joi, 31 august 2017

Marius Iordăchioaia despre... viața mea - meciul veacului. "Cel iertat nu iartă pentru că a ieșit cu inima din iertarea pe care a primit-o..."


Dragostea în care cred: meciul veacului


sufletul meu e în trup ca un
boxer în ring.
locuiește și trăiește
acolo
mâncând bătaie și dormind
când e făcut K.O.

arena e plină de draci
care-l aplaudă pe Satan
de fiecare dată când
o mișcare a minții lui îmi trimite
sufletul la podea...

în colțul meu de ring
liniștit și zâmbind cu tot trupul
stă
Iisus....


la fiecare pauză eu vin
tot mai rușinat și mai distrus
la El.
toate loviturile pe care le iau
se transformă în rușine: de-aceea
mi-e mai greu să vin la El decât
să mă ridic de la podea...

când am simțit că-mi pleznește inima
I-am spus:
Doamne, nu mai pot
să adun atâta rușine peste Numele Tău.
Dă-mă afară și adu-Ți un luptător mai bun
care să aducă slavă Numelui Tău.

Atunci lumina ochilor Lui mi-a șoptit:
nu ești încă destul de zdrobit și rușinat
ca să înțelegi
că Eu sunt învingătorul acestui meci!
De câte ori te ridici de la podea și vii la Mine
îl lovești pe Satan în față
cu adevărul:
că Eu sunt deja și pentru totdeauna
învingătorul acestui meci!...

dar încă nu ești destul de zdrobit și rușinat
ca să te poți bucura de victoria Mea
ca de propria ta victorie...

așa că du-te și continuă meciul
până sufletul tău va fi
atât de sfârșit încât
cu ultima suflare se va agăța
de victoria mea
ca de propria lui
viață...

doar atunci
vei câștiga meciul....
acum du-te și luptă......”
............................

sufletul meu e în trup
ca un boxer în ring
și
viața mea e un munte de înfrângeri
care crește și se înalță mereu
purtând în pisc

victoria lui Iisus...


***

Dragostea în care cred: viața mea


vineri, 25 august 2017

Părintele Proclu: "Eu caut să mă despart de toți în pace". Cei care se retrag fiind în tulburare cu alții "se duc la liniște cu lumânarea stinsă"


Un părinte mi-a zis asa: să încerc să am o inimă de mamă către aproapele. I-am spus că nu am, că sunt un păcătos. Si mi-a spus că, deși nu am să încerc. Eu caut să mă despart de toți în pace. Porunca lui Dumnezeu este dragostea, adică trebuie să le vorbim oamenilor frumos.

Cum luptăm cu gândurile de răzbunare?

Când apar gânduri necurate în vremea rugăciunii, atunci fă cu smerenie o cruce peste inima ta și spune: "In numele lui Iisus Hristos, să plecați de la inima mea!". Când ne rugăm să ne învățăm a ierta. Si când vine gândul să ma răzbun, să-mi spun în gând: "Doamne, ajuta-mă ca să pot rabdă până mâine, Doamne întărește-mă!". Si, atunci cât pot, amân ca să mă răzbun. Si rugându-mă, și îndemânând pe unii părinți ca să se roage pentru mine, mâine nu mai zic nimic rău. Iar dacă mă grăbesc să zic azi, fără să vreau îi zic și în plus. Că așa spune un sfânt: "Mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu". Atâta vă spun: să ne bucurăm că suntem într-o credință sănătoasă.

Toți aceia care sunt în viețile de obște, este bine să mai întrebe și conștiința: "Conștiință, spune drept, dacă mor acum, îi place lui Dumnezeu cum trăiesc, sau nu?" Si atunci conștiința ne îndeamnă să mai reparăm câte ceva. Că așa spune un sfânt părinte: "Bine este a te împăca cu părașul, cât ești pe cale". "Pârâșul" este conștiința, "calea" este viața. Si când ne ducem la biserică, să punem în minte că toți sunt mai buni. Cu cât am să socot că toți sunt mai buni, cu atât voi scăpa de a judeca pe alții. Cea mai mare nenorocire este atunci când sunt biruit de pomenirea de rău. Si pomenirea de rău atât ne secătuiește, încât devenim bolnavi, neputincioși. Totdeauna să vorbim spre slava lui Dumnezeu și tot ce nu corespunde să acoperim. 

Mult ajută să avem milă unul față de altul, să ne rugam unii pentru alții. Așa era la mănăstire când era părintele Cleopa: atâta dragoste căpătau prin rugăciune, prin nevoință... Cât a fost părintele Cleopa, toți au fost ca niște îngeri. Toți erau ca unul

miercuri, 23 august 2017

Cei ce au scuipat cuvantul adevarului şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa. Corneliu Bârlădeanu ajuns de dreptatea lui Dumnezeu după cazul "Tanacu"


Puțin după moartea mamei Episcopului Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a ajuns să fie implicat într-un scandal care a cutremurat Biserica, legat de niște filmulețe care surprind păcatul homosexualității. Dar, așa cum spunea Părintele Gheorghe Calciu, "să căutăm, de fiecare dată, în spatele lucrurilor lumii, raţiunile divine ale întâmplărilor"...

Avocata Maria Vasii, care acum câțiva ani a reprezentat apărarea Părintelui Daniel Corogeanu și a celor 4 măicuțe de la Tanacu, ne reamintește că, pe atunci episcopul vicar, Corneliu a fost cel care a împins lucrurile spre condamnarea celor nevinovați. Dar, după cum spunea pe atunci Părintele Calciu și după cum vedem acum:
Fiecare politician, fiecare ierarh sau purtător de cuvânt care a aruncat piatra împotriva unui om care nu poate fi acuzat de crimă şi, cu atât mai puţin de intenție criminală, va primi pe fruntea lui piatra pedepsei lui Dumnezeu care le va spune: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că am fost în închisoare şi nu aţi venit să Mă vedeţi. Iată, piatra pe care aţi aruncat-o în Mine se întoarce pe fruntea voastră.
Si continuă Părintele Calciu spunând că atunci,
"au venit totuşi câţiva – avocaţii apărării – cărora Dumnezeu le va da cuvânt puternic de stabilire a adevărului, cuvânt pe care vorbitorii în numele Bisericii l-au scuipat din gura lor şi şi-au asumat numai rolul diabolic, dar şi Dumnezeu îi va scuipa pe ei din gura Sa. 
Așadar nu putem spune decât că suntem martorii împlinirii dreptății lui Dumnezeu și se poate vedea cum ceea ce dorim altora ne dă Dumnezeu nouă, primind pentru toate faptele și cuvintele noastre răsplata cuvenită: fie spre ocară, fie spre viață veșnică; aici și în Vecii Vecilor.

*

In cele ce urmează veți putea vedea interviul doamnei Maria Vasii (video, text) despre Corneliu Onilă,  acum fost episcop al Hușilor; comunicatul Sfântului Sinod cu privire la hotărârile luate în ședința de lucru din 17-18 august 2017 și câteva articole legate de cazul Tanacu în care, cu forță profetică Părintele Gheorghe Calciu, Pustnicul Proclu și Ieromonahul Savatie Bastovoi pun în lumină legile duhovnicești prin care se vădește, pentru cine are ochi de văzut, cum lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

sâmbătă, 19 august 2017

"Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti".Ce învățam din viața Sfântului Prooroc Samuel (20 august)

Ei slujeau Dumnezeului ceresc, dar aduceau jertfe şi idolilor şi mâniau pe Dumnezeul lor. Insă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, răbda păcatele poporului, până ce nu L-au mâhnit fiii lui Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel.

Iar când aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mânie şi răzbunare, atunci dreptul Judecător şi răsplătitor, aducându-şi aminte şi de păcatele poporului, a adus răzbunare asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, şi cei de sub stăpânire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atât de degrabă păcatele poporului pornesc spre răzbunare pe Dumnezeu cel mânios, precum păcatele acelora care sunt rânduiţi de Dumnezeu la stăpânirea şi povăţuirea poporului.

Astfel Dumnezeu, pentru păcatele celor mai mari, dă la pedeapsă pe cei de sub stăpânire, iar pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lasă sfintele altare spre stăpânirea mâinilor păgâneşti şi bisericile Sale în pustiire.

Pentru că, fiind mâniat Dumnezeu, n-au ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde ajunge răzbunarea cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruţă nici sfinţenia...

vineri, 18 august 2017

Marius Iordachioaia despre secularizarea trăirii Bisericii. "Libertatea religioasă nu este libertatea credinței, care este obținută și manifestată mereu printr-un act de nevoință, de eliberare continuă, ci este o virtute a societății democratice, livrată religioșilor"


Dragostea în care cred: România secularizării profunde

Dacă ținta dictaturii comuniste în privința Ortodoxiei a fost secularizarea proprietăților și a discursului public, cea a comunismului albastru de azi este secularizarea trăirii Bisericii.

Avem, de pildă, libertate religioasă, libertatea de a ne informa și comunica religios. Dar, această libertate nu este a credinței, care este obținută și manifestată mereu printr-un act de nevoință, de eliberare continuă: ci, este o virtute a societății democratice, livrată religioșilor. Este o virtute a Statului concesionată Bisericii.

De aceea Biserica, asumând și manifestând această libertate, asumă și manifestă o virtute a Statului și a societății democratice. De aceea, monitorizarea și administrarea acestei virtuți, aparține Statului, nu Bisericii, căci cea din urmă doar a închiriat-o. Rezultă deci că e firesc, în acestă ordine, ca Biserica să dea socoteală pentru libertatea sa, Statului.

Rând pe rând, toate virtuțile, au trecut în proprietatea Statului. Aceasta este esența duhovnicească a modernității. Apare, apocaliptic, din marea popoarelor, Statul modern, acest Idol Suprem, care confiscă viața naturală a popoarelor, o trece prin mecanismul său interior, o golește de tot viul, și pe urmă, o închiriază, cu generozitate, celor de la care a furat-o.

După Revoluția din 90, Statul din România, a început desăvârșirea secularizării Bisericii,  prin secularizarea trăirii ortodoxe.

Dacă secularizarea averilor mănăstirești din vremea lui Cuza a însemnat confiscarea proprietăților, secularizarea de azi înseamnă, trecerea cultului, a vieții bisericești, din proprietatea Bisericii, în cea a Statului.

L-am văzut, acum câteva zile, pe cel mai titrat preot-profesor al momentului, cel mai popular conferențiar pentru tineri, un răsfățat al Massmediei, modelul de comunicator ideal al Bisericii, într-un lung interviu la postul public de televiziune.

Inteligent și cult, tot ce spunea aluneca precum uleiul și amețea plăcut ca vinul: dar toată această plăcere îmi dădea, după o vreme, o stare de greață a inimii: îmi venea să vomit tot ce am auzit...
De ce?

Pentru că prin discursul preotului-profesor, învățătura creștină provoca o plăcere senzuală, făcea un fin masaj erotic minții și inimii, împingea subtil trăirea creștină în zona divertismentului public.

Iar aceasta este tocmai secularizarea trăirii religioase.

Parafrazând un cuvânt al lui Denis de Rougemont din cartea sa Partea diavolului: secularizarea  trăirii Bisericii este nimic altceva decât efectul administrării ei de către Satana.

Doamne Iisuse, rămâi cu noi, că se face noapte în credința noastră....

***

 Dragostea în care cred: fabrica de paralitici

(cu drag, pentru Ioan)


Biserica este Mama noastră, a creștinilor.

Dar dacă mama mea după trup 
ar vorbi ca Agenția Basilica
aș crede că a fost înlocuită
cu o sosie artificială,
cu un robot...

Biserica cerească e Familia.
dar cea de acum, de pe pământ,
pare tot mai mult
o casă de copii abandonați
unde părinții sunt înlocuiți 
cu asistenți sociali...

Și vă mirați fraților, preoți și mireni, 
că suntem
niște creștini tot mai handicapați
tot mai confuzi și mai slabi?

Când se supune puterii lumești
biserica unei țări devine
fabrica de cetățeni paralitici, orbi și surdo-muți
de care

are nevoie Statul...


miercuri, 16 august 2017

Balada Brâncovenilor



Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui de viaţă,
Brâncovanul se scula,
Faţa blândă el spăla.
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Şi amar se spăimânta!
- Dragii mei, cuconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat
Cu-ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.


- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?

Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

- Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

- Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

marți, 15 august 2017

Cuvintele arhiereilor la praznicul Adormirii Maicii Domnului. IPS Iosif: „Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”.


Cuvânt al IPS IOSIF, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionle, 

la Vecernia Adormirii Maicii Domnului – Mănăstirea Nicula – 14 august 2017

Să știi să te gândești la ceilalți înseamnă să știi să trăiești”



“Prăznuim Adormirea Maicii Domnului astăzi, în ziua de 15 august, în această mănăstire [Nicula], într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde Maica Domnului, de-a lungul secolelor, a arătat deasupra poporului roman din Transilvania, și din toată România, marea ei milostivire și darurile pe care le revarsă ca o mamă bună peste noi toți. Si venim la mănăstire la Nicula cu multă bucurie, cu multă încredere, cu multă dragoste față de Maica Domnului, dar venim și cu multă întristare, cu sufletul greu, cu pietre grele pe care le purtăm în sufletul nostru, fie pentru noi, fie pentru cei dragi nouă, fie, de ce să n-o spunem, și pentru țara aceasta în care trăim și pe care iubim să o numim Grădina Maicii Domnului. Venim cu inima grea pentru sufletele noastre încărcate cu multe păcate și ne dăm seama că și cei dintâi, și cei de-ai doilea, și cei din urmă primim de la Maica Domnului mângâiere și ne întoarcem la casele noastre cu mai multă încredere.

Aș vrea să încep cuvântul din această seară, pe care IPS Andrei mi l-a cerut să vi-l spun, cu o pildă.
Un tânăr se întoarce într-o noapte acasă. Si, mergând pe drum, se împiedică de un bolovan mare, cade și se lovește rău. Se ridică anevoie de la pământ lovit, zdrobit, cu picioarele zdrobite, cu mâinile și coatele de asemenea zdrobite, cu oasele lovite și încearcă, încet-încet, să se apropie de casă, rănit fiind. Dar, mergând încet-încet pe drum, ii vine în minte nu numai gândul "Oare cine a pus aceasta piatra în mijlocul drumului?", nu gândind rău la cel care a pus-o, ci gândindu-se cum să facă să nu vină și altul în urma lui și să se împiedice de acel bolovan, să se rănească și să o pățească cum a pățit-o și el. Și-și spune în gând: "Ma voi întoarce și voi rostogoli acel bolovan din cale, ca să nu se lovească și altul precum m-am lovit și eu" Si se întoarce, împinge bolovanul la marginea drumului, și de abia atunci tânărul nostru a plecat liniștit și mulțumit spre casă. Rana pe care i-o pricinuise căzătură îl durea mai puțin acum, când știa că i-a scăpat, poate și pe alții, de la o suferință ca a lui.
Să știi să te gândești și la ceilalți înseamnă să știi să trăiești. Bucuriile celor de lângă noi trebuie să fie și bucuriile noastre, iar durerile și necazurile lor trebuie să ne doară și pe noi. Decât să ne purtăm fiecare de grijă, mult mai bine ar fi dacă fiecare ar avea grijă de ceilalți. Te-ai întrebat vreodată dacă nu ai trecut chiar tu pe drumul acela pe care tânărul a dat la o parte bolovanul? Fără să-l cunoști, fără să te cunoască, fără să aștepte vreo mulțumire, omul acela ți-a făcut un bine. Așa se încheie această pildă.

luni, 14 august 2017

Slujba de Priveghere și Prohodul Maicii Domnului (video, text)


Priveghere la praznicul Adormirii Maicii Domnului (Putna, 2017)



Slujba de Priveghere și Prohodul Maicii Domnului
la Catedrala Patriarhală,14 august 2017

 Prohodul Maicii Domnului - Catedrala Patriarhala, București, 2015



Denia Prohodului Adormirii Maicii Domnului




Doxologia: Prohodul Maicii Domnului


Starea I


1.În mormânt Viaţă
Ai fost pus, Hristoase,
Şi-a vieţii Maică-acum intră în mormânt
Şi se mută la viaţa cea de sus.

sâmbătă, 12 august 2017

Cuvinte alese și culese de la Gheron Iosif. "Cel care a gustat vinul, după aceea dacă-i dai oțet, își dă seama. Așa să înțelegi și despre dumnezeiescul Har"


Nu  descoperi greșeala celuilalt ca sa te îndreptățești pe tine, deoarece îndată Harul, care până acum te acoperea, le va descoperi pe ale tale. Cu cat tu îl acoperi cu dragoste pe fratele tău, cu atât Harul te va îmbrățișa și te va păzi de cleveteala oamenilor.

*

Rostește continuu Rugăciunea și Domnul te va ajuta cu Harul Sau. Niciodată ispitele nu sunt mai tari decât Harul.

*

Viața omului, fiul meu, înseamnă necaz deoarece este petrecută în pribegie. Nu căuta odihnă desăvârșită. Dacă Hristos a ridicat Crucea, atunci și noi trebuie să o ridicăm. Dacă vom rabdă toate necazurile vom afla Har de la Domnul. De aceea ne lasă Domnul să fim ispitiți, ca să ne probeze râvnă și dragostea pe care le avem față de El. [...] și răbdând, iarăși va veni Harul, iarăși va veni bucuria. Insă după aceasta iarăși va veni ispita și întristarea, tulburarea și nervii. Si iarăși nevoința, biruința, mulțumire. Si aceasta se face pană ce încet-încet omul se curată de patimi și devine duhovnicesc.

*

Să ai întotdeauna frica lui Dumnezeu. Să ai dragoste față de toți și să iei aminte să nu mâhnești sau să vatămi pe cineva într-un fel sau altul, pentru că în vremea rugăciunii ți se va face piedică mâhnirea fratelui tău. Fă-te pildă bună tuturor în cuvinte și în fapte și dumnezeiescul Har întotdeauna te va ajuta și te va acoperi. 

*

Starea duhovnicească a omului și Harul pe care îl are sunt adeverite de răbdare.

*

Virtutea nu are clopoțel ca să ți se facă cunoscută. Clopoțelul virtuții este îngăduința, răbdarea, îndelungă-răbdarea.

*

Tu ia aminte să nu disprețuiești pe vreunul din cei mai mici, neînsemnați și neputincioși ai acestei lumi. Deoarece această disprețuire și jignire a ta nu se oprește la acești nefericiți, ci se suie prin ei la persoana Făcătorului și Ziditorului, al Cărui chip îl poartă. Si te vei mira foarte în ziua aceea, când vei vedea că Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu se odihnește mai mult în ei, decât în inima ta.

*

Nu te socoti om, atunci când nu primești Har, căci fără Har în zadar s-au născut oamenii în lume. După măsura curăției sufletului și a luminării pe care o primește fiecare aici, Il va vedea acolo pe Hristos mai aproape, mai curat și se va desfată de mireasma Sa; și  de a celorlalți se va bucura și va sălta. Așadar, nu te socoti om, atunci când nu ai primit Har.

*

Atât Har este îndreptățiți omul să aibă în sine, câtă ispită rabdă cu mulțumire și cât din greutatea fratelui duce fără să cârtească.[...] Dacă omul rabdă ispitele fără să murmure, primește adaos de Har. Si cu cât primește mai mult Har, cu atât i se adaugă și ispitele. [...] Ceri Har de la Dumnezeu? In loc de Har El îți trimite ispita. Nu rabzi războiul și cazi? Nu ți se dă adaos de Har. Iarăși ceri? Iarăși îți vine ispita. Iarăși ești biruit? Din nou ești lipsit. Si toată lupta aceasta cu ispita este pentru toată viața. Trebuie sa ieși biruitor. Rabdă ispita pană la moarte. 

*

Să nu-l împovărezi pe Starețul tău cu pogorăminte și îngăduințe, deoarece la sfârșit, ori aici, ori acolo, prețul tuturor acestor pogorăminte tu le vei plăti. Nu-ți îngreuia sufletul cu lucruri neînsemnate.

joi, 10 august 2017

Marius Iordachioaia despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul... și inima. Toată făptura noastră e făcută pentru vederea lui Dumnezeu.


Dragostea în care cred: despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul


”Nu demult au venit de la Sverdlovsk și mi-au povestit ce se întâmplă acolo. Episcopul nu se deranjează să afle dacă preoții săi sunt cu adevărat preoți. Beau și se dedau la desfrâu. Acești lucrători sunt mai răi decât propagandiștii atei. Mi se spune: De ce îi critici pe ai tăi? Asta fac și dușmanii! Voi răspunde așa: Când simțiți că în camera voastră aerul este închis, o aerisiți, pentru că nu se poate trăi într-o atmosferă viciată. A critica înseamnă a ne aerisi camera. Nimeni nu ne va judeca pentru asta, căci aerul din cameră va fi proaspăt. Nu se știe de ce, dar ne-am imaginat că trebuie să ascundem păcatele celor care sunt ai noștri. Totul trebuie să iasă la lumină. Doar oamenii întunericului se ascund".(Pr. Dimitrie Dudko, 1977)
Când i-am descoperit, în anii 90, pe pătimitorii din închisorile comuniste, senzația a fost de ”aer proaspăt”, ”aer curat”. Experiența a fost copleșitoare, pentru că, după modul (uluitor pentru mine însumi) în care a reacționat sufletul meu, după felul lacom în care a început să respire acest ”aer proaspăt”, mi-am dat seama că nu o mai făcuse, de fapt, de dinainte de venirea lui pe lume, că sufletul meu își ținuse respirația de când mă născusem până în acel ceas!

Apoi, experiența s-a lărgit, la sfinții închisorilor adăugându-se ceilalți sfinți, cu ei odată înmulțindu-se și Cerul acelui ozon sufletesc: am descoperit că acel ”aer proaspăt”, singurul care îmi făcea sufletul să respire, era atmosfera unei alte ”planete”, a unei alte ”lumi”: am descoperit, respirând, Împărăția Cerurilor.

Am descoperit-o în Biserică. Repet: am descoperit-o în Biserică, nu altundeva.

Țin foarte mult aici să sublinieaz, apăsat, foarte apăsat, dorința și cererea mea către cititor, SĂ NU CONFUNDE BISERICA ORTODOXĂ CU APARATUL EI ADMINISTRATIV, CU INSTITUȚIA BISERICEASCĂ. EU NU CRITIC NICIODATĂ BISERICA!!!!

Dacă eu am descoperit Împărăția Cerurilor în Biserică, asta s-a întâmplat printr-o spărtură în zidul Instituției bisericești; printr-o spărtură făcută de pătimitorii din închisorile comuniste. Printr-o spărtură făcută de refuzul lor de a colabora cu Statul comunist ateu.

Instituția bisericească înconjoară ca o cămașă de plumb Biserica, așa cum se obișnuiește cu centralele atomice care au fisuri: sunt îngropate sub un munte de ciment turnat peste o cămașă de plumb care oprește răspândirea radiațiilor. Eu am fost ”radiat” de har printr-o spărtură făcută de sfinții închisorilor, de cei care au refuzat compromisul cu puterea comunistă; de cei care au refuzat să supraviețuiască. De cei care au refuzat să-și scape sufletele: le-au pierdut pentru Hristos și Evanghelie. Și astfel le-au câștigat pentru totdeauna.

joi, 3 august 2017

Marius Iordăchioaia: "De Iisus nu e legată nici o reformă. El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor..."


Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele lumii căzute.
De aceea, spre deosebire de toți ceilalți oameni, după ce a vindecat de toate bolile cu putință, nu și-a deschis o clinică particulară. După ce a înmulțit pâinile și peștii, nu a deschis un lanț de brutării și pescării, și nici măcar o cantină socială.
Fraților care au venit la El ca să le rezolve litigiul funciar, le-a spus că n-are nici o legătură cu asta. A refuzat să fie judecător sau notar.
De Iisus nu e legată nici o reformă, de nici un fel. El n-a venit ca să îmbunătățească viața oamenilor, să repare și să optimizeze o lume disfuncțională, n-a venit să pună petice noi la o lume veche: El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor, căci lumea căzută tocmai asta e, bolovanul care ne trage sufletele în iad, în nesfârșirea căderii....
Legătura sufletului cu bolovanul-lume naște ceea ce numim psihism sau viață sufletească, adică ansamblul tuturor gândurilor, simțămintelor și dorințelor omului lumesc, după cele trei facultăți ale sufletului. Iar acest psihism este păcătos în întregime, pentru că este, în totalitate și, în principiu, o prăbușire în neant. Toate dorințele, ideile și sentimentele psihismului nostru poartă amprenta fatală a căderii, toate sunt cu vectorul lor în jos, spre Abis: de exemplu, ne iubim și vedem că minunatul sentiment al iubirii duce, realmente în iad sau aduce, realmente, iadul pe pământ. Vedeți, un pic, statisticile divorțurilor, printre sute-de-statistici....
Iisus n-a venit să îmbunătățească relațiile omenești, ci să le răstignească și să le învieze. Să le dea o altă lume.
El n-a venit pentru ca să îmbunătățească psihismul oamenilor, nu e nici psihiatru, nici psiholog, nici trainer de dezvoltare personală. El nu-i fericește pe cei cu sentimente bune și idei pozitive. Nu laudă dorințele bune ale oamenilor, nu are, de fapt deloc încredere în omul psihic, în omul ideilor, dorințelor și afectelor.
El îi fericește pe cei săraci cu duhul . Doar pentru aceștia Evanghelia, este într-adevăr o Veste bună. Pentru creștinul ”psihic”, doar o lectură grea și plicticoasă. un ”canon”...