestea necesită o analiză atentă pentru a se ajunge la un consens pan-ortodox.

Luând în cont că deciziile Sinodului Panortodox pot fi adoptate numai pe baza consensului (Decizia Soborul Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, care a avut loc între 6 și 9 martie 2014, punctul 2a), adică printr-o expresie unanimă a voinței tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale recunoscute de toți, menționează că neparticiparea la Sinod chiar doar a una dintre ele constituie un obstacol de netrecut pentru îndeplinirea Sfântului și Marelui Sinod.

De a constata că decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare din 1 iunie 2016, cât și incertitudinea persistentă în ceea ce privește posibilitatea participării Patriarhului Antiohiei la Sfântul și Marele Sinod, precum și lipsa consensului prealabil cu privire la proiectul Regulamentului Sinodului, cât și pentru documentul "Taina Căsătoriei și impedimentele sale", indică faptul că, la ora actuală, în timp ce rămân două săptămâni, până la data stabilită pentru deschiderea Sinodului, există probleme serioase, care necesită acțiuni comune ortodoxe fără întârziere.

Considerăm că ieșirea din această situație excepțională ar putea fi organizarea unei Conferințe presinodale panortodoxe extraordinare pentru a examina situația așa cum a evoluat și a discuta corecțiile care au fost propuse de către Bisericile Ortodoxe locale, cu scopul elaborării unor propuneri unanime.

Recunoaștem faptul că convocarea unei astfel de Conferințe, luând în considerare amploarea lucrărilor și importanța problemelor ridicate, necesita să fie realizată fără întârziere, nu mai târziu de 10 iunie a acestui an, astfel încât, pe de baza deciziei care va fi luată în concluzie, Bisericile Ortodoxe să poată lua  o hotărâre cu privire la posibilitatea de a tine Sinodul panortodox în timpul prevazut.

A cere Patriarhului Moscovei și al întregii Rusii, Kirill de a se adresa cu această propunere PF Patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu.

A trimite fără întârziere, propunerile de mai sus, ale Bisericii Ortodoxe Ruse, la Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale.


LEGATURI:





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu